Obezitatea şi deficitul de fier

0

Rezumat. Studiile recente au arătat o legătură între deficitul de fier şi obezitate. Obezitatea este una dintre cele mai însemnate probleme de sănătate publică din lume, cele mai afectate ţări fiind cele mai dezvoltate. Dintre cauzele obezităţii amintim: abuzul alimentar, predispoziţia ereditară, factori congenitali, sedentarismul, alcoolismul, traume psihosociale, cauze endocrine.

 

 

 

 

 

Obezitatea şi deficitul de fier sunt două dintre cele mai frecvente probleme nutriţionale în lume. Obezitatea, fiind recunoscută ca o stare de inflamaţie cronică, a fost asociată recent cu creşterea nivelurilor de hepcidină şi deficit de fier.

Mediatorii inflamaţiei derivaţi din adipocite, cum ar fi adipokinele (ex. leptina, adiponectina), contribuie probabil la inducerea producerii de hepcidină la nivelul ficatului. S-a demonstrat că adipocitele sunt sursă de hepcidină la pacienţii cu obezitate.

În obezitate există inflamaţie subclinică cu efecte asupra creşterii nivelurilor de hepcidină, aceasta fiind cea mai plauzibilă explicaţie pentru legătura între deficitul de fier şi obezitate. Deficienţa de fier rămâne cea mai frecventă deficienţă nutriţională care determină anemia. Mecanismele specifice care ar putea duce la deficienţa de fier la obezi rămâne să fie elucidate.

Prevalenţa obezităţii continuă să crească atât în ţările dezvoltate, cât şi în ţările în curs de dezvoltare.

Obezitatea nu este doar o problemă de estetică, ci şi una de sănătate, constituind un factor de risc pentru o serie de boli. Nutriţia necorespunzătoare este una dintre cauzele principale. Creşterea prevalenţei obezităţii este o problemă majoră de sănătate publică, în acelaşi timp anemia cu deficit de fier este frecventă. Obezitatea, definită ca o creştere în greutate prin acumulare de ţesut adipos, este în prezent principala boală de nutriţie, indicele de masă corporală (IMC) fiind >30 kg/m2 (definiţia acceptată de OMS).

Paradoxal, obezitatea, o stare frecvent considerată în contextul supraalimentaţiei, este asociată cu un risc crescut de deficit de fier comparativ cu subiecţii cu greutate normală. Paradoxul este demonstrat de sideremia (concentraţia fierului în sânge) scăzută la pacienţi obezi.

La pacienţi obezi este diminuată absorbţia intestinală a fierului și scăzută bioaccesibilitatea fierului indusă de adipokinele inflamatorii.

Numeroase ipoteze s-au emis pentru acest paradox, care include sideremia scăzută, aportul alimentar de fier scăzut, nevoile crescute de fier şi/sau reducerea absorbţiei de fier la pacienţi obezi.

Obezitatea este o condiţie unde procesele inflamatorii sunt supraactivate şi carenţele nutriţionale pot fi prezente în ciuda aportului alimentar în exces. Cu toate că aceste două condiţii în opoziţie – supra- şi subnutriţia – par să fie legate, subiecţii supraponderali prezintă risc mai crescut de deficit de fier decât cei normoponderali. Nivelul fierului în sânge este reglat în principal la nivelul tractului gastrointestinal, prin absorbţie.

Obezitatea este asociată cu inflamaţie cronică şi nivelul scăzut al fierului care poate să rezulte atât din absorbţia redusă, cât şi din deficitul “funcţional” de fier – ultimul fiind mai important. Aceste descoperiri sunt importante deoarece atât deficitul absolut de fier cât şi deficitul funcţional de fier sunt asociate nu numai cu anemie, ci şi cu alte complicaţii (ex. insuficienţa cardiacă).

Aportul de fier alimentar inadecvat, condiţiile inflamatorii acute şi cronice şi obezitatea sunt asociate cu alterarea homeostaziei fierului.

Nivelul fierului în sânge şi răspunsul imun sunt influenţate în situaţii care implică inflamaţia cronică (obezitatea/îmbătrânirea). Nivelul scăzut al fierului la subiecţii supraponderali poate să rezulte din asocierea nutriţiei (absorbţia redusă) cu deficitul funcţional de fier (sechestrarea crescută).

Este dificil să considerăm obezitatea ca o condiţie legată de carenţele nutriţionale. Obezitatea nu este determinată de excesul de nutrienţi, aceasta este cauzată de excesul de calorii şi de grăsimi saturate.

Asocierea între nivelul fierului în sânge şi obezitate a fost descrisă la copil şi adult. Deficitul de fier fără anemie a fost raportat atât la copilul, cât şi la adolescentul supraponderal. Aproximativ 7% dintre copiii normoponderali prezintă deficit de fier comparativ cu 20% dintre copiii obezi. S-a observat că femeile obeze prezintă deficit de fier mult mai frecvent comparativ cu femeile normoponderale.

Anemia, definită de Hb <12 g/dl, a fost semnificativ mai frecventă la femei cu IMC >25 kg/m2 comparativ cu femeile cu IMC mai scăzut.

Fierul este un metal tranziţional capabil să determine lezarea oxidativă a ţesuturilor catalizând formarea de radicali liberi.

Explicaţiile posibile pentru asocierea dintre obezitate şi deficitul de fier cuprind sideremia scăzută, aportul scăzut de fier, nevoile de fier crescute şi/sau absorbţia de fier scăzută la pacienţi obezi.

Mecanismul care să explice această relaţie este încă incomplet elucidat; totuşi, rezultatele rapoartelor recente sugerează că IMC, inflamaţia, absorbţia fierului influenţează concentraţia fierului în sânge.

Relaţia dintre inflamaţie şi absorbţia fierului poate fi mediată de hepcidină, deşi studii ulterioare sunt necesare să confirmăm explicaţia privind prevalenţa crescută a deficitului de fier la pacienţii obezi.

Datele înregistrate arată că deficitul de fier la pacienţii obezi poate fi mediat de inflamaţia cronică discretă, deseori întâlnită la pacienţii cu exces ponderal.

Feroportina-1, reglată de hepcidină, este atât un inhibitor al absorbţiei fierului la nivel intestinal, cât şi al eliberării fierului din macrofage. Recent, s-a demonstrat că citokinele proinflamatorii, care sunt de obicei crescute la pacienţii cu exces ponderal, pot să favorizeze producerea hepcidinei. Prevalenţa crescută a deficitului de fier la pacienţii obezi poate fi asociată cu expresia crescută de hepcidină datorată inflamaţiei cronice discrete. Hepcidina este un hormon care controlează metabolismul fierului prin reglarea feroportinei 1 şi este influenţată de inflamaţie, de nivelul fierului şi de eritropoieză. Hepcidina este produsă în ficat. De asemenea, este produsă într-un grad mic în ţesutul adipos, inimă, placentă şi rinichi. Dovezile recente sugerează că inflamaţia cronică la pacienţii obezi poate să joace un rol central prin reglarea produsă de hepcidină. Concentaţiile de hepcidină sunt mai crescute la subiecţii obezi şi sunt legate de inflamaţia subclinică. Hepcidina acţionează ca un reglator cheie al homeostaziei fierului sistemic. Hepcidina controlează nivelul fierului în plasmă, reglând activitatea feroportinei-1. Subreglarea feroportinei-1 duce la sechestrarea fierului în enterocite, hepatocite, reducerea macrofagelor care depozitează fierul şi a bioaccesibilităţii fierului. Expresia hepcidinei este crescută când nivelurile de fier sunt crescute de inflamaţie, iar expresia este scăzută de anemie şi hipoxie. Dovezile existente ilustrează că hepcidina poate să joace un rol semnificativ în apariţia tulburărilor în legătură cu nivelul fierului, care include anemia din bolile cronice şi dereglarea metabolismului fierului observată în obezitate. Nivelul hepcidinei crescut la pacienţii obezi sugerează că hepcidina poate să joace un rol important în reglarea metabolismului fierului.

Cercetătorii au raportat că concentraţiile de hepcidină sunt asociate invers cu absorbţia fierului. Aceste descoperiri sugerează că subiecţii cu anemie mixtă (anemia din bolile cronice şi anemia prin deficit de fier), pot să prezinte niveluri de hepcidină scăzute (datorită reglării simultane a nivelului de fier, anemie, hipoxie şi inflamaţie), comparativ cu nivelurile observate la pacienţi cu anemie în cadrul bolilor cronice.

Hepcidina şi influenţa acesteia asupra nivelului fierului la obezi trebuie să fie în continuare investigate. În plus, lipocalina 2, o proteină care leagă fierul, este, de asemenea, produsă de celulele adipoase şi ar putea să ducă la sechestrarea depozitelor de fier, făcându-le neaccesibile pentru formarea Hb sau mioglobinei.

Reglarea precisă a concentraţiei de fier este necesară din cauză că fierul prezintă toxicitate crescută; omul poate să excrete volume mici de fier prin transpiraţie, piele, intestin şi sânge menstrual.

Există o legătură între nivelurile de feritină crescute şi tulburările metabolice şi vasculare; depozitele de fier ar participa la prevalenţa crescută a sindromului metabolic la pacienţii cu obezitate. Feritina serică reflectă cu acurateţe depozitele de fier în organism. Cu toate acestea, feritina serică este un reactant de fază acută şi cronică; răspunsul inflamator discret a fost asociat cu obezitatea şi etiopatogenia diabetului zaharat tip 2. Concentraţia de feritină este crescută în inflamaţia cronică prezentă la pacienţi obezi.

 

 

Bibliografie

Andrews NC, Schmidt PJ. – Iron homeostasis. Annu Rev Physiol. 2007; 69: 69–85.

Ausk KJ, Ioannou GN. – Is obesity associated with anemia of chronic disease? A population-based study. Obesity (Silver Spring) 2008; 16(10): 2356–61.

Clark SF. – Iron deficiency anemia: Diagnosis and management. Curr Opin Gastroenterol. 2009; 25(2): 122–8.

del Giudice EM, Santoro N, Amato A, Brienza C, Calabro P, Wiegerinck ET, Cirillo G, Tartaglione N, Grandone A, Swinkels DW, Perrone L. – Hepcidin in obese children as a potential mediator of the association between obesity and iron deficiency. J Clin Endocrinol Metab. 2009; 94(12): 5102–7.

Devaliaf V, Tudor G. – Bone marrow in obese patients. Br J Haematol. 2004; 125: 538–9.

Ganz T, Nemeth E. – Iron sequestration and anemia of inflammation. Semin Hematol. 2009; 46: 387–93.

Lecube A, Carrera A, Losada E, Hernandez C, Simo R, Mesa J. – Iron deficiency in obese postmenopausal women. Obesity (Silver Spring) 2006; 14(10): 1724–30.

McClung JP, Karl JP. – Iron deficiency and obesity: the contribution of inflammation and diminished iron absorption. Nutr Rev. 2009; 67: 100–4.

Means RT., Jr – Hepcidin and anaemia. Blood Rev. 2004; 18(4): 219–25.

Nemeth E, Ganz T. – Regulation of iron metabolism by hepcidin. Annu Rev Nutr. 2006;26:323–42.

Nemeth E, Ganz T. – The role of hepcidin in iron metabolism. Acta Haematol. 2009;122(2–3):78–86.

Ogden CL, Yanovski SZ, Carroll MD, Flegal KM – The epidemiology of obesity. Gastroenetrology. 2007; 132(6): 2087–102.

Pinhas-Hamiel O, Newfield RS, Koren I, et al. – Greater prevalence of iron deficiency in overweight and obese children and adolescents. Int J Obes Relat Metab Disord. 2003; 27: 416-8.

Susan Z. Yanovski, MD; Jack A. Yanovski – Obesity. The New England Journal of Medicine. 2002; 346: 591–602.

Yanoff B, Menzie CM, Denkinger B, Sebring NG, McHugh T, Remaley AT, Yanovski JA – Inflammation and iron deficiency in the hypoferremia of obesity. International Journal of Obesity. 2007; 31: 1412–9.

About Author

Conf. Dr. Manole Cojocaru

Leave A Reply