Expunerea în spațiul public – pe Facebook! – a datelor medicale ale unui protestatar de către un personaj aflat vremelnic în poziția de consilier al Premierului, dar care a fost și Ministru de Finanțe și Primar al Slatinei (!) este un fapt uimitor, dacă nu ar fi de-a dreptul tragic. Completat și cu comentariul făcut – îl face “diliu” pe un om care a avut o depresie după moartea soției sale, personajul dă întreaga măsură a “caracterului” său. Asta pe de o parte.
Pe de alta, ne punem întrebarea: pe mâna cui ajung fișele noastre medicale?! Le vrem accesate instantaneu, dar cine și cum are acces la ele? Prin câte mailuri s‑au forwardat datele protestatarului ca să ajungă la consilierul Premierului? Este normal ca datele medicale ale oamenilor să fie pe mâna unei instituții conduse politic, și să ajungă pe FB sau să fie șantajat, oricine, de cele X personaje care au acces la date?! Și, de fapt, câți oameni au acces la ele? Pentru că știm că ajung câteva secunde pentru a copia mii și mii și mii de date.
Poate știm prea puține despre datele noastre personale… cum, unde sunt stocate și ce partide politice în succesiune au acces la ele. Și oare e normal ca datele mele personale să fie pe mâna unei instituții conduse vremelnic și politic?!
Conștiința socială și publică a mai înregistrat recent un fapt obscen – o viitoare mamă, politician, își folosește copilul pe care urmează să îl aducă pe lume ca instrument de PR, ca să-și albească imaginea șifonată din politică și din justiție, de unde a ieșit cu o condamnare de 6 ani și 2,6 milioane de euro de dat înapoi la stat. Iar revista face exact ce vrea Elena Udrea, îi preia punctul de vedere și fac o “super-copertă” cu o viitoare mamă seminud care, vezi Doamne, mai trăiește și în exil… Așa zice ea, alții ar spune că fuge de condamnare…
Postarea a fost ștearsă după o oră. Dar a rezistat o oră, ceea ce mi se pare imens.
Tirajul revistei s-a epuizat. Revista nu se va închide, cel mai probabil, pentru că au jucat cartea erorii umane. Cea mai simplă și fără consecințe, pentru că “errare humanum est” și toți am greșit odată…
Dar faptul îmbucurător, pentru mine, este au făcut atâta vâlvă. Iar asta înseamnă că societatea are o limită a rezistenței morale peste care nu se poate trece. Și de care începe să fie conștientă. Este ca un drept de care ai și uitat, de câte ori ți-a fost încălcat. Și-acum, ar trebui să devină conștienți și politicienii, fie ei guvernanți sau nu.
