“Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții.” Nicolae Iorga
Preambul
De aproape doi ani, întreprindem cercetări amănunțite asupra liniei genealogice mușatine, dar și basarabe. Linia mușatină a ieșit din Țara Moldovei pentru prima dată prin Elena/Olena (c1464/1466-1505), fiica lui Ștefan cel Mare, căsătorită la Moscova cu Ivan Ivanovici cel Tânăr (1458-1490), fiul cneazului Ivan al III-lea (1452-1505). A doua oară, genele mușatine au plecat din Moldova prin cele patru fiice ale lui Ieremia Movilă și ale Elisaftei: Irina (1588-1619), Maria (1591-1638), Ana și Ecaterina, căsătorite cu șleahtici de origine polonă și ucraineană. Pentru cei ce nu au citit articolul Alexandru Ioan Cuza – descendență mușatină, publicat în Medica Academica, ianuarie-februarie 2023, dar și pentru cei care l-au citit, reiterăm, repetăm și subliniem ce am mai scris și publicat, pentru o mai bună întipărire în memoria cititorului. Procedeul se cheamă reciclarea textului, este permis de cutuma publicistică și nu se consideră a fi autoplagiat!
Prin cele două fete ale Mariei (Amalia) Mohylanka și ale lui Ștefan Potocki (1568-1631), s-au constituit în timp două filiere: filiera franceză – Anna Potocka (1608-1695) și filiera germană – Katarzyna Potocka (1619-1642), prin care s-au răspândit genele mușatine prin Istoria Europei și de peste Ocean. [vezi Regele Mihai și Regina Ana – Gene românești, Medica Academica, decembrie 2021-septembrie 2022]. Genele basarabe, în fapt basarabo-mușatine, au plecat din Valahia prin Vlad Țepeș (1428/1431-1476/1477; octombrie-noiembrie 1448, 1456-1462, decembrie 1476/ianuarie 1477), nepot al lui Mircea cel Bătrân (c1355-1418; 1386-1394, 1397-1418) și al lui Alexandru cel Bun (? -1433; 1400-1432). Prin Țepeș Vodă s-a instituit filiera transilvano-germano-britanică. [vezi Regele Charles al III-lea – Gene basarabe și mușatine, Medica Academica, octombrie-decembrie 2022]. Astăzi, pe tronurile din Spania, Belgia, Danemarca, Suedia, Norvegia și Luxemburg stau regi, regine, mare duce care au în Genom gene mușatine; regele Marii Britanii are în Genom atât gene basarabe, cât și mușatine.
Ne-am pus o primă, firească, întrebare: “Ce s-a întâmplat cu descendenții mușatini autohtoni, fii și fiice ai/ale Domnitorilor Moldovei, dar și cu descendenții basarabi, fii și fiice ai/ale Domnitorilor Țării Româneşti?”. Am găsit consemnat că ultimul Domn mușatin, Iliaș Alexandru (c1635-1675; mai 1666-noiembrie 1668), dar și ultimul Domn basarab, Mihnea III Radu (1613-1660; martie 1658-noiembrie 1668), au stat pe Tronurile Țărilor Române în urmă cu peste 350 de ani. Mihnea III a fost asasinat la 3 aprilie 1660, la Satu Mare, din ordinul lui ex-Vodă Constantin Șerban (?-1682), Domn al Munteniei între anii 1654 și 1658, și al Moldovei, noiembrie 1659, reînscăunat la Iași, 31 ianuarie-februarie 1661. Genealogia sa basarabă este controversată.
Ne-am pus o a doua întrebare firească: “Dacă purtătorii de gene mușatine sau basarabe au dispărut complet din arealul geografic românesc?!”. Am fost plăcut surprinși să regăsim genealogia mușatină în continuitate neîntreruptă la un mare medic român, profesor universitar și infecționist de prestigiu – Matei Ghe. Balș (1905-1989) (Fig. 1).
Genealogia mușatină a Profesorului Balș are un segment comun cu ascendența mușatină a lui Alexandru Ioan Cuza (1820-1873; 1859-1866), de la fondatorul dinastiei mușatine, Bogdan I, până la Ioan M Costin (vezi Anexa I).
În fapt, Profesorul Matei Gheorghe Balș este un unicat prin moștenirea genealogică – Domnească – cvintuplă. Matei Balș este unicul PROFESOR de la Medicină din București, și nu numai, cu ascendențe: mușatină, brâncovană, știrbească, sturdzască și ghiculească!
***
Matei Ghe. Balș s-a născut la 6 ianuarie 1905, la Bucureşti, având rădăcini pornite din Istoria Neamului Românesc, atât cel din Moldova, cât și cel din Muntenia; el aparține perioadei de primă jumătate de secol XX, în care valoarea umană și intelectuală cataliza dezvoltarea societății românești. Vorbim de George Enescu (1881-1955), Constantin Brâncuși (1876-1957), Anghel Saligny (1854-1925), Nicolae Paulescu (1869-1931), Henri Coandă (1886-1972), Mircea Eliade (1907-1986) și alții. Roadele intelectuale ale acestui pământ strămoșesc au dat valoare culturii universale.
Matei Ghe. Balș este atras de științele medicale, frecventează și termină Facultatea de Medicină din Bucureşti în anul 1930. După terminarea facultății, urmează un curs de bacteriologie la Institutul Pasteur din Paris.
Secția de Contagioase Colentina este înființată în anul 1880 – de fapt erau barăci de izolare a purtătorilor de boli contagioase în cadrul spitalului Colentina al Eforiei Spitalelor Civile – apoi, prin construirea mai multor pavilioane, devine primul spital de boli infecțioase din vechiul Regat. Secția este condusă între anii 1900-1919 de Doctor Calistrat Grozovici (1862-1919), specializat în boli contagioase și epidemiologice la Paris și Berlin. Epidemia de tifos apărută la începutul Primului Război Mondial, în 1914, în Serbia, a ajuns în România în anul 1916. A făcut ravagii, în mare parte, în rândul armatei române, apoi printre civili. Peste 350.000 de soldați care luptau în război au murit, precum și 450.000 de civili, printre care s-au numărat 250 de medici români și francezi, care tratau pacienții. În anul 1919 Doctorul Grozovici moare în spital, de tifos exantematic. Boala a fost eradicată după anul 1918 cu ajutorul medicilor Ioan I. Cantacuzino (1863-1934) și Theodor Mironescu (1876-1953). Ioan I. Cantacuzino a fost medic, dar și microbiolog, profesor universitar, fondator al Școlii de Imunologie și Patologie Experimentală. A condus Directoratul Sănătății Publice în timpul epidemiei de tifos din Primul Război Mondial. Printre măsurile luate s-au numărat internarea obligatorie a tuturor bolnavilor, apoi monitorizarea populației din mediul rural.
În anii 1932 și 1933, la Paris, tânărul Doctor Balș urmează un stagiu de specializare în boli contagioase, dimineața, și lucrări practice la Institutul Pasteur, după-amiaza. Această împletire între practica clinică și cea de laborator, aplicată diagnosticului, își va pune amprenta în formarea personalității medicale a viitorului specialist de boli infecțioase. Întors în țară, după cursurile de la Institutul Pasteur, alături de Ion Cantacuzino, unchiul său prin alianță, Doctorul Balș aprofundează microbiologia în laborator. Continuă însă, în același timp, practica clinică, fiind admis secundar (1935) în serviciul de boli infecțioase condus de către profesorul Theodor Mironescu. Această viziune unicat în boli infecțioase, de implicare directă a clinicianului în diagnosticul de laborator, metamorfozează bacteriologia de laborator în “bacteriologie clinică”.
În anul 1941 a preluat șefia Secției de Boli Contagioase adulți de la Dr. Theodor Mironescu, care la rândul lui o preluase după decesul Doctorului Grozovici, în 1919. Noul șef de clinică pune în practică “antibioterapia”, adică tratamentul cauzei infecției. Noul concept, aflat în pionierat după descoperirea penicilinei, în anul 1928, este reconfirmat de către Matei Ghe. Balș prin descoperirea nitrofurantoinei. Acest agent antiinfecțios și-a dovedit inițial eficiența în febra tifoidă, apoi în alte infecții, fiind folosit pe scară largă în întreaga lume.
“Prin 1940 se prefigurează și în țara noastră începutul celui de al doilea război Mondial. Toți tinerii medici erau convocați la instruire militară. Concentrările țineau vreo lună – două, între care îmi reluam activitatea la spital, în serviciul de boli contagioase adulți de la Spitalul Colentina. La un moment dat am avut un caz de morvă pulmonară, boală foarte contagioasă și de regulă mortală. Am izolat germenul și i-am studiat sensibilitatea la sulfatiazol, medicament care s-a dovedit foarte eficace. În timp ce culturile erau la termostat, s-a produs cutremurul din 1940, când s-a prăbușit blocul Carlton. M-am repezit la spital, la laborator, unde căzuse tencuiala din tavan peste termostat, dar culturile erau intacte. Le-am băgat la autoclavă și am scăpat astfel de pericolul unei contaminări de spital, în cazul unui cutremur mai mare ...”, spunea Profesorul Balș în Caietele sale de memorii, “Întâmplări și povestiri din viața unui medic”.
În anul 1942, conduce un spital de campanie pe frontul de Est, unde observă și notează manifestările și evoluția diverselor boli, constituind un punct de plecare al numeroaselor cercetări și comunicări și lucrări ulterioare.
Profesorul Matei Balș are o viziune inedită în bolile infecțioase: examenul la patul bolnavului (Fig. 2), diagnosticul în laborator al afecțiunii, administrarea noilor medicamente antiinfecțioase, monitorizarea eficienței în laborator. Toate aceste etape, parcurse de un singur medic. A apărut astfel “laboratorul clinic de urgență”, amplasat pe secția cu paturi, în proximitatea bolnavilor (Fig. 3).
În viziunea Profesorului Balș – cităm din Caietele de Memorii – “Fiecare medic trebuia să poată executa la nevoie, la orice oră din zi sau noapte, un examen de lichid cefalorahidian, un sumar de urină sau o colorație de frotiu și să facă un examen microscopic ulterior dintr-un produs patologic”.
Infecționistul Balș a avut vocație de cercetător și de clinician. A mers înainte, chiar fără recunoaștere oficială. Dar valoarea umană și profesională a Doctorului Balș a depășit în final mentalitățile limitate și politicile meschine. Este acceptat ca Profesor plin în anul 1956 și devine Decan al Facultății de Perfecționare a Medicilor și Farmaciștilor din cadrul Institutului de Medicină si Farmacie din București. Ocupă funcția de Decan timp de 10 ani, între anii 1962 și 1972. Iese la pensie în anul 1975.
A fost Membru titular al Academiei de Științe Medicale (1969), membru al Academiei de Științe din New-York, membru al Societății Americane de Microbiologie, membru al Societății Regale de Medicină Tropicală și Igienă din Londra, membru al Societății de Patologie Clinică din Berlin, laureat al Premiului de Stat clasa I (1950) pentru descoperirea nitrofurantoinului și aplicarea lui în tratamentul febrei tifoide. A fost decorat cu Crucea Regina Maria (1942) și Medalia Muncii cl. I (1966), iar în 1973 a devenit Medic Emerit.
A publicat peste 350 de lucrări științifice în țară și 35 în străinătate, dintre care unele au fost “cărți-eveniment”: Introducere în studiul patologiei infecțioase (1958), Antibioticele (1966), Terapia infecției (1975) și Laboratorul clinic în infecții (1982).
În prezent, în Institutul Național de Boli Infecțioase din București, care îi poartă numele, funcționează laboratorul clinic de urgență fondat de către Profesor, unde viziunea sa este preluată și pusă în practică de către tinerii medici.
“Școala de Boli Infecțioase de la Spitalul Colentina” este o sintagmă bine cunoscută și întru totul justificată astăzi. “Școala” inițiată de Mironescu și discipolii săi s-a consolidat, începând cu anul 1941, odată cu preluarea conducerii “Secției de contagioși adulți” de către Doctorul Matei Balș, pe atunci medic primar și șef de lucrări. Matei Ghe. Balș, împreună cu numeroșii săi elevi, au ridicat ștacheta profesională, didactică și științifică la cote competitive pe plan internațional. Savantul Matei Ghe. Balș a fost, în țara noastră, în domeniul infecțiilor și al bolilor contagioase, cea mai proeminentă personalitate medicală a secolului XX.
Venirea la conducere, în 1941, a lui Matei Balș, s-a suprapus cu începerea “erei antibioticelor”, principala preocupare de-o viață a Profesorului, care a devenit lupta sa pentru diagnosticul și terapia etiologică a infecției (antibioticoterapia).
Distins clinician, a devenit totodată ilustrul întemeietor al școlii moderne românești de bacteriologie clinică (din care s-a desprins ulterior, ca specialitate, “laboratorul clinic”). Tehnicile și metodele sale de diagnostic microbiologic, larg folosite, i-au adus numeroase brevete. O serie de inovații îi poartă numele. În anul 1950 a devenit laureat al Premiului de Stat Clasa I, pentru descoperirea nitrofuranului și aplicarea lui în tratamentul febrei tifoide.
Opera sa științifică cuprinde cursuri universitare, manuale, tratate, monografii, câteva sute de publicații științifice, precum și numeroase participări la congrese interne și internaționale.
Prin opera și activitatea sa, a influențat personalități marcante din domeniul bolilor infecțioase ca Marin Voiculescu (1913-1991), Aurel Stroe (1889-1954), Silvia Bruckner (1912-1973), Florica Șerbănescu, Aurelia Roman, Vasile Botgros, Ion Zamfirescu, Florin Căruntu (1925-2014), Alexandru Duminică Moisescu (1922-1984), Constantin Bocârnea (1927-2003), Mircea Angelescu (1923-2010), Nicolae Tofan și alții (Fig. 4).
În ce privește omul Matei Ghe. Balș, unul din elevii săi, Mircea Angelescu, a consemnat: “Aspectul său exterior nu atrăgea cu nimic atenția. O statură ușor sub medie, cu o ținută foarte relaxată și puțin încovoiat constituțional, discret astmatic, nu te îndemna deloc să bănuiești că sub această înfățișare înșelător banală se ascundea un polisportiv de performanță. Dotat cu o inteligență sclipitoare, cu spontaneitate și un umor sarcastic, Matei Balș era conștient și se mândrea cu originea sa boierească. Aflat într-o comisie a Ministerului Sănătății, în Craiova, au vizitat ulterior întâlnirii Muzeul de Istorie al Craiovei, unde într-o frescă [stampă] era reprezentată o caleașcă cu trei perechi de cai ce purtau un personaj, condusă de un vizitiu. Unul dintre oltenii însoțitori [prim-secretar al județului Dolj] i se adresează lui Balș: “Tovarășe profesor, boierul din caleașcă n-o fi fost neam de-al dumneavoastră?”. Balș îi răspunde sec: “Dar mujicul de pe capră n-o fi fost rudă de-a dumitale?!”.
Dotat cu o putere de muncă ieșită din comun și o distincție aristocratică, precum și total dezinteresat material în fața bolnavului, după cum au spus-o toți cei care l-au cunoscut pe Matei Balș, prin numele său, aflat în prezent pe firmamentul Institutului Național de Boli Infecțioase, și prin personalitatea sa, Profesorul reprezintă un model și un exemplu pentru truditorii de astăzi ai celei mai mari și prestigioase instituții de profil din România.
***
Genele mușatine, plecate de la Bogdan I (1359-1363, 1365-1367), Voievod al Maramureșului și Primul Domn al Moldovei, au intrat în Genomul lui Matei Balș prin mama sa, Maria Știrbei (1876-1963), căsătorită Balș (vezi Anexa I), după ce au trecut succesiv prin Genomul unor iluștri Domni ai Moldovei, precum Alexandru cel Bun (?- 1433; 1400-1432), Ștefan cel Mare (1438/1439-1504; 1457-1504) și Petru Rareș (1483-1546; 1527-1538, 1541-1546). Ramura genealogică colaterală s-a desprins din trunchiul principal la nivelul lui Simion Movilă, care era frate cu Ieremia Movilă (1555-1606; 1595-aug 1600, sept 1600-1606) și Gheorghe Movilă (1540-1605), Mitropolit al Moldovei în două rânduri (1588-1591 și 1595-1605). Simion Movilă (c1559-1607), Domn al Valahiei de două ori (noiembrie 1600-iunie 1601 și octombrie 1601-iulie/august 1602) și Domn al Moldovei (iulie 1606-septembrie 1607), în urma căsătoriei cu Marghita Hara a avut 5 băieți: Mihail-Mihăilaș (?-1608), Domn în Moldova pe perioade foarte scurte (septembrie-octombrie 1607 și noiembrie-decembrie 1607); Gavrilă (? -1635), Domn în Muntenia în două rânduri (august-septembrie 1616 și iunie 1618-iulie 1620); Petru (1596-1647), Mitropolit de Kiev și Galiția și a întregii Rusii, Exarh al Patriarhatului Ecumenic de Constantinopol (1633-1646); Moise (1596-1661), Domn al Moldovei de două ori (aprilie 1630-noiembrie 1631 și iulie 1633-aprilie 1634) și Ioan (? -1644).
I. Ascendenții materni ai lui Matei Ghe. Balș
(continuare în numărul următor)
Bibliografie SELECTIVĂ:
- Ureche Grigore, Letopisețul Țării Moldovei, https://www. biblioteca pe mobil. ro. pdf
- Costin Miron, Letopisețul Țării Moldovei De la Aron Vodă Încoace, ediție critică de P. P. Panaitescu, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1944, https://upload.wikipedia.org! pdf
- Neculce Ion, Letopisețul Țării Moldovei, https://gavrylytza.f.res.woldpress.com.pdf
- Kirițescu Constantin, Istoria războiului pentru reîntregirea României, volumul I – II, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989
- Angelescu Mircea, Răsfoind caietele de memorii ale Profesorului Matei Balș, Editura Viața Medicală Românească, București, 2007
- Balș Matei, Terapia Infecției, Editura Medicală București, 1976
- Balș Matei, Antibioticele, Ediția a II-a, Editura Medicală București, 1965
- Balș Matei, Laboratorul clinic în infecții, Editura Medicală, București, 1982
- Rosetti Radu, Amintiri, Editura Humanitas, 2017, https://humanitas.ro/pdf
- Gorovei S. Ștefan, Movileștii, Casa Noastră Movilească, vol. I, seria Movileștii, Istorie și spiritualitate românească, ediția a 2-a – Suceava: Mușatini, 2013
- ***https://www.myheritage.com
- ***https ://www.geni.com
