O moarte e o tragedie, o sută de mii de morți „doar o statistică”, e un citat ce-lebru al lui Stalin. Dar 355 000? Am ezitat puţin să-l citez pe Stalin, dar apoi m-am gândit că reprezintă o lecţie teribilă de istorie, o lecţie dură din devenirea umanităţii, aşa cum cancerul este o teribilă lecţie de viaţă.
În România sunt peste 355 000 de bolnavi de cancer, din care 4 000 sunt copii. Anual, alţi 2 000 de noi pacienţi sunt diagnosticaţi cu această maladie. Oameni cu familii, copii cu fraţi şi cu părinţi, care sunt confruntaţi cu acest diagnostic şi care se chinuie să ajungă la tratament. Şi care îl merită pe cel mai bun.
Conform celor mai recente analize de piaţă făcute de compania de cercetare Cegedim, piaţa de medicamente oncologice a crescut în 12 luni, încheiate în septembrie 2009, cu 59%, de patru ori mai rapid decât media generală a pieţei farmaceutice, care a avansat cu 15%. Şi aceste creşteri se tot întâmplă de câţiva ani, ceea ce arată că gradul de maturitate al pieţei este încă departe. Aici, maturitatea înseamnă acoperirea necesităţilor de tratament ale pacienţilor. Tratament care poate însemna viaţă.
Un cunoscător al segmentului de medicamente oncologice îmi spunea că această nișă este la jumătate din potenţial. Poate părea cinic, pentru că e făcută din perspectiva unui vânzător de medicamente, dar această evaluare dezvăluie tragedia umană din spatele subfinanţării. Dacă ai doi pacienţi şi buget numai pentru unul, pe care îl alegi? Cum îl alegi pe cel care merită să trăiască şi cel care nu? Sau alegi să-i tratezi mai prost, poate inutil, poate neadecvat, pe jumătate, dar pe amândoi. Şi să mai tai, astfel, câte ceva din zilele potenţiale ale fiecăruia.
Un raport american făcut pe două milioane de bolnavi de cancer – cât e populaţia Bucureştiului – arată că rata de supravieţuire în diferite ţări este direct proporţională cu bugetul alocat sănătăţii. Statele Unite alocă 13% din PIB, Marea Britanie 10%, în timp ce Algeria dă 4%, iar rata de supravieţuire e de câteva ori mai mare. În Europa, media alocărilor bugetare pentru sănătate este de 7%, iar statele est-europene contribuie semnificativ la reducerea acestei medii.
Noi am alocat în acest an sănătăţii 3,6% din PIB, procent care duce în spate şi datoriile rostogolite din ultimul trimestru din 2009.
Cât înseamnă acest procent în zile de viaţă per om?
Delia Budurcă
redactor șef adjunct
delia.budurca@tarus.eu
