Elev al prof. Theodor Burghele, prof. dr. Eugeniu Proca este autorul primului transplant renal din România şi al primelor hemodialize efectuate în ţara noastră. A avut o contribuţie decisivă la întemeierea urologiei moderne româneşti, fiind recunoscut pentru rigoarea, puterea sa de muncă şi înaltele standarde profesionale pe care le impunea atât sieşi, cât şi colaboratorilor săi. >>>
Eugeniu Proca s-a născut la 12 ianuarie 1927 în Godeni, judeţul Argeş. Singurul fiu al familiei, la numai zece ani părăsea casa părintească şi pleca în Câmpulung-Muscel, unde avea să urmeze gimnaziul şi apoi Liceul „Dinicu Golescu”. A intrat prin concurs la Facultatea de Medicină din Bucureşti (iniţial la secţia Medicină Militară) pe care a absolvit-o în 1951 ca şef de promoţie, cu Diploma de merit. La terminarea facultăţii i s-a propus să lucreze ca preparator universitar la Medicină Internă la Spitalul Brâncovenesc, în Bucureşti. Însă, deoarece îşi dorea foarte mult să fie chirurg, a ales singurul post cu specific chirurgical, la Spitalul din Comăneşti. În 1953 intră, prin concurs, la Spitalul Panduri din Bucureşti, devenind astfel elev al prof. dr. Theodor Burghele, cel care i-a influenţat hotărâtor cariera. În perioada 1956-1975 activează în cadrul Clinicii Chirurgicale, iar ulterior în Clinica de Urologie din Spitalul Panduri. Parcurge etapele carierei universitare ca asistent, şef de lucrări, conferenţiar şi, în final, profesor universitar.
La Spitalul Panduri efectuează prima hemodializă din România, în 1959. Urmează un stagiu de pregătire în chirurgia de transplant renal la Institutul de Urologie din Londra (1963‑1964), ca bursier al Consiliului Britanic, apoi un altul la Harvard Medical School, în 1967.
Începând cu 1975 continuă la Spitalul Fundeni activitatea remarcabilă începută la Panduri. Devine şeful Clinicii de Urologie din Spitalul Fundeni, pe care o modernizează. Introduce treptat procedee chirurgicale noi, astfel încât urologia românească este adusă la nivel european. Colaborează cu prof. Gheorghe Goldiş în studiul unor afecţiuni care au constituit priorităţi în pediatria din ţara noastră, între care studiul nefroblastoamelor.
Activitatea de la Fundeni este încununată şi de o premieră de maximă importanţă pentru medicina din România, un eveniment de rezonanţă şi la nivel european: primul transplant reuşit al unui organ solid la om, efectuat de prof. Proca în februarie 1980, cu rinichi de la donator în viaţă (mama receptorului). Din 1980 până în iunie 1997 realizează 45 de transplante renale.
Între anii 1976 şi 1978 deţine funcţia de rector al Institutului de Medicină şi Farmacie din Bucureşti. Este ministru al Sănătăţii timp de şapte ani, între 1978 şi 1985, şi preşedintele Comisiei de Urologie a Ministerului Sănătăţii (1990-1995). În 1989 reînfiinţează Societatea Română de Urologie, care fusese desfiinţată în 1945, al cărei preşedinte a fost până în anul 2000, când a devenit preşedinte de onoare. A reînfiinţat şi Revista Română de Urologie.
După pensionare, în 1997, activează în continuare în Spitalul Fundeni, ca profesor consultant. În anul 2000 preşedintele Emil Constantinescu îl decorează cu Ordinul “Steaua României” în grad de Mare Cruce.
“Vorbea repede, hotărât, căutându-şi atent cuvintele, economic exprimate. Avea claritatea vorbirii de chirurg, atât de caracteristică. Ne impresiona prin claritatea judecăţii clinice şi a echilibrului acesteia”, spune despre el dr. Sebastian Nicolau, în cartea sa Avatarurile unui jurământ.
Profesorul Proca a scris singur sau în colaborare 19 monografii. A fost redactor al Tratatului de Patologie Chirurgicală, autor a două volume de Urologie din Tratatul de Chirurgie, colaborator la mai multe tratate – Tratatul de Medicină Internă, Tratatul de Nefrologie, Tratatul de Practica Medicinii Interne în ambulatoriu. A fost autor al peste 400 de articole publicate în reviste de specialitate străine şi româneşti.
Colaboratorii profesorului Proca vorbesc cu respect despre cel care le-a fost un model prin activitatea din sala de operaţie sau de la catedră, dar şi prin cultura sa admirabilă, în care pasiunea pentru numismatică şi istorie se aflau pe primele locuri.
A fost membru titular al Academiei de Ştiinte Medicale şi membru de onoare al A-cademiei Române. A încetat din viaţă la 7 martie 2004. (Contesina Manole) <<<
