Mihaela Joița, Corporate Affairs & Market Access Manager, Sandoz: Îmi doresc ca pacienții să nu se trateze în România doar pentru că nu au suficienți bani pentru a pleca în străinătate

0

Mihaela Joița, Corporate Affairs & Market Access Manager Sandoz, a intrat în farma imediat după facultate. S-a implicat în proiecte dedicate creșterii accesului la tratament pentru pacienții cu hepatită B și monitorizarea pacienților cu HIV SIDA, iar acum este preocupată de creșterea accesului la medicamentele create prin biotehnologii și oferta medicației generice, ca alternativă mai accesibilă de tratament. Consideră că farma e un domeniu provocator dar totodată deosebit, aparte, pentru că are în centru omul, cu nevoile lui de sănătate.

Care a fost parcursul dvs. profesional în industria farmaceutică? De ce ați ales farma, a fost o dorință sau o conjunctură de moment?

Am intrat în acest domeniu, al industriei farmaceutice, după absolvirea Facultății de Medicină, după șase luni de stagiu. Încă din anul al treilea de facultate am realizat, atunci când am început pregătirea clinică propriu-zisă, că nu era ceva ce mi-aș fi dorit să fac toată viața. Drept urmare am început să caut opțiuni în care să pot să aplic cunoștințele pe care le presupunea absolvirea unei facultăți de medicină, fără a fi obligată să lucrez în spital. Am început cariera în industria farmaceutică lucrând pentru Menarini Berlin Chemie, după care am lucrat pentru compania Roche România, în cadrul Diviziei pentru spitale, care promova un produs destinat tratamentului anemiei pacienților dializați. Pasul următor în cariera mea a fost oportunitatea oferită în cadrul Bristol Myers România, o companie de top în ceea ce privește dezvoltarea produselor create pe baza biotehnologiilor, unde am lucrat timp de trei ani, în pedioada 2008-2011. Această experiență  mi-a dat șansa de a învăța foarte mult într-un domeniu foarte nobil, din punctul meu de vedere.

Am lucrat efectiv la identificarea și crearea de programe care să permită creșterea accesului la terapie al pacienților cu hepatită B și la accelerarea procesului de diagnosticare a acestei boli în România. Am creat și am implementat un proiect pentru o mai bună monitorizare a evoluției bolii, sub tratament, pentru pacienții cu HIV SIDA.

Din luna septembrie 2011 lucrez în cadrul companiei Sandoz ca și Corporate Affairs & Market Access Manager. Mă implic activ  în demersurile pro medicamente generice și biosimilare. Cred cu tărie în faptul că cei ce  doresc să ofere soluţii viabile la probleme viitoare ale sistemului de sănătate, în asigurarea accessului la medicamentele generice și la medicamentele biosimilare – rezonabile ca preţ şi de o înaltă calitate – reprezintă o parte indispensabilă a răspunsului oferit.

Ce credeți că este specific acestui domeniu sau profesioniștilor acestui domeniu, comparativ cu alte domenii ale activității economice?

Cred că este vorba de oameni mai mult decât în orice alt domeniu, fapt care ne obligă pe toți cei care activăm în farma să fim receptivi la nevoile lor și să ne dorim să ne facem cât mai bine treaba, pentru că la final asta înseamnă mai mulți pacienți tratați, mai repede și mai bine!

Care considerați că sunt provocările pentru profesioniștii din acest domeniu la acest moment, în România? Dar pentru dvs. personal?

Într-un astfel de domeniu, deosebit de dinamic, fiecare zi are provocările ei.  Însă cea mai mare  provocare consider că este aceea de a  reuși să realizăm acele parteneriate care să determine crearea unui mediu economic predictibil pentru noi, o medicație accesibilă și corespunzătoare nevoilor specifice fiecărui pacient și, în același timp, să reușim încadrarea acestora într-un buget alocat acceptabil și sustenabil.

Care ar fi concluzia, eventual un motto după care vă ghidați în viața profesională, pe care ați putea să o exprimați în urma evoluției dvs. profesionale?

Nu cred că am neapărat un motto , ci doar un optimism nativ, am încredere că atât timp cât există dialog se vor găsi și soluții!

Ce vă doriți pentru viitor?

Îmi doresc să nu mai aud că pacienții nu sunt tratați în sistemul românesc sănătate doar ca ultimă alternativă, deoarece nu au posibilități financiare pentru a pleca în clinici din străinătate.

About Author

Delia Budurca

Comments are closed.