Dragi cititori,
În acest editorial vreau să vă spun o poveste:
Despre doi medici de familie, tată și fiu, cu cabinet de medicină de familie în București, cu listă de pacienți și coadă la ușă. Tatăl a lucrat toată viața în sistemul medical românesc – a obosit de toate reformele, a participat la unele dintre ele, a sperat și a fost dezamăgit, s-a entuziasmat și a obosit…
Fiul, și el tot medic de familie, la 40 de ani, decide să plece cu soția și copilul în Franța. Nu mai e un tinerel, e un medic format, cu experiență de ani și cu pacienți la ușă, dar excedat de sistemul informatic care nu merge, de starea de umilință în care îl pune Casa, pacienții, viața în București, taxele și toate hăituielile care te îndepărtează de meserie și de misiunea ta, care îți fragmentează și fărâmițează viața. Își găsește un job într-un sat ploios din nordul Franței, primește casă, e primit de comunitate nu cu flori, ci ca să facă treabă… N-are listă de pacienți, n-are nimic, doar așteaptă ca pacienții să îi calce pragul și să treacă de la medicul bătrân și vechi în sat de 30 de ani și să vină și la el. În numai șapte luni, după ce îl verifică și îl recomandă din om în om, pacienții încep să i se adune la ușă, agenda i se umple, începe să fie căutat. Primește bani de la Casele de asigurări pentru fiecare pacient care îi calcă pragul: 23 de euro. Nu are limită de pacienți pe zi, nici nu i se spune cât de rar să îi consulte. Își face deja planuri de viitor, o casă mai mare, dotări suplimentare în cabinet…
Tatăl mă ține la curent cu evoluția poveștii, bucuros că lucrurile se aranjează pentru fiul său… Vede că își face meseria și câștigă, încet-încet, respectul și recunoașterea comunității. După o viață de muncă, de învățat, de lupte mai mari sau mai mici cu sistemul medical românesc, hărțuieli de fiecare zi sau reforme de luni și de ani, îmi spune: “Când îl văd cât de repede se aranjează lucrurile, cum merg, mă simt răzbunat! Pentru tot ce am vrut să fac aici, pentru tot ce nu am reușit, prin el, prin tot ceea ce reușește el, acolo, mă simt răzbunat!”
Pe de-o parte aș vrea să transmit acest mesaj de speranță! Pentru că avem deci medici buni, performanți, și nu vorbesc aici numai de neurochirurgi și de operații pe creier, ci de performanța la nivelul medicului de familie. Îi producem, îi formăm, îi creștem, dar nu mai suntem în stare să îi păstrăm și să ne folosim de ei, să profităm de toată această investiție de timp, energie și bani tocmai atunci când ar trebui să ajungem la return of investment, cum zic finanțiștii… Sistemul e astfel incomplet, păgubos, berc…
Cam așa cum e și mesajul meu de speranță. Amar!
