“Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții.” Nicolae Iorga
Regele Ferdinand și Regina Maria au avut șase copii, trei băieți: Carol, Nicolae și Mircea, și trei fete: Elisabeta, Mărioara și Ileana. Până acum am scris despre Regele Carol II și Principesa Elisabeta, regină consortă a Greciei. În cele ce urmează ne vom apleca asupra Principesei Mărioara, regină consortă a Iugoslaviei.
V. Principesa Mărioara
Singura dintre copiii Mariei și ai lui Ferdinand născută în afara României a fost Mărioara, care a văzut lumina zilei în Germania, la Gotha, în Castelul Friedenstein, la 6 ianuarie 1900. Copilăria a petrecut-o la Sinaia, la Castelul Pelișor, și la Palatul Cotroceni din București.
Caracterial era opusă Elisabetei, sora mai mare, era prietenoasă și nepretențioasă; Carol și Elisabeta îi spuneau “mica noastră Cenușăreasă”. Mărioara, alintată Mignon de către mama ei, avea o relație apropiată cu fratele mai mic, Nicolae. A urmat școala în particular, având printre alți profesori pe Nicolae Iorga și pe George Enescu. După Primul Război Mondial a fost pentru un an în Anglia, la Școala de Fete Heathfield din Ascott, școală pe care a urmat-o și Elisabeta. Profesorii englezi au remarcat interesul Principesei Mărioara pentru istorie, muzică, limba franceză și desen.
Devotamentul său pentru cei aflați în suferință s-a văzut în timpul refugiului în Moldova, fiind nelipsită din spitalele de campanie, unde îi îngrijea cu mare atenție și afecțiune pe soldații răniți.
În primăvara anului 1919, Mărioara (Figura 34) și Elisabeta au însoțit-o pe mama lor la Paris, unde Regina Maria a promovat și susținut interesele României în fața Aliaților, la Conferința de Pace.
Cu această ocazie Mărioara l-a cunoscut pe prințul sârb Alexandru Karagheorghevici (1888-1934), viitor Rege al sârbilor, croaților și slovenilor (16 august 1921 – 3 octombrie 1929) și Primul Rege al Iugoslaviei (3 octombrie 1929 – 9 octombrie 1934) (Figura 35). Logodna celor doi a avut loc în România, la Palatul Cotroceni (20 februarie 1922), iar cununia religioasă la Belgrad, în Biserica Sf. Mihail, pe 8 iunie 1922. “La un moment dat coroane înalte (adevărate coroane înalte, cu catifea roșie în interior) le-au fost puse pe cap și Mignon, cu o față de copil, arăta chiar ca o regină scoasă dintr-o cutie de basme. Exista ceva extraordinar de impresionant, care a frapat pe toți, și eu am simțit un val de emoție trecând prin toată biserica când ea, în final, a venit să fie sărutată de părinții săi, după care, mână în mână cu soțul său, s-a urcat pe cele două tronuri ale lor din biserică, ca să primească binecuvântarea patriarhului [cununia a fost celebrată de către Patriarhul sârb Dimitrie (1846-1930; 1920-1930)]. …A cântat corul și toate tunurile au salutat fericitul eveniment, iar inima mea de mamă a fost plină de mândrie, grijă și tristețe. …Spre surprinderea noastră, ieșind din biserică am descoperit că ploua. Slavă Domnului că în Serbia, ca și în România, acesta este supremul semn de noroc.” – a scris mama miresei în “Însemnări zilnice”. Noroc care, așa cum se va vedea în toamna anului 1934, nu a fost deloc suprem, ba dimpotrivă, a fost de un tragism suprem. Căsătoria a fost un mare eveniment european, amplu relatat în presa vremii.
Maria, noua Regină a sârbilor, croaților și slovenilor, era strănepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii și verișoară de rangul II cu Ducele de York, martor la căsătorie, Prințul Albert (1895-1952), viitor Rege al Regatului Unit sub numele de George al VI-lea (1936-1952). Înaltul oaspete, precum și ceilalți înalți invitați din Europa garantau de fapt o recunoaștere internațională a Casei Regale Karagheorghevici, al cărei prestigiu fusese umbrit după asasinarea Regelui Alexandru I, ultimul reprezentant al dinastiei rivale, Obrenovici, și a Reginei Draga, la data de 11 iunie 1903.
* * *
Părintele lui Alexandru Obrenovici era Milan, născut la Mărășești la 22 august 1854. Tatăl lui Milan a fost Miloș J. Obrenovici (1829-1861), nepot de frate – Jefrem (1790-1856) – al lui Miloș I (1780/1783-1860), întemeietorul dinastiei Obrenovici (1815-1903), Prinț al Serbiei în două rânduri (1815-1839 și 1858-1860), iar mama sa a fost Maria Elena Catargiu (1831-1876), fiica boierului Constantin (Costin) Catargiu (1800-1872) și a Smarandei Balș (1811-1886). Milan a fost ultimul Prinț al Serbiei (10 iunie 1868-6 martie 1882) și Primul Rege al Serbiei (6 martie 1882-6 martie 1889).
Serbia a fost ridicată la rangul de regat la 6 martie 1882, după ce și-a câștigat independența, în urma războiului sârbo-turc (1876-1878), și i-a fost recunoscută pe plan european prin Tratatul de la Berlin, din anul 1878.
Soția lui Milan a fost tot de origine română, precum mama sa, Maria Elena. Numele ei era Natalia Cheșcu (1859-1941), fiica lui Petre Cheșcu (1830-1865) și a Prințesei Pulcheria Sturdza (1831-1865), din Basarabia. Petre Cheșcu a fost ofițer în armata țaristă, având gradul de colonel. Subliniem că Natalia Cheșcu avea gene mușatine în Genom, preluate de la mamă, Pulcheria Sturdza, care la rândul ei le moștenise de la Maria (Marghiolița) Ghica Comănești (1805-1887), cea mai frumoasă femeie din Moldova secolului al XIX-lea; filiera mușatină, ajunsă la Marghiolița, cât și la sora Elena (1812-1881) și la fratele Aga Nicolae Ghica Comănești (1815-1851), cât și la alți ghiculești din Moldova, transmisă pe mai departe urmașilor lor, s-a desprins din trunchiul principal mușatin prin Ioan Movilă (? -1644), unul din fiii lui Simion Movilă (c.1559-1607), Domn al Valahiei (noiembrie 1600-iunie 1601 și octombrie 1601-iulie/august 1602) și Domn al Moldovei (iulie 1606-septembrie 1607), frate cu Ieremia Movilă (c.1555-1606), Domn al Moldovei (1595-mai 1600 și septembrie 1600-1606). Ioan Movilă a fost socrul cronicarului Miron Costin (1633-1691); Ileana Movilă (c1640-1691) și Miron Costin s-au căsătorit în anul 1655 (cu aproximație) și au avut doi fii, Nicolae (1660-1712), cronicar, și Ioan Costin, hatman. De la Ioan, prin fiul Nicolae și prin fiica Ilincuța, căsătorită Cuza, prin urmașii și urmașele lor, genele mușatine au ajuns, în cele din urmă, la Alexandru I Obrenovici, Rege al Serbiei, respectiv la Alexandru Ioan Cuza (1820-1873), Domn al Principatelor Unite (1859-1862), ulterior al României (1862-1866).
Căsătoria lui Milan și a Nataliei a avut loc tot la Biserica Sf. Mihail din Belgrad, la data de 17 octombrie 1875. Milan și Natalia erau veri de rangul II, iar cei doi cuscrii, Elena și Petre, erau veri primari, mamele lor fiind surori – Smaranda și Natalia, fiice ale lui Gheorghe Balș (1776-1849) și ale Ruxandrei Sturdza (1785-1844). Smaranda a fost căsătorită cu Costin Catargiu, iar Natalia (1812-1830) cu Ioan Cheșcu (1809-1863), mare Vornic al Moldovei și Mareșal al Basarabiei. Natalia a murit de holeră în anul 1830 în timpul epidemiei (1828-1830). Căsătoria celor doi veri, Milan Obrenovici și Natalia Cheșcu, s-a făcut fără aprobarea Mitropolitului Primat al Serbiei, Mihailov (1859-1881).
În anul următor, 1876, la 14 august, avea să se nască Prințul Alexandru, care va deveni rege minor prin abdicarea în favoarea sa a tatălui său, Regele Milan, la 6 martie 1889. Alexandru a fost încoronat Rege al Serbiei la 2 iulie 1889.
Regicidul din iunie 1903 a fost pus la cale de către Societatea secretă “Mâna Neagră”, înființată în anul 1901 de către un grup de ofițeri sârbi; șeful Societății era Dragutin Dimitrijevici (1876-1917), care a organizat și atentatul de la Sarajevo din 28 iunie 1914, când au fost asasinați moștenitorul tronului Imperiului Austro-Ungar, Arhiducele Franz Ferdinand (1863-1914), și soția Sofia (1868-1914). Asasinul Arhiducelui și al Ducesei de Hohenberg a fost Gavrilo Princip (1894-1918), bosniac de origine sârbă, membru al societății secrete “Tânăra Bosnie”, antrenat și înarmat de “Mâna Neagră”. Atentatul de la Sarajevo a constituit “casus belli” pentru declanșarea Primului Război Mondial (1914-1918).
Arhiducele Franz Ferdinand avea în Genomul său gene românești mușatine, filiera germană, moștenite de la bunica sa Arhiducesa Sofia de Bavaria (1805-1872), mamă a lui Karl Ludwig de Austria (1833-1896). Prințesa bavareză Sofia mai era și mama lui Franz Joseph I (1830-1916), împărat al Austriei (1848-1916) și rege al Ungariei (1867-1916), Boemiei și Croației (1848-1916), cât și mama lui Maximilian I (1832-1867), împărat al Mexicului (1864-1867). Străbunicul matern al lui Franz Ferdinand a fost Maximilian I (1756-1825), rege al Bavariei (1806-1825), care era și bunic matern al Elisabetei (Sisi) (1837-1898); mama lui Sisi, Prințesa Ludovika de Bavaria (1808-1892), era soră cu Arhiducesa Sofia. Mătușa lui Franz Ferdinand, Sisi, împărăteasa austriacă și regina maghiară, a avut parte tot de o moarte violentă, dar nu prin glonț, ci prin înjunghiere (plagă cardiacă); împărăteasa a fost înjunghiată de un anarhist de origine italiană, Luigi Lucheni (1873-1910), la data de 10 septembrie 1898, la Geneva.
După regicid dinastia Obrenovici s-a stins, cât și filiera mușatină, neexistând un moștenitor legitim; Alexandru a avut un frate, Serghei, care a trăit doar cinci zile după naștere (14 -19 septembrie 1878) și un frate vitreg, George Obrenovici (1890-1935), dar care nu a fost recunoscut și susținut drept urmaș la tronul Serbiei.
Dinastia Karagheorghevici a fost reinstalată pe tronul Serbiei la 15 iunie 1903, prin decizia Adunării Naționale. Primul Rege din dinastie, Petru I (n.1844), a venit la Belgrad la 26 iunie 1903 și a fost încoronat în Catedrala Sf. Mihail la 21 septembrie 1904. După Primul Război Mondial, respectiv de la 1 decembrie 1918, Petru poartă titlul de Rege al sârbilor, croaților și slovenilor, până la moartea sa, la 16 august 1921. Pe tron urcă fiul său, Alexandru I Karagheorghevici.
* * *
Regina Maria, numele sub care va fi cunoscută în istoriografia sârbă, a adus genele mușatine, filiera franceză, moștenite de la Regele Ferdinand, în Serbia. Încă de la început noua regină a manifestat dragoste față de noua patrie și dorința de a se integra în societate. A început să învețe limba sârbă și să studieze istoria poporului sârb, a cărui regină devenise. Regele Alexandru și Regina Maria (Figura 36) au avut reședința la Opelnac, lângă Topola, în Belgrad nefiind finalizat Palatul Regal.
Regina Maria a avut o foarte bună relație cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe Sârbe, a făcut opere de binefacere pentru cei săraci, a participat la muncile câmpului îmbrăcată în costum popular sârbesc, alături de țărani, a făcut școli, a acordat burse pentru studenți.
Prin căsătoria cu Alexandru, Maria a avut trei băieți, care la botez au primit nume sârbesc, croat și sloven. Astfel, primul născut a fost Prințul Petru, care a văzut lumina zilei la 6 septembrie 1923; al doilea fiu a venit pe lume la 19 ianuarie 1928, primind numele de Tomislav; al treilea fiu a fost Prințul Andrei, născut la 28 iunie 1929. Toți cei trei prinți Karagheorghevici primiseră în zestrea lor genetică gene românești mușatine, de la mamă, gene pe care le vor transmite urmașilor lor, după cum vom arăta ceva mai jos.
Viața politică în regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, pe urmă și în cea a Iugoslaviei, era extrem de agitată. Regina Maria, spre deosebire de mama ei, s-a ținut deoparte, a stat retrasă, nu s-a amestecat în treburile interne. Totuși, a stat alături de Regele Alexandru în politica internațională a Regatului. Astfel, a privit cu simpatie constituirea Micii Antante, cunoscută și sub numele de Mica Înțelegere, în anii 1920-1921, încă înainte de a deveni regină. Alianța a fost inițiată de către Eduard Beneș (1884-1948), Prim Ministru al Cehoslovaciei (1921-1922); alianța României, a Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor (viitoarea Iugoslavie) și a Cehoslovaciei a fost o alianță defensivă împotriva revizionismului maghiar.
Anterior constituirii Antantei Balcanice, la 9 februarie 1934, la Atena, alianță defensivă între România, Iugoslavia, Grecia și Turcia, Regele Alexandru împreună cu Regina Maria au întreprins un turneu diplomatic în capitalele țărilor menționate, în toamna anului 1933.
Din cauza instabilității politice interne, culminată și accentuată de împușcarea în Parlament a deputatului croat Stjepan Radić (1871-1928), Președinte al Partidului Țărănesc Croat, la 20 iunie 1928, de către un sârb din Muntenegru, Puniša Račić (1886-1944), membru al Partidului Radical Sârb, Regele Alexandru suspendă Constituția la 6 ianuarie 1929, prorogă Parlamentul și instituie dictatura personală.
Numele țării este schimbat în Regatul Iugoslaviei la data de 3 octombrie 1929. Teritoriul este organizat administrativ, rezultând nouă banovine, în fruntea fiecăreia fiind un ban numit de către rege. Banovinele aveau limite de teritoriu ce nu mai corespundeau cu granițele vechilor provincii. Cele trei steaguri ale provinciilor istorice au fost înlocuite cu un drapel unic-iugoslav; alfabetul chirilic a fost înlocuit cu alfabetul latin; s-au introdus: un singur cod fiscal, un singur cod de legi, s-a înființat Banca Agrară Iugoslavă.
Regele Alexandru a încercat să dea un sens identității iugoslave, dar prin măsurile luate a reușit să-i nemulțumească pe toți, atât pe sârbi, cât și pe croați și bosniaci, la care s-au mai adăugat dificultățile economice create de marea criză mondială.
În anul 1931, la 3 septembrie, a fost introdusă prin decret regal A II-a Constituție în Regatul Iugoslaviei – se stipula caracterul unitar al statului iugoslav, fapt ce a nemulțumit pe cetățenii non-sârbi, care erau adepții federalismului și care vedeau în dictatura regelui asigurarea dominației sârbe în stat.
În epocă, rivalii integrității teritoriale a Iugoslaviei, atât cei interni, în principal croații, dar și macedonenii probulgari, cât și rivalii externi, în principal Benito Mussolini (1883-1945), Prim Ministru al Italiei (1922-1943), vedeau în suprimarea fizică a Regelui Alexandru singura soluție a atingerii scopurilor lor politice.
Atentatul – reușit – a avut loc la 9 octombrie 1934, într-o zi de vineri, la Marsilia. Regele Alexandru a murit pe loc, iar Louis Barthou (1862-1934), ministru de externe francez (9 februarie 1934-9 octombrie 1934), la o oră de la atentat, din cauza unei hemoragii masive (secționarea arterei humerale prin glonțul transfixiant al brațului). Analiza balistică, efectuată în 1935 și făcută publică în 1974, a relevat că glonțul a pornit dintr-un revolver aflat în dotarea poliției franceze.
Asasinul Regelui Alexandru a fost un bulgar pe nume Vlado Chernozemski (1897-1934), simpatizant al unei organizații secrete probulgare ce lupta pentru secesiunea Macedoniei, urmată de unificarea cu Bulgaria. Asasinul și cei patru complici croați au fost antrenați, înarmați și înzestrați cu acte false în Ungaria, la Janka Puszta.
Este o coincidență pe care istoria a consemnat-o, faptul că trei strămoși Karagheorghevici au fost asasinați într-o zi de vineri, cel de-al patrulea fiind Regele Alexandru I Karagheorghevici. Regele evita ieșirile în public într-o zi de vineri, de teama unui atentat, dar în situația creată nu a putut contramanda vizita în Franța. Interesul național – urma să semneze un tratat cu Franța – a fost mai puternic decât teama indusă de ziua de vineri – zi de vineri care i-a fost fatală.
Regina Maria a avut un mare noroc – ar fi fost victimă sigură a atentatului dacă pleca din Iugoslavia cu vaporul, împreună cu soțul său, dar a preferat călătoria cu trenul până la Paris. Mărioara se pare că avea teamă de o furtună ce se preconiza a se declanșa, care ar fi putut să-i agraveze o suferință renală cronică.
A doua zi după atentat, corpul neînsuflețit al regelui a fost adus pe mare la bordul cuirasatului “Dubrovnik” la Split. A fost însoțit de Regina Maria, a cărei mamă, Maria a României, ce se afla la Londra în momentul atentatului, a avut cumplita sarcină de a-l înștiința pe nepotul Petru despre moartea tatălui său. Prințul Petru, devenit Rege înainte de vreme, se afla la studii, la Eaton. Regele minor Petru II a fost adus la Belgrad de către bunica maternă, Maria. La ceremonia funebră, prohod, au participat o mulțime imensă de 500 000 de oameni, precum și Regele României, Carol al II-lea, Prințul George, Duce de Kent, Regina văduvă Maria a României, Prințul Nicolae, Petru al II‑lea – Regele copil al Iugoslaviei, Prințul Regent Paul împreună cu soția, Prințesa Olga de Grecia și Danemarca (1903-1997). Patru episcopi romano-catolici croați au primit dispensă papală de la Pius al XI-lea (1857-1939; 1922-1939) pentru a putea intra într-o biserică ortodoxă și a asista la prohodul regelui. Înhumarea a avut loc în Mausoleul regal Karagheorghevici de la Biserica Sf. Gheorghe din Opelnac, Topola. Biserica necropolă a fost ridicată între anii 1910-1912 de către Regele Petru I Karagheorghevici (1844-1921; 1903-1921), desacralizată în timpul Primului Război Mondial, reparată după război și sfințită în anul 1930.
Petru, în vârstă de 11 ani, a fost proclamat Rege al Iugoslaviei sub numele de Petru II; până la majoratul său, puterea în stat revenea Prințului Paul, văr primar al regelui asasinat. Despre dorința testamentară a lui Alexandru, Guy Gauthier (n.1949) a consemnat: “…poate părea surprinzător că Alexandru o exclusese de la regență pe femeia pe care o adora. S-a discutat mult pe această temă, ajungându-se de multe ori la concluzia că decizia defunctului rege avea drept scop să o îndepărteze de la politica iugoslavă, pe acum Regina-mamă Maria a României, ale cărei carismă și personalitate i-ar fi putut influența fiica”. Regența mai avea încă doi membri, de profesie medici: Radenko Stankovici (1880-1956), născut la Neramogyoros (Lescovița-Naidăș, în Banat), considerat părintele cardiologiei din Serbia, și Ivo Petrovic (1882-1958).
Regentul Paul (1893-1976; 9 octombrie 1934-27 martie 1941) era fiul lui Arsenie Karagheorghevici (1859-1938), unul din cei 10 copii ai lui Alexandru Karagheorghevici (1806-1885), prinț al Serbiei (1842-1858), și ai Persidei Nenadovici (1813-1873; prințesă consortă, 1842-1858), frate cu Petru I, tată al lui Alexandru I. Este de menționat că Arsenie s-a născut în exil, la Timișoara, la un an după detronarea tatălui său, Alexandru, în anul 1859; în acea perioadă familia Karagheorghevici a achiziționat o moșie într-un sat de pe Valea Crișului Alb, numit Bocsig, la 6 km nord de Ineu, în Țara Zarandului. Aici, Prințul Alexandru și Persida au construit un conac care a fost pentru familia Karagheorghevici, ani la rând, reședință; tot aici viitorul Rege Petru I a avut un arest la domiciliu în anul 1878, arest impus de către autoritățile austro-ungare. Prințul Arsenie a locuit o lungă perioadă de timp la Bocsig; a pierdut la un joc de cărți domeniul și castelul, în favoarea unui marchiz francez pe nume Lassevolle, împotriva căruia localnicii s-au răsculat. Fiul marchizului a fost ucis în timpul revoltei; în anul 1881 francezul a vândut moșia și castelul Baronului Armin Eles (Elias), din Arad.
După asasinarea Regelui Alexandru, Regina Maria, deși nu era regentă, avea o mare influență în societatea iugoslavă, fiind considerată, neoficial, Regină-mamă. Relațiile cu regentul Paul erau amiabile: “Am stabilit o regulă, nu părăseam țara atunci când Paul nu era acolo, iar Paul nu pleca dacă nu eram prezentă.”
După un an și câteva luni de la moartea soțului, Regina-mamă Maria își reia activitatea socială: acordă audiențe, ajută copiii săraci și orfani, face opere caritabile. Regina Maria, încă din copilărie, avea o pasiune pentru motoare și automobile, pasiune pe care o vom întâlni la Prințul Nicolae, fratele său, dar mai ales la nepotul Mihai, viitor Rege al României. Era un bun șofer: “Conducea cu eficiență aproape masculină, am fost încântată să o văd din nou conducând, era un semn bun.”, scrie Regina Maria a României în “Însemnări zilnice”. O altă pasiune a reginei văduve iugoslave era munca pământului; grădinăritul îl practica chiar când se afla în recuperare la stațiunea regală de la Bled, din Carniola de Sud – Slovenia, din Munții Alpii Iulieni. Aici, la Bled, în 1929, la 28 iunie, s-a născut fiul cel mai mic al Mariei și al lui Alexandru, Prințul Andrei. Și tot aici, la Bled, Mărioara a ctitorit un paraclis ortodox, “Sfântul Ștefan”, pe care l-a târnosit Patriarhul sârb.
În anul 1938 Regina Maria s-a mutat în Anglia, la Gransden (Bedfordshire), apoi din 1939 s-a stabilit la Londra. Mutarea în Regatul Unit s-a datorat stării sale de sănătate – suferea de reumatism.
În timpul Războiului al II-lea Mondial, în anul 1941, Maria a primit titlul oficial de Regină-Mamă a Iugoslaviei. Țara ei adoptivă fusese invadată de către Germania, Italia, Bulgaria și Ungaria. Guvernul iugoslav și Regele Petru II în cele din urmă au ajuns în Anglia, în iulie 1941. Regina Mamă a desfășurat opere de întrajutorare a prizonierilor iugoslavi din lagărele germane, trimițând pachete cu alimente și îmbrăcăminte sub pseudonimul “Mary Djordevic”.
După război, împreună cu fii Tomislav și Andrei, Regina Maria s-a mutat în Kent, unde achiziționase o fermă. Fiul cel mare, Petru II, s-a stabilit ulterior în Statele Unite ale Americii. În anul 1959, Charles de Gaulle (1890-1970), președinte al Franței (1959-1969), i-a acordat fostei regine iugoslave Ordinul Legiunea de Onoare, în grad de Mare Cruce.
Regina Maria a murit la Londra la data de 22 iunie 1961; a fost înmormântă la Royal Buriel Ground, Fragmore, Windsor Great Park, Royal County Berkshire, loc de înhumare al Reginei Victoria și al Prințului Albert, cât și a numeroși membri ai familiei regale britanice.
În anul 2013, la 26 mai, rămășitele pământești ale Reginei Maria au fost reînhumate în Serbia, alături de mormântul Regelui Alexandru I, la Mausoleul Regal Karagheorghevici – Biserica Sf. George de pe Muntele Opelnac, Topola. În aceeași zi au fost reînhumate osemintele fiilor săi: Regele Petru al II-lea și Prințului Andrei și ale nurorii sale, Regina Alexandra, lângă locul de veci al Prințului Tomislav, prohodit și înmormântat în anul 2000, luna iulie.
Genele românești mușatine, venite în Iugoslavia prin Maria-Mărioara, au fost transmise către fii ei și ai Regelui Alexandru I: Petru II (1923-1970; 1934-1945), (Figura 37), Tomislav (1928-2000), (Figura 38), și Andrei (1929-1990), (Figura 39), iar prin ei spre nepoți și nepoate, strănepoți și strănepoate.
Urmași ai Regelui Petru II sunt: Prințul de Coroană Alexandru (n.1945), cât și copii săi – Petru (n.1980) și gemenii Filip și Alexandru (n.15 ianuarie 1982), precum și nepotul Ștefan (n.25 februarie 2018), fiul lui Filip, iar urmașii Prințului Tomislav sunt: Nicola (n.1958), Katarina (n.1959), George (n.1984) și Michail (n.1985), cât și copii lor – Maria (n.1993), Victoria Maria Esme Margarita de Silva (n.1991) și Natalia (n.2018). Urmașii Prințului Andrei sunt: Maria Tatiana -Tania (n.1957), Cristopher (1960-1964), Lavinia Maria (n.1961), Karl Vladimir Cyril Andrei (n.1964) și Dimitri Ivan Mihailo (n.1965), precum și copii lor – Sonia Tatiana Thunen-Larsen (n.1992), Olga Kristin Thunen-Larsen (n.1995), Nadya Marie George (n.1987), Andrej Aristotele Sidiropoulous (n.1990) și Luca Orlando Christopher Prichard-Levy (n.2000).
Prințul de Coroană Alexandru este în prezent Șeful Casei Regale Karagheorghevici, poziție pe care a preluat-o după decesul ex-Regelui Petru II. Prințul a vizitat Iugoslavia pentru prima dată în anul 1991; în anul 2001, Republica Federală Iugoslavia (Serbia și Muntenegru) a conferit cetățenia pentru toți membri familiei Karagheorghevici; tot în anul 2001 li s-au restituit proprietățile confiscate de către regimul comunist. Din 17 iulie 2001, Alexandru și-a stabilit reședința în Palatul Regal din Dedinje – Belgrad, a doua reședință fiind “Palatul Alb”, situat în același areal geografic.
Din căsătoria primă, cu Prințesa Maria da Gloria de Orleans Braganza, Prințul Alexandru are trei fii: Petru, născut la 5 februarie 1980, și doi gemeni, Filip și Alexandru, născuți la 15 ianuarie 1982; iar de la Filip, Alexandru are și un nepot, Ștefan, născut în anul 2018, februarie 25.
Este de subliniat că cei trei frați au în genomul lor gene românești mușatine, venite pe filiera franceză atât de la tată, cât și de la mamă.
Maria da Gloria, născută în anul 1946, este strănepoata Isabelei a II-a (1846-1921), fiică a Împăratului Braziliei, Pedro II (1825-1891; 1831-1889), nepoată a lui Pedro I/ IV, primul Împărat al Braziliei, și strănepoată a Reginei portugheze Joaquina Carlotta. Prin Joaquina Carlotta au ajuns genele mușatine în Casa de Braganza; ea a fost stră-străbunica Anei de Bourbon Parma, viitoare Regină a României, și stră-stră-stră-străbunica Regelui Mihai I, văr primar cu tatăl Principelui de Coroană Alexandru Karagheorghevici.
Mama celor trei frați Karagheorghevici, Maria da Gloria, este și stră-strănepoată a Regelui francez Ludovic Filip (1773-1850; 1830-1848), din Casa de Orleans. Nepotul regelui, Prințul Gaston, Conte de Eu (1842-1922), împreună cu soția Isabela a II-a, au întemeiat Casa de Orleans-Braganza, ramură a Casei Imperiale a Braziliei. După un mariaj ce a durat 13 ani, Alexandru și Maria da Gloria au divorțat în anul 1985.
Alexandru s-a recăsătorit cu Katherina, născută Batis, fostă Andrews, la 20 septembrie 1985, la Biserica Ortodoxă Sârbă “Sf. Sava” din Notting Hill. De față au fost ex-Regele Constantin II al Greciei (1964-1973) și Tomislav Karagheorghevici, Prinț de Iugoslavia, unchiul lui Alexandru.
Prințul și Prințesa de Coroană, Alexandru și Katherina, împreună cu cei trei fii, prinți ereditari: Petru, Filip și Alexandru, trăiesc și locuiesc la Belgrad, în Palatul Regal.
În anul 2017, Alexandru și Katherina au participat la funeraliile Regelui României Mihai I, ce au avut loc la București și Curtea de Argeș în ziua de 16 decembrie.
În articolele următoare vom scrie despre Prințul Nicolae, Prințesa Ileana și Prințul Mircea. De asemenea vom releva legăturile de rudenie ale prinților și prințeselor române cu casele regale și princiare din Europa.
Bibliografie SELECTIVĂ:
- Linenberg Paul –“Regele Carol I al României”, Ed. Humanitas, 2006
- Scurtu Ioan – “Istoria Românilor în timpul celor patru regi CAROL I”, Editura Enciclopedică, 2011
- Badea-Paun Gabriel –„Carmen Sylva (1843-1916). Uimitoarea regină Elisabeta a României”, Editura Humanitas, 2007
- Scurtu Ioan –„Istoria Românilor în timpul celor patru regi FERDINAND I”, Editura Enciclopedică, 2011
- Scurtu Ioan –“Istoria Românilor în timpul celor patru regi CAROL al II-lea”, Editura Enciclopedică, 2011
- Ion Dorin Narcis –“Carol al II-lea al României, un rege controversat” vol 1-5, Muzeul Național PELEȘ, 2020
- Wolbe Eugen – “Ferdinand I ÎNTEMIETORUL ROMÂNIEI MARI”, Editura Humanitas, 2006
- Gauthier Guy – “Missy, Regina României”, Editura Hmanitas, 2006
- Regina Maria a României – “Însemnări Zilnice”, vol. III, IV, Editura Humanitas, 2006
- Duca I. G. – “Memorii”, Editura Machiavelli, 1992 – 1994
- Argetoianu Constantin “Pentru cei de mâine: Amintiri din vremea celor de ieri”, volumele 1-11, Editura Machiavelli, 1997-1998
- ***Maria of Yugoslavia, https://en.wikipedia.org
- ***Alexander I of Yugoslavia, https://en.wikipedia.org
- ***Movileștii: istorie și spiritualitate românească. Vol I-III. -Ed. a 2-a – Suceava: Mușatinii, Sfânta Mănăstire Sucevița, 2013
