Stăm toată ziua pironiţi la calculator, ce muncim e pe mail, trimitem şi primim mailuri toată ziua, facem curat în mail, ştergem din spam şi din trash. Unii sunt chiar captivaţi şi subjugaţi de mediul on-line. Sunt dependenţi, nu pot trăi, trebuie să fie conectaţi. Există şi reclame care te îndeamnă: Fii conectat! Creează o necesitate pe care nu o ai, dar totodată ajungi să crezi că o ai. Şi timpul în mintea ta se accelerează în ritmul postărilor fără sens.
Avem acum şi totul pe telefon, reţelele de socializare sunt la un buton distanţă, le duci cu tine peste tot. Filmezi cu telefonul imaginea de lângă tine şi în secunda doi e pe net, pe facebook, twitter, etc.
Televizorul nici nu mai ştii câte programe numără, fără un ghid nu te mai poţi descurca demult, la noroc nu mai merge, trebuie să ştii ce buton apeşi şi la ce oră ca să fii cât de cât mulţumit. Dacă nu, eşuezi în tocşouri interminabile care toacă mărunt aceleaşi ştiri, pe toate canalele, uneori şi cu aceeaşi oameni, ca să ne intre bine în cap, sau în filme cu poveşti neverosimile, sau în emisiuni pentru femei atât de puerile că te simţi aiurea că faci parte dintre ele.
La sfârşitul zilei, eşti epuizat. De gălăgie, de ştiri şi stresuri inutile, care nu sunt ale tale. Te simţi direct vinovat că rata de absorbţie a fondurilor europene nu e suficient de mare, că românii fură, că nu pot, că nu ştiu, că sunt şi suntem nişte hoţi…
„Mintea se construieşte în linişte”, spunea recent un om deosebit, Vasile Andru, vorbind în preajma Sărbătorilor de Paşte. Iar liniştea se construieşte şi ea de către noi înşine, scoţând televizorul afară din dormitor, dând telefonul pe silenţios, şi deschizând, poate, o carte sau o revistă. Poate chiar Medica Academica!
Printul poţi să îl închizi când vrei, ca să mai meditezi la o idee, sau pur şi simplu, să îţi urmezi un gând răzleţ. În print tu alegi, cu privirea, ce vrei să citeşti, unde vrei să te opreşti şi cât să stai. Hârtia nu luminează, şi cele mai noi dispozitive, cărţile electronice, tot asta îşi propun. Deci e bine să nu lumineze.
Printul nu strigă la tine cu câte-un pop-up insistent şi enervant care ţi se bagă în ochi. Printul nu îţi bagă în ochi un titlu senzaţional ca să îl accesezi şi să vezi că materialul e subţire, nedocumentat, şi nu are nicio legătură cu titlul. Printul îţi arată titlul şi mai jos şi conţinutul, şi semnătura. E mai onest, mai sigur, mai credincios. Dacă e greşit ceva, greşeala e acolo, manent. Se vede şi peste 20 de ani, cum regăsim acum ziarele care îl proslăveau ditirambic pe Ceauşescu.
Printul îşi asumă semnătura, exclusivitatea. Pe care vă invit să le regăsiţi şi în acest număr al Medica Academica!
Dau like la print!
Daţi like şi dvs., abonându-vă!