Pandemia de coronavirus a pus sistemele de sănătate în fața unor provocări de o amploare nemaiîntâlnită până acum în lumea modernă, potențată fiind de lipsa de informații, de abundența dezinformărilor, de panica firesc umană corelată ideii de moarte, de campaniile media care ținteau în direcții prea puțin suprapuse misiunii reale a presei.
Autoritățile medicale dar mai ales cele politice s-au regăsit în fața acestei noi experiențe total dezorientate, reacționând în primul moment emoțional, ca noi toți, de altfel, dar apoi cu o lipsă de logică – cel puțin aparentă – ce scapă deopotrivă și specialiștilor din sistemul de sănătate, dar și logicii simple a bunului simț.
Chiar și specialiștii în epidemiologiei au denunțat reacțiile disproporționate și exagerările, însă vocea lor, mai pregnantă la început, se aude din ce în ce mai slab, odată ce politica dă măsura responsabilității pe care și-o asumă vizavi de alegători. Deocamdată, sănătatea pare să fie aceeași monedă de schimb, aceeași pedală pe care se apasă până la capăt înainte de alegeri, pentru a se elibera cu relaxare după.
Îmi amintesc de un exercițiu pe care îl făcea anual un mare spital din Israel, Soroka, pe care l-am vizitat acum câțiva ani, împreună cu orașul în care era, simulând într-un an un eveniment biologic, în următorul an unul nuclear și apoi unul chimic. E adevărat că viața poate depăși orice exercițiu prealabil, dar tot te ajută pregătirea.
Gândindu-mă la maeștrii extrem orientali, aș spune că soluția se află urmând calea de mijloc, pe linia fină unde se întâlnesc pregătirea serioasă, minuțioasă, a unui eveniment extrem de grav, cu responsabilitatea personală a profesioniștilor, a politicienilor și a fiecăruia dintre noi, la egală distanță de foamea de beneficii personale, dar și de paranoia care te paralizează sau te împinge la gesturi disperate.
