Mă gândesc la libertatea pe care am primit-o odată cu viața, la libertatea gândului, neîncătușat decât de propriile noastre experiențe, cunoașteri și limite. La faptul că acest gând creează și recreează realitatea în care trăim, în armonie sau în dizarmonie. Că armonia este proprie naturii și vieții, și fiecare dintre noi ne-am minunat cel puțin o dată în fața perfecțiunii creației. Dar poate că de multe ori ne‑am și lăsat cotropiți de dizarmonie, de zgomot, de manipulare, fără să ne apărăm, fără a fi rezistenți, fără a fi conștienți pe deplin de pericol, de faptul că ne pierdeam pe nesimțite coerența și armonia proprie, firească, naturală.
Medicii sunt o castă privilegiată, pentru că se întâlnesc zi de zi cu Omul, căruia îi știu și recunosc traumele și dizarmonia, dar și armonia pe care s‑au angajat să o restabilească. Nu e ușor, dar și în asta constă privilegiul.
După o concepție mecanicistă, etapă utilă și necesară de creștere, medicina își recapătă încet – încet, pas cu pas, dimensiunea integratoare, globală, și poate e un exercițiu util să gândim liber, out of the box, așa cum nu ni s-a spus și încercat a ni se induce, folosind libertatea naturală a gândului, re‑creând realitatea naturală, firească, recunoscând, ocrotind și recreând armonia în noi și în pacienții noștri.
E și asta un mod de a gândi altfel, liber, invers decât ni s-a spus sau gândesc ceilalți, “out of the box”. Funcția creează și întreține organul, iar libertatea nu există dacă nu e folosită, exersată, practicată.
Inclusiv, sau mai ales, cea a Gândului.
