Profilaxia tichiei de mărgăritar

0

Cuvinte frumoase și realitate crudă! Am dat o grămadă de bani în urmă cu cinci ani și am aflat acum, când au revenit datele din opoziție, că mâncăm multă sare, cu multe grăsimi saturate, că bem alcool mai ales la țară și fumăm mai ales la oraș. Și că dacă îi obligi pe toți românii să meargă la medic ajung numai jumătate, iar unul din cinci își găsește o boală încă nediagnosticată.

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a anunțat bucuros acum că în anul în care a funcționat Programul de Evaluare a Stării de Sănătate, România a figurat pe locul întâi în Europa după procentul din bugetul sănătății alocat profilaxiei!

Să ne bucurăm, așadar! Mai figurăm pe locuri întâi la mortalitatea infantilă, mortalitatea prin cancer de col uterin, număr de cezariene raportat la nașteri, la migrația medicilor, la migrația pacienților care pot să migreze, la procentul mic din PIB alocat sănătății, la număr de paturi de spital raportat la locuitori, la cel mai mic număr de anesteziști raportat la medici și pacienți, șamd.

Am aflat că mergem la medic doar când suntem grav bolnavi, și nu mai putem altfel, în rest ne ferim cât putem de frică să nu luăm vreun microb din spital, să nu dăm șpagă în schimbul unei operații mai mult rău decât bine făcute, sau să nu deranjăm cumva medicul cu o boală minoră.

Două exemple recente, numai de Paști și numai dintr-o singură familie:

–          O femeie în vârstă din mediul rural se duce la spital, în urgență, cu mâna ruptă, înainte de Paști. Medicul nu-i face nimic, doar îi pune o atelă și o cheamă după Paști. La control. De durere și preocupare sinceră pentru sănătatea ei se interesează cine e medic bun în urbe, caută și găsește o pilă și merge la el. De data asta medicul face treaba bine, dar scriptic e rău. Femeia fusese odată în urgență și nu mai avea rost să fie acolo. Nu putea justifica consultul și radiografia nouă după gips.

–          Un bărbat în vârstă de 78 de ani se duce pentru prima dată în viață la un spital de recuperare din județ. Avea toate analizele la zi și recomandările necesare, deci dosar beton. La internare a avut tensiune 17, deși nu avea un istoric de hipertensiv. Poate drumul prin căldură, poate așteptarea de ore până să îl ia cineva în seamă… Până la urmă a fost chemat la directoare și aruncat afară din spital cu bagaj cu tot: „Ai tensiune prea mare și nu vreau să mori aici și să-mi faci probleme!!!”. A plecat cu autobuzul spre casă.

Întâlnirea cu profilaxia furnizată de sistemul sănătății l-a costat două zile de recuperare psihică furnizată de sistemul familial.

About Author

Delia Budurca

Leave A Reply