Trilioane de stimuli integrăm de milioane de ani pe Planeta rătăcitoare prin Univers, totul pentru a ne adapta mai bine la mediu și a supraviețui pe această Navă albastră. În drumul ei prin Oceanul universal, pe care nu-l cunoaștem și cel mai probabil, nici nu-l bănuim. Însă animalul fragil căruia îi spunem Om a dezvoltat o tehnologie și suportul informațional care ajunge să modeleze mediul și să aleagă din el date care să îi ofere răspunsul dorit.
Mai precis, ceea ce făcea un individ intuitiv, percepând gradul de risc, luându-și uneori măsuri de prevedere adecvate sau nu, este acum externalizat. O imensă cantitate de date se generează, colectează, analizează și rafinează din milioane de aplicații mobile care strâng date despre sănătate. Afli de la aparate cum ești, în ce felie de populație te încadrezi, ești ierarhizat și secvențiat. Afli de la aparate de ce ai nevoie și iei decizii pe bază de riscuri și ponderi, încă înainte de a simți ceva. Doar așa, preventiv!
Altcineva îți spune că datele sunt corecte, că procesările sunt corecte, dar poți oare să-ți investești încrederea într-un algoritm?! Care uneori dă rateuri și la întrebări simple? Care nu e infailibil, după cum spune orice informatician?
De fapt, ne externalizăm simțurile și aruncăm informațiile rezultate în cognitiv, acolo unde riscul, catalizat de emoție, devine certitudine. Ba chiar psihoză indusă de informații alarmiste, inutile sau procesate cine știe cum și în ce mod.
Cum dormim, cât și la ce oră am stins lumina, cât am stat în somnul REM comparativ cu alte milioane care folosesc aceeași aplicație?! E oare de natură să mă ajute să dorm mai bine? Sau, de fapt, dorm stresat de ce o să aflu mâine de la aplicație?
Obișnuim să spunem că tehnologia capătă o viață proprie, că roboții își pot lua viața în propriile mâini și s-ar putea răscula împotriva oamenilor, dar nu, este o impersonalizare, dacă acceptați acest termen. Dumneaei, Tehnologia Inteligentă și Artificială, este doar controlată de din ce în ce mai puțini oameni.
