Am ales ca titlu pentru editorialul de octombrie titlul unui film artistic din 1963, O lume nebună, nebună, nebună, singura comedie în regia lui Stanley Kramer – nominalizat de 80 de ori la Oscar și premiat de 16 ori pentru filmele sale – în care o cursă nebună pentru o sumă de bani îngropată într‑un parc pune în fața competitorilor oglinzi dure în care caracterele apar nude, în toată splendoarea cruzimii lor.
Alegerile declanșează, la fel, goana după aur și în această goană competitorii se dezbracă de orice ca să pună mâna pe comoară. Sănătatea este cea mai bună mască, cea mai bună haină pe care o poate îmbrăca un politician ca să dea bine la populație.
Internetul și rețelele sociale au încurcat și mai mult lucrurile, pentru că acolo zboară petardele și comentariile mai abitir ca oriunde, și în lumea virtuală totul este posibil, scripta manent este abrogată și responsabilitatea asupra cuvântului scris nu mai există; doar să știi pe ce buton să apeși și apar ca prin minune peste 600 de share-uri. Puterea manipulării – pentru că nu oricine are acces la butonul de share-uri – e infinită, infinită ca netul, ca marea, ca oceanul.
Ce rămâne, totuși, după ce încercăm să ne eliberăm de manipulare, de zgomot, de petarde, de emoțiile induse și care nu sunt, de fapt, ale noastre, de tot ceea ce ne îndepărtează de la adevărul nostru, pentru a ne convinge de un adevăr oarecare, pe care nu îl împărtășim sau poate chiar, dimpotrivă, ne este profund antagonic?!
Munca de zi cu zi, cu rezultatele ei modeste, dar durabile. Un pacient pe care l-ai făcut bine, sau măcar l-ai alinat. Întrebările la care nu ai un răspuns, dar măcar le-ai pus corect. Ceea ce clădim încet, cu încredere, dar cu un enorm consum de energie, zi de zi, în noi și în ceilalți. Adevărurile în care credem. Credința că ne putem apropia, din ce în ce mai mult, și nimeni nu ne poate opri de la asta, de noi înșine.