Bolile metabolice se extind cu rapiditate, numărul bolnavilor la nivel mondial crescând de la un an la altul. Specialiștii consideră că obezitatea, sindromul metabolic și diabetul zaharat ar putea fi o amenințare la adresa speciei umane dacă nu sunt luate în serios, explică prof. dr. Dan Mircea Cheța, Director pentru Cercetare-Dezvoltare al Institutului de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice “N. Paulescu”. Prof. Cheța a comentat într-un interviu acordat revistei noastre informațiile epidemiologice recente care plasează India și China pe primul loc în ceea ce privește numărul de diabetici, dar și situația din România, unde trăiesc aproximativ un milion de bolnavi de diabet, și problemele cu care se confruntă cercetarea, care se face „artizanal” din lipsă de fonduri. >>>
Cum aţi aprecia extinderea bolilor metabolice ?
Și în România și în lume, bolile metabolice sunt extrem de răspândite, acestea fiind obezitatea, sindromul metabolic și diabetul zaharat. Mai sunt și altele, dar acestea sunt cele mai întâlnite. Pentru toate trei, numărul bolnavilor crește de la un an la altul în toate zonele lumii. Toate produc complicații, efecte economice și sociale grave și reprezintă un pericol pentru întreaga societate. Noi ne ocupăm în mod deosebit de diabet pentru că este boala metabolică cea mai interesantă și cea mai periculoasă, cu cele mai multe probleme. Cea mai răspândită este obezitatea, dar diabetul creează cele mai multe probleme, fiind o boală care trăiește prin complicațiile ei.
Dacă omenirea nu va ține seama de această tendință a bolilor cronice, în general, de a se extinde, există riscul ca întreaga omenire să piară. Amenință existența biologică a speciei umane mai mult decât o fac bomba atomică, terorismul, fenomenele climatice și alte probleme majore. Dușmanul acționează încet și nu este luat în serios, dar mari savanți au spus că dacă nu îl luăm în serios acum, peste o sută de ani s-ar putea să fie prea târziu.
Câți pacienți cu diabet există în România ?
În toată lumea cifrele evoluează de la un an la altul; de la Congresul mondial de diabet din toamna anului trecut, de la Montreal, unde au fost prezentate câteva date de epidemiologie și până la Congresul european de la Stockholm – deci la mai puțin de un an de zile, aceste cifre au fost deja modificate. Fenomenul este atât de grav încât nici pentru un an de zile nu se poate face o prognoză. În România, din datele pe care le avem, trăiesc 500.000 de diabetici cu acte în regulă, care primesc tratament. În realitate, la fiecare diabetic cunoscut există unul sau doi necunoscuți. Probabil sunt în jur de un milion, dar în afara celor 500.000 sunt forme ușoare sau pacienți care nu se duc la doctor sau merg la medici particulari și nu sunt înregistrați în rețeaua de stat. Pe plan mondial, există o oarecare schimbare în epidemiologie, interesantă, de altfel. Diabetul era o boală a societăților avansate economic, a nord-americanilor, vest-europenilor, care au în continuare procente mari de diabetici, dar vin puternic din urmă statele din lumea a treia. Acum, pe locul întâi din lume ca număr de diabetici sunt China și India.
Ce se poate face pentru prevenţie ?
Există trei niveluri de prevenție, între care prevenția primară, care înseamnă prevenirea apariției bolii. Totuși, ca să previi o boală trebiue să îi cunoști cauzele și mecanismele, ori în diabet cunoaștem mult, dar nu totul. Necunoscând în totalitate cauzele și mecanismele apariției bolii, o prevenție primară reală este greu de făcut și de imaginat. Există două forme de diabet – de tip unu care este prezent mai mult la vârste tinere, așa-numitul insulino-dependent și – pericolul cel mare – diabetul de tip doi care nu primește insulină decât la faze avansate. Acesta apare la vârste înaintate, dar nu numai; a început să se manifeste și la vârste tinere. Diabetul de tip doi reprezintă amenințarea principală și este influențat foarte mult de stilul de viață. Atâta timp cât oamenii vor continua să mănânce greșit și să nu facă mișcare, boala va continua să fie o amenințare.
Bolile metabolice au două mari cauze: pe de o parte, o bază genetică, subiectul cărții editate de mine și intitulată „Genetics of Diabetes”. Baza genetică nu poate fi influențată de oameni din punct de vedere preventiv, până să ajungem să stăpânim genele va mai dura mult. Sigur că se iau premii Nobel încontinuu pentru genetică, dar nu e suficient ca să poți spune că baza genetică a bolilor cronice va putea fi stăpânită cu siguranţă. În al doilea rând, mai aproape de prioritățile preventive sunt factorii de mediu care se încadrează în stilul de viață negativ al omului modern. Aici intră mulți factori, începând cu alimentația nesănătoasă, irațională, sedentarismul, poluarea, stresul, tutunul, excesurile de orice fel, inclusiv dezordinile morale, spirituale și religioase. Toate acestea se încadrează în stilul de viață negativ al omului modern și este o patogenie pe care o putem influența. În cartea mea „Cum să trăim mult și bine” este o frază a unui jurnalist american care spune că există riscul ca omenirea să piară îngropată în propria grăsime. Această carte are tot dichisul unei cărți științifice, cu bibliografie la fiecare capitol, rezumat în limba engleză, dar este mai accesibilă și a fost destul de căutată. Am fost criticat din ambele direcții – unii mi-au spus că este prea simplistă, alții că estre prea complicată. În orice caz, se adresează unui public informat și era necesară pentru ca oamenii să facă un pas înainte în cunoașterea acestei problematici.
Ce aspecte vizează cercetarea din România în domeniul bolilor metabolice și cum vă descurcați cu fondurile ?
Fondurile sunt cam sărăcuțe, cum sunt toate în România și trebuie să facem față cu ceea ce avem. Lipsa de fonduri lovește foarte tare în cercetare. Dacă de bine de rău în îngrijirea bolnavilor mai există un minim, cercetarea și învățământului sunt cel mai tare lovite. Se spune că sunt viitorul națiunii, dar „nu avem bani acum”. Asta este atitudinea guvernanților: “Mai târziu!”. La noi în Institut, care este institut național, deci are obligație prin lege să facă cercetare științifică, aveam 14 posturi de cercetători și nu mai avem nici unul! Nu știu dacă le-au anulat provizoriu sau definitiv, dar deocamdată nu sunt, iar despre fonduri de cercetare nici nu mai poate fi vorba! Lucrările pe care le facem noi le facem artizanal, cu ce putem; ne mai ducem pe la congrese cu contribuții, dar din păcate mai mici ca altă dată.
În multe țări cercetarea este susținută în cea mai mare parte din mediul privat. De ce nu se întâmplă la fel și în România ?
Firmele de medicamente investesc ele ceva, dar în trialurile clinice, adică în studierea medicamentelor de care sunt interesate. E bună și asta, dar nu e totul, ele nu se ocupă de etiopatogenie, de exemplu. Ele au de studiat niște medicamente pe care le primesc de la firma din străinătate și trebuie să organizeze aceste studii pe pacienți sau pe animale, la început. Nu funcționează dacă te duci și le spui că ţi-a venit o idee și ai vrea să o dezvolţi, pentru că nu vei obține nimic!
La ce proiecte lucrați în prezent ?
Încercăm să lucrăm pe partea de genetica diabetului, în domeniul complicațiilor, dar avem probleme din lipsa stimulentelor materiale. Cei care ne mai ajută cu cercetarea sunt doctoranzii, pentru că sunt obligați să facă cercetare pentru doctorat.
În ce măsură s-a schimbat tratamentul pentru diabet în ultimii 40-50 de ani ?
S-a schimbat mult, accentul pe dietă și pe stil de viață a fost pus întotdeauna, dar acum este și mai puternic. La capitolul insuline sunt foarte multe insuline noi, deosebit de interesante și eficiente. De la insulinele extrase din animale pe vremuri s-a trecut la insulinele umane, apoi la cele sintetice și în momentul de față avem insulină de cea mai bună valoare – analogi de insulină. La capitolul insulină stăm foarte bine, dar și la cel care privește medicația antidiabetică orală: au apărut clase noi de medicamente, se studiază, se folosesc în practică. Atunci când eram eu tânăr erau două-trei medicamente, acum sunt zeci de medicamente. La nivel mondial s-a progresat imens.
Care considerați că este impactul reglementărilor care favorizează medicaţia generică asupra pacienţilor ?
Dificultăți cu medicația au fost tot timpul. Şi pe vremea lui Ceaușescu au existat tot felul de dispoziții aberante – să nu folosești mai mult de trei medicamente pentru fiecare pacient, de exemplu –, dar ne-am descurcat.
Nu se pune problema să ne întoarcem la tratamentul de acum zece ani, ci să se folosească judicios resursele.
Apropo, dacă ne gândim la cei care spun să suntem otrăviți astăzi cu E‑urile din alimentație și așa mai departe… vorbesc prostii. Durata medie a vieții în Imperiul Roman era de 20-25 de ani, apoi a mai crescut în Evul Mediu, după ce s-a terminat cu marile epidemii, spre 40 de ani și adevărata creștere explozivă a duratei medii a vieții a fost odată cu marile descoperiri medicale din secolul al 19-lea și din secolul 20. Așa s-a ajuns ca durata medie a vieții să fie în unele țări de 80 de ani și de 70 de ani.
În ceea ce privește prevenția și stilul de viață aţi observat o schimbare în atitudinea pacienților ?
Da, în rău! Din moment ce numărul de pacienți cu aceste boli este în creștere, înseamnă că lucrurile merg în rău din acest punct de vedere. Lumea se informează mai mult, dar nu aplică în practică informaţiile primite. Ce fac astăzi tinerii? Înainte alergam pe maidan, jucam fotbal, ne băteam… Acum stau la computer, la televizor, ronțăie chipsuri, beau băuturi dulci. În America, mamele îşi duc copiii cu mașina într-un parc ca să se joace câteva ore, pentru că altfel stau acasă.
Pe viitor evoluția acestei boli va fi și mai îngrijorătoare, dacă oamenii nu vor pune în practică anumite măsuri de prevenție venite din partea medicilor. <<<
În realitate, la fiecare diabetic cunoscut există unul sau doi necunoscuți.
Prof. dr. Dan Mircea Cheţa
– Profesor universitar, UMF “Carol Davila” (din 1999)
– Director Cercetare-Dezvoltare, Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice “N. Paulescu” (din 2007)
1967 – UMF “Carol Davila”, Bucureşti
1977- Doctor în medicină, Hematologie
1979 – medic principal în Diabet şi Boli de Nutriţie
1980 – asistent universitar
1990 – medic primar gr.III în Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice
– Studii de specialitate în Cambridge (Marea Britanie), Düsseldorf (Germania), Karlsburg (Germania)
– 1991- 1992: Visiting Researcher, Programul de Cercetare al Diabetului, Univ. California
– 1993: Curs de Management Sanitar pentru Ţările Est-Europene, JICA, Tokio
Domenii de cercetare
– citochimie sanguină
– epidemiologia diabetului zaharat şi a altor boli metabolice
– etiopatogenia diabetului zaharat
– imunologia şi imunochimia diabetului
– complicaţiile renale ale diabetului
– diabetul animal
– utilizarea analogilor de insulină
– patologia vasculară de origine metabolică
1987 – Premiul “Victor Babeş” al Academiei Române, pentru rezultate ştiinţifice în imunologia şi imunochimia diabetului şi ale altor tulburări metabolice (cu referinţă particulară la volumul “Interrelatii imunometabolice”)
1994 – Premiul “Ion Pavel” al Academiei de Ştiinţe Medicale din România pentru studii în imunologia diabetului
1997 – Inclus în Who’s Who in the World (14th edit), Marquis Who’s Who, New Providence, NJ, USA
– Autor şi co-autor a 18 cărţi, publicate inclusiv în Marea Britanie şi Elveţia
– Autor şi co-autor a peste 550 lucrări publicate în reviste româneşti şi străine
Cărţi selectate
CHETA D.M. Preventing Diabetes: Theory, Practice and New Approaches, John Wiley & Sons, Chichester, UK, 1999. A fost prima carte din România acceptată spre publicare de prestigioasa editură britanică.
CHETA D. (Edited by): New Insights into Experimental Diabetes, 2002
CHETA D. (Edited by): Vascular Involvement in Diabetes: Clinical, Experimental and Beyond, Bucureşti, Basel, 2005. Cartea statuează o nouă posibilă specialitate medicală: Diabetocardiologia.
Raluca Băjenaru
