Regele Mihai și Regina Ana – gene românești (VII-1)

“Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții.” Nicolae Iorga

Ileana, al cincilea copil al cuplului regal Ferdinand și Maria, ajunsă la maturitate, s-a căsătorit cu un partener ce avea în Genom gene mușatine, filiera franceză. Cei șase copii ai Ilenei și ai lui Anton, patru fete și doi băieți, au moștenit genele românești atât de la mamă, cât și de la tată, gene pe care le-au transmis urmașilor.

VII-1. Principesa Ileana

Principesa Ileana, cea mai mică dintre fetele Prințului moștenitor Ferdinand și ale Principesei Maria, s-a născut la București la 5 ianuarie 1909. Naș de botez i-a fost unchiul regal și imperial al mamei, Eduard al VII-lea (1841-1910; 1901-1910). La vârsta de 7 ani, Ileana a plecat în refugiu împreună cu surorile și frații săi, părinți, guvern și parlament, în Moldova, cu puțin timp înainte de a intra trupele germane, austro-ungare și bulgare în București, la 6 decembrie 1916. A plecat atunci toată familia regală, mai puțin Principele Mircea, care cu mare durere și în mare grabă a fost prohodit și înmormântat la Mănăstirea Cotroceni. Trupele inamice erau la porțile Bucureștilor.

Instrucția Ilenei s-a făcut de către profesori particulari, membri ai Curții și ai familiei. Școlarizarea în afara Țării i-a fost accesibilă doar după război; a studiat în Anglia, la Colegiul Heathfield-Ascot, precum surorile sale mai mari Elisabeta și Mărioara.

În timpul refugiului, Ileana a fost alături de mama sa, Regina Maria, și de surorile mai mari, în îngrijirea și alinarea suferințelor răniților din spitalele ieșene. De mică a învățat limbile engleză și franceză de la mamă, iar germana de la tată. A înțeles ce însemna să fii prințesă, avea dezvoltat simțul datoriei și ajutorării celorlalți. Principesa Ileana era altruistă. Regina Maria considera că dintre toți copiii ei, Ileana era singura care merita să poarte coroana regală. “Urmăream atent munca mamei mele cu oamenii din spital, astfel încât m-am apropiat de aceștia într-un fel care nu ar fi fost posibil în împrejurări normale. Pe când aveam doar șapte ani, am început să-mi petrec mult timp cu colonelul Anderson, șeful Crucii Roșii americane în România, și am fost tare mândră să fiu interpretă atunci când distribuia provizii și organiza acțiuni de binefacere în orașe și sate. … Probabil pe vremea aceea s-a născut interesul meu de mai târziu pentru munca de spital, ca infirmieră, pentru că îmi fusese întipărită în inimă nevoia unui asemenea ajutor pentru oamenii de lângă mine.”

Și într-adevăr, spiritul altruist al Principesei Ileana s-a văzut atât cât a trăit în România, cât și în Austria, la Castelul Sonnberg, împreună cu soțul Anton și cei șase copii ai lor; în Austria s-a ocupat de soldații români răniți în cel de-Al Doilea Război Mondial, iar la Bran a condus un așezământ spitalicesc pe care l-a fondat – Spitalul “Inima Reginei Maria”. În Țară, a mai fondat și a îndrumat “Asociația Ghidelor și Ghizilor din România”, cât și “Asociația Creștină a Femeilor Române”. Aceleași preocupări le-a avut și în Austria – până la anexarea din 1938, la Germania, Ileana a fost președinta ghidelor austriece.

Alesul inimii Principesei Ileana a fost Arhiducele Anton von Habsburg-Lothrigen, Prinț de Toscana (Fig. 45 și Fig. 46). Nunta a avut loc la Sinaia, la 26 iulie 1931. Căsătoria a fost un eveniment memorabil, dar care nu a fost ferit de piedici, dat fiind faptul că mirii erau de confesiuni creștine diferite: Ileana era ortodoxă, iar Anton romano-catolic. Ileana își dorea o cununie mixtă: romano-catolică, urmată de una ortodoxă. Doar că Papa Pius al XI-lea (1857-1939; 1922-1939) nu a fost de acord, nici măcar cu o rugăciune ortodoxă. Au urmat demersuri diplomatice. Regele Carol al II-lea l-a trimis la Vatican pe fratele ministrului de externe Dimitrie I. G. Ghica (1875-1967), care era romano-catolic. Monseniorul Vladimir Ghyka (1873-1954) nu a reușit să-l înduplece pe Papă: “Dacă are loc o ceremonie ortodoxă, oricare ar fi ea, el [Papa] nu va acorda dispensa de căsătorie.” Anton aproape că a acceptat doar cununia ortodoxă dorită de Ileana. Însă părinții mirelui au amenințat că în acest caz nu-și vor da binecuvântarea și nici nu vor veni la nuntă.

Soluția salvatoare a venit de la Ileana, care a reușit să domolească orgoliile papei de la Roma, ale patriarhului de la București cât și ale viitorilor ei socri, de religie catolică. La solicitarea Principesei Ileana, la Mănăstirea Sinaia (23 iulie 1931), Patriarhul Miron Cristea a spovedit-o și a împărtășit-o în cadrul unei mari ceremonii – Sfânta Liturghie – la care au participat Regele Carol al II-lea, logodnicul Anton și mama sa, Blanca de Bourbon, Infantă de Spania (1866-1949), precum și Victoria-Melita de Saxa Coburgh Gotha (1876-1936), sora soacrei mici, și fiica sa Principesa Maria Kirilovna (1907-1951), Regina Maria, Principele Nicolae și surorile sale Elisabeta, ex-regină a Greciei, și Mărioara, regină a Iugoslaviei, și mulți alții.

Trei zile mai târziu, la 26 iulie 1931, are loc căsătoria civilă la Castelul Peleș. Ofițer al stării civile a fost Constantin Hamangiu (1869-1932), ministru al justiției. Pentru Ileana martori au fost Regele Carol II și Principele Friederich de Hohenzollern (1865-1965), șeful Casei de Sigmaringen, iar pentru Anton Arhiducele Franz Josef (1905-1975) și Karl, Prinț de Leiningen (1898-1946; 1939-1946). Cununia catolică a fost oficiată în holul mare al Castelului, iar mireasa a fost adusă la altar de către fratele ei, Carol II. În urma lor veneau Regina Maria și socrul mare, Arhiducele Leopold Salvator (1863-4 septembrie 1931). Slujba a fost oficiată de către Arhiepiscopul de București, Alexandru Cisar (1892-1954;1924-1948), Abatele Vladimir Ghyka – purtător de gene mușatine, de Episcopul Fischer și de Nunțiul apostolic Umberto Kaldewey, trimis special al Papei Pius al XI-lea.

În aceeași zi, după amiază, proaspeții căsătoriți au plecat spre Bran (Fig. 47), pe “Drumul Reginei” Predeal-Râșnov; au fost întâmpinați peste tot de foarte mulți români, care i-au felicitat. După câteva zile, Anton, pe post de pilot la manșa avionului Math-Haviland, împreună cu Ileana, au efectuat un zbor circular deasupra Castelului Peleș – avionul era darul de nuntă din partea Regelui Carol II. Cu același avion arhiducele și arhiducesa au zburat la Budapesta în august 1931, și ulterior la Viena, unde tatăl lui Anton, Arhiducele Leopold Salvator, a încetat din viață, la 4 septembrie. A fost înmormântat în Cripta Imperială de la Mănăstirea Capucinilor, în necropola Casei de Habsburg. Arhiducele Salvator era stră-strănepot al Împăratului Leopold al II-lea (1747-1792; 1790-1792), unul dintre cei 16 copii ai Mariei Theresia (1717-1780; 1740-1780) și ai lui Francis I (1708-1765), Împărat al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană (1745-1765). Leopold II era frate cu Împăratul Iosif al II-lea (1741-1790; 1765-1790), cât și cu reginele Maria Antoaneta a Franței (1755-1793; 1774-1792) și Maria Carolina a Neapolului/Cele Două Sicilii (1752-1814; 1768-1814).

Se vorbea prin anii ‘30, prin București, că Regele Carol II a favorizat căsătoria Ilenei cu un arhiduce austriac pentru a o îndepărta din Țară, fiind deranjat de relația apropiată dintre sora sa și Regina Maria, cât și de creșterea popularității Ilenei printre români. Nu este exclusă această ipoteză, dat fiind faptul că nu le-a permis Ilenei și lui Anton de a-și stabili domiciliul în România și nici copiilor de a veni pe lume pe vatra românească. Motivul?! Românii din Transilvania ar fi fost profund revoltați și deranjați de nașterea unui Habsburg în România Mare. Carol II, fost elev al lui Nicolae Iorga, a eludat un adevăr istoric – românii ardeleni au fost oprimați și unii maghiarizați de către grofi și statul ungar, și nu de către “drăguțul de împărat” de la Viena.

Iar noi adăugăm ce nu știa Regele român, faptul că Anton von Habsburg avea în Genom gene mușatine, cu dublă încărcătură, pe linie paternă și maternă, respectiv prin Leopold Salvator von Habsburg și Blanca de Bourbon, Infantă de Spania, cât și quadruplă, prin bunicii atât paterni, cât și materni. Gene românești, filiera franceză, care se regăseau și în Genomul lui Carol II, al fratelui Nicolae și al surorilor Elisabeta, Mărioara și Ileana, gene moștenite de la tatăl lor, Regele Ferdinand I.

Dar să revenim la arhiducele austriac și prinț de Toscana, Anton. În cele ce urmează, prezentăm quadrupla lui moștenire genetică românească, pe care am descoperit-o în urma cercetării întreprinse de către noi (vezi Anexa III).

Astfel, bunicul patern al lui Anton, Karl Salvator de Austria (1839-1892), era fiul lui Leopold II (1797-1870), Mare Duce de Toscana (1824-1859), și al Prințesei Maria Antonia a Celor Două Sicilii (1814-1898; 1833-1859); străbunica Maria Antonia era purtătoare de gene românești – filiera franceză, primite prin mamă (Maria Isabela, Infantă de Spania și Regină consortă a Celor Două Sicilii, 1789—1848; 1825-1830, prin căsătoria cu Regele Francisc I, 1777-1830; 1825-1830), gene mușatine pe care mama sa le-a preluat de la Maria Luisa de Parma (1751-1819), Regină consortă a Spaniei (1788-1808). Maria Isabela de Spania a fost sora Ioaquinei Carlota de Spania, Regină consortă a Portugaliei, stră-străbunică a Anei de Burbon Parma, viitoare soție a Regelui Mihai, respectiv stră-stră-stră-străbunica Regelui Mihai I al României.

Bunica paternă a lui Anton, Maria Imaculata, Prințesă de Bourbon și Cele Două Sicilii (1844-1899), a moștenit genele mușatine de la tatăl ei, Ferdinand II (1810-1859), care era frate cu Maria Antonia, cât și Rege a Celor Două Sicilii (1830-1859), care la rândul lui le-a preluat de la bunica sa, Maria Luisa de Parma, Regină a Spaniei, prin intermediul mamei, Maria Isabela, Infantă de Spania, Regină consortă prin căsătoria cu Francisc I, Rege al Celor Două Sicilii. Mama lui Francisc I a fost Maria Carolina de Austria, soră a Mariei Antoaneta, regină franceză, și a lui Iosif II, cât și a lui Leopold II, împărați austrieci. Mai trebuie subliniat că Maria Imaculata, bunica paternă a lui Anton von Habsburg, era și ea, precum bunicul patern al lui Anton, Karl Salvator, Arhiduce de Austria, strănepoată a Împăratului Leopold II și stră-strănepoată a Împărătesei Maria Theresia. Soția lui Ferdinand II, Maria Tereza de Austria (1816-1867), și mamă a Mariei Imaculata, era fiica Arhiducelui Carol, Duce de Teschen (1771-1847), care era fiu al lui Leopold II.

Ambii bunici paterni mai erau strănepoți ai Regelui Spaniei, Carol al IV-lea (1748-1819; 1788-1808), căsătorit cu Maria Luisa de Parma. Carol al IV-lea era frate cu Ferdinand I (1751‑1825), Regele Celor Două Sicilii (1816-1825), dar și cu Infanta Maria Luisa de Spania (1745-1792), Împărăteasă consortă a Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană (1790-1792), prin căsătoria cu Împăratul Leopold II. Cei doi regi: Carol al IV-lea al Spaniei și Ferdinand I al Celor Două Sicilii și Împărăteasa consortă austriacă, Maria Luisa de Spania, au fost copii lui Carol al III-lea (1716-1788), Rege al Spaniei (10 august 1759-14 decembrie 1788), Rege al Neapolului și Siciliei (15 mai 1734-6 octombrie 1759), Duce de Parma și Piacenza (29 decembrie 1731-3 octombrie 1735). Unul dintre frații lui Carol al III-lea a fost Filip (1720-1765), Duce de Parma (1748-1765), fondator al Casei de Bourbon Parma, căsătorit cu Marie Louise Elisabeth de Franța (1727-1759), fiica cea mare a Mariei Leszczynska (1703-1768; 1725-1768) – prin care au intrat genele românești în Casa de Bourbon‚ și a lui Ludovic al XV-lea (1710-1774), Rege al Franței (1715-1774). Ducele Filip și Ducesa Marie Louise Elisabeth au avut două fete: Maria Isabela de Parma (1741-1763), care se va căsători cu viitorul Împărat Iosif II, respectiv Maria Luisa de Parma, viitoare Regină consortă a Spaniei, prin căsătoria cu Carol IV, și un băiat, Ferdinand (1751-1802), viitor Duce de Parma (1765-1802), a cărui soție va fi Arhiducesa Maria Amalia de Austria (1746-1804), Ducesă de Parma (1769-1802), soră cu împărații Imperiului Roman de Națiune Germană Iosif II și Leopold II, precum și cu reginele Franței și Neapolului/Cele Două Sicilii: Maria Antoneta și Maria Carolina. Cei doi împărați, Iosif II și Leopold II, cât și cele două regine, Maria Antoaneta și Maria Carolina, precum și Ducesa Maria Amalia, erau copiii Împărătesei Maria Theresia și ai Împăratului romano-german Francis I.

Transmise prin Ferdinand de Parma și sora sa, Maria Louisa de Parma, și prin urmașii lor, genele mușatine vor ajunge, atât pe linie paternă cât și prin cea maternă, la Blanca de Bourbon, Infantă de Spania (1866-1949), soție a lui Leopold Salvator von Habsburg și mamă a lui Anton, viitor soț al Ilenei de România.

Astfel, bunica maternă a lui Anton a fost Prințesa Margherita de Bourbon Parma (1847-1893), fiică a lui Carlos III (1823-1854), Duce de Parma (1849-1854), și a Prințesei Louisa Maria Theresa d’ Artois (1819-1864), fiică a lui Charles Ferdinand d’Artois, duce de Berry (1778-1820), și nepoată a Regelui Carol al X-lea (1757-1836; 1824-1830), respectiv stră-strănepoată a Mariei Leszczynska și a lui Ludovic al XV-lea. Maria Theresa d’Artois era și nepoată de fiică a Regelui Francisc I a Celor Două Sicilii, Maria Carolina (1798-1870), prințesă a Celor Două Sicilii. Bunica Margherita era sora lui Robert I (1848-1907), Duce de Parma (1854-1859), și implicit mătușă pentru: Prințul Rene de Parma (1894-1962; tatăl viitoarei Regine Ana a României, 1923-2016), Împărăteasa Zitta a Austriei și Regină a Ungariei (1892-1989; 1916-1918), Prințesa Maria Louisa de Parma (1870-1899; 1893-1899) – soția Prințului, ulterior Țar, Ferdinand I al Bulgariei (1861-1948; 1887-1918), și Prințul Felix de Parma (1893-1970), consort de Luxemburg (1919-1964), prin căsătoria cu Charlotte, Mare Ducesă (1895-1985; 1919-1964). Drept consecință, Blanca de Spania era vară primară cu cei enumerați mai înainte, născuți la Parma, iar fiul ei Anton a fost văr de rangul II cu: Ana (consoarta Regelui Mihai), Țarul Bulgariei – Boris III (1894-1943; 1918-1943), Marele Duce de Luxemburg – Jean (1919-2019; 1964-2000) și Otto von Habsburg (1912-2011).

Bunicul matern al lui Anton a fost Carlos de Bourbon, Duce de Madrid, Infante de Spania (1848-1909); pretendent la tronul Spaniei, sub numele de Carlos VII, rege carlist de facto (1868-1909). Carlos a organizat și a condus Al III-lea Război Carlist (1872-1876); după înfrângere, Carlos VII a plecat în exil, în Franța. Ducele de Madrid a moștenit genele românești de la străbunica sa Maria Luisa de Parma, Regină consortă a Spaniei, venite pe linie directă spre el prin bunicul – Infante Carlos Maria Isidro de Spania, Conte de Molina (1788-1855), rege carlist de facto Carlos V (1833-1845), respectiv prin tată – Infante Juan, Conte de Montizon (1822-1887), Ioan al III-lea (1861-1868), rege carlist de facto, dar și indirect prin bunica – Infanta Maria Francisca de Portugalia (1800-1834), fiică a Joaquinei Carlota de Spania, Regină consortă a Portugaliei, a cărei mamă era tot Maria Luisa de Parma, nepoată a Mariei Leszczynska. Maria Francisca era soră cu: Pedro I/IV – împărat al Braziliei și rege al Portugaliei, Miguel I – rege al Portugaliei, Maria Isabela de Portugalia – regină consortă a Spaniei prin căsătoria cu Ferdinand VII. Pedro I/IV era străbunicul pe linia maternă a lui Ferdinand I, rege al României, pe când tot străbunic matern era Miguel I pentru Ana de Bourbon Parma, viitoare soție a nepotului regelui Ferdinand I, Mihai I.

În concluzie, subliniem încă o dată că genele mușatine au ajuns în Polonia prin Maria Movilă (Mohylanka); în Franța, prin Maria Leszczynska; în Parma, prin Marie Louise Elisabeth de Franța; în Spania, prin Maria Luisa de Parma; în Cele Două Sicilii, prin Maria Isabela de Spania; în Toscana, prin Maria Antonia de Cele Două Sicilii; în Portugalia, prin Joaquina Carlota de Spania; în Sigmaringen, prin Antonia, Infantă de Portugalia. Și au reintrat în România prin Ferdinand von Hohenzollern-Sigmaringen.

Dar să ne întoarcem la Ileana și Anton, plecați din România în august 1931, stabiliți la Castelul Sonnberg, situat la 50 km de Viena. Până au cumpărat Castelul, în 1934, arhiducele și arhiducesa au locuit la Munchen, apoi la Modling, în Austria. Era o clădire veche de 400 de ani, pe care au modernizat-o, devenind casa lor cea mai frumoasă, după cum spune Ileana, și descrisă inspirat de către una dintre surorile lui Anton: “În centru este o fântână, iar în jurul fântânii se află castelul; în jurul castelului este o insulă; în jurul insulei este un șanț; în jurul șanțului este un parc, iar în jurul parcului curge un râu.”

La Castel se muncea din greu, acesta fiind de fapt o fermă, după cum scrie Principesa Ileana în Memorii: “O bună parte din hrana noastră era produsă chiar pe domeniul nostru”. Arhiducele și Arhiducesa creșteau pui, rațe, porci, șapte oi și o vacă, practicau și apicultura, cultivau cartofi, porumb și grâu. Principesa Ileana muncea fizic în gospodăria de la Castel: tundea oile, torcea caierul de lână, precum în România, folosind furca și fusul, croșeta jersee și ciorapi, cosea haine pentru copii cu acul – nu folosea mașina de cusut, culegea fructe și legume pe care le conserva sau usca pentru iarnă. O destindeau grădinăritul, sculptura și pictura. În Țară, după Primul Război Mondial, profesor pentru sculptură i-a fost Ion Jalea (1887‑1983), iar în arta picturii sfaturile le-a primit de la Jean Alexandru Steriade (1880-1956).

Dintre cei șase copii ai Ilenei și ai lui Anton, doar primii doi nu s-au născut la Castelul Sonnberg. Dar să o lăsăm pe Principesa – Arhiducesa Ileana să ne povestească: “În primii zece ani ai căsătoriei noastre am avut șase copii: Ștefan, născut în 1932; Maria-Ileana (căreia îi spuneam Minola), născută în 1933; Alexandra (Sandi), născută în 1935; Dominic (Niki), în 1937; Maria Magdalena (Magi), născută în 1939, la o lună de la izbucnirea războiului; și Elisabeta (Herzi), născută în 1942.”

Cel mai mult timp familia îl petrecea acasă, drumurile la Viena erau rare. În vacanță mergeau pe malul lacului Worthersee din munții Karawanken. De aici, Ileana aprecia că până la sora sa Mărioara, regina Iugoslaviei, în linie dreaptă, peste munți, erau doar 50 km. La Bled, în Slovenia, era reședința de vară a Casei Regale Iugoslave; aici s-a născut Andrei, cel de-al treilea fiu al cuplului regal iugoslav, la 28 iunie 1929. În vacanță veneau și în România, unde rămâneau câteva săptămâni. În Anglia, pentru a ajunge mai ușor și mai rapid, zburau tot cu avionul primit ca dar de nuntă, pe care îl pilota Anton.

Regina Maria mergea și stătea la Sonnberg din când în când, având în Castel rezervate câteva camere; petrecea aici una sau două luni.

Anul 1938 a fost un an greu pentru Anton și Ileana – anexarea Austriei la Reich și moartea Reginei Maria. Castelul a fost minuțios percheziționat de către SS. Anton era un Habsburg, deci un oponent al pierderii statalității austriece și dușman al Germaniei, dar nu s-a găsit nimic compromițător și acuzator la adresa sa. “Fără să mai avem vreo veste despre mama, am pornit împreună cu Anton într-o călătorie de nouăsprezece ore prin Austria, Ungaria și România. Dimineața aproape devreme am ajuns la frontiera românească și am întrebat grănicerii dacă aveau vești noi de la palat, dar ei au spus că nu aveau nicio veste. Când m-am întors în Austria, zece zile mai târziu, mi-au cerut iertare.

– Dar nu puteam îndura să fim noi cei care să vă anunțe moartea reginei, domniță Ileana! mi‑au spus ei.

Totuși, în dimineața aceia cred că știam, în inima mea, ce se întâmplase, chiar dacă refuzam să recunosc față de mine însămi. Când am ajuns la Cluj, după răsărit, am văzut toate steagurile în bernă. Mama murise la ora cinci, în ziua precedentă, în timp ce eu mă luptam să obțin permisiunea [viza] să mă duc la ea.”

În timpul războiului, după intrarea României în conflagrație, Prințesa Ileana s-a ocupat intens de îngrijirea răniților români, aflați pentru operații și recuperare la Viena. A reușit chiar să deschidă un spital la Castelul Sonnberg, unde erau aduși ofițeri, subofițeri și soldați români care fuseseră operați și se aflau în convalescență, precum și cei programați pentru intervenții chirurgicale reparatorii. A stabilit contacte cu Țara, cât și cu consulatele românești din Viena și Berlin; a mers personal, pe lângă vizitele în spitalele austriece din Viena, Salzburg și Linz, la spitale din Berlin, Dresda, Leipzig, Breslau, Freiburg și Praga, pentru a găsi soldați și ofițeri români care aveau nevoie de asistență medico-chirurgicală.

La un moment dat, situația în Austria s-a degradat atât din punct de vedere economic și ideologic, cât și a războiului; bombardamente din ce în ce mai dese, drumuri nesigure și riscante, mai ales cele ale copiilor, de acasă spre școală și invers, aceștia călătorind cu trenul. În această situație Prințesa Ileana i-a cerut sfatul Prințului Barbu Știrbei (1872-1946), mai ales că, în plus față de cele de mai sus, nu putea rămâne indiferentă la îndoctrinarea nazistă, prin școală, a copiilor săi. Prințul, purtător de gene mușatine, i-a spus foarte hotărât:

“- Trebuie să te hotărăști ce ești: austriacă, nemțoaică sau româncă?

Numai un răspuns puteam avea la o astfel de întrebare și l-am dat din adâncul inimii mele.

– Sunt româncă, i-am spus. Replica lui a fost severă și provocatoare.

– Atunci poartă-te așa cum ai hotărât. Fii româncă!”

Și a fost româncă Principesa Ileana. S-a hotărât să-și aducă copiii în România, la Bran, castel lăsat moștenire de mama sa, Regina Maria. Aici a venit și Arhiducele Anton, în anul 1943, după ce a fost trecut în rezervă din Wehrmacht; în acel an, Hitler a ordonat ca toți ofițerii cu origini nobile să fie reformați. Ofițerii nobili în majoritate erau piloți, căzând deseori victime; lor li se organizau funeralii pe măsura rangului nobiliar, ceremonii funebre ce aveau un efect demoralizator asupra germanilor. Ordinul lui Hitler l-a nemulțumit pe Goering, dar acesta nu a reușit în demersul său de a obține contramandarea.

La Brașov, Principesa Ileana s-a implicat, trup și suflet, în efortul de ajutorare al răniților; a lucrat la Cantina Crucii Roșii din gară; a obținut de la Nicolae Bălan (1882-1955), Mitropolit al Ardealului (1920-1955), clădirea Liceului “Andrei Șaguna” pentru organizarea unui spital al Crucii Roșii. Spital în care Ileana a activat ca simplă infirmieră, după ce a urmat cursurile de la Spitalul Militar.

Principesa Ileana mergea zilnic la Brașov. Așa a mers și în Ziua de Paște, pe 16 aprilie 1944, conducând singură automobilul. În acea Sfântă Zi, după ce a participat la Slujba de Înviere de la Bisericuța din Bran, s-a urcat la volan: “Lăsasem acum deoparte uniforma de infirmieră și eram îmbrăcată în costum popular românesc; fusta cu catrință, brâul alb și o ie brodată, cu mâneci lungi. Pe cap aveam marama lungă, purtată doar de femeile căsătorite. Portul românesc, m-am gândit eu, i-ar face și pe soldați să simtă că era zi de sărbătoare.”

Da, era Ziua de Paște, doar că în acea zi aviația americană a venit asupra Brașovului în două valuri: “Am ieșit în curte [Spitalul Crucii Roșii, liceul “Andrei Șaguna”] ca să mă îndrept spre adăpostul din deal chiar în momentul în care primul val de avioane a trecut pe deasupra. Erau argintii și arătau frumos, proiectate cum erau pe cerul albastru, și pentru o clipă mi s-a părut că nu au nicio legătură cu războiul și distrugerile lui. Apoi, tot cerul s-a inundat de un zgomot înspăimântător și un fum înțepător ne-a înconjurat din toate părțile. Era ca și cum o mână uriașă și impersonală m-ar fi împins cu fața la pământ.” Moartea cobora din cer! După ce primul val și-a descărcat bombele, Ileana a avut prezența de spirit de a salva de la moarte un copil și implicit pe mama lui, care alerga îngrozită în direcția opusă adăpostului: “I-am smuls copilul din brațe, m-am întors și am început să alerg în susul dealului, în timp ce ea mă urma, încă țipând. Am ajuns la adăposturi și am sărit într-un șanț chiar în momentul în care a început să cadă al doilea val de bombe. Când praful s-a mai așezat m-am trezit înconjurată de femei care plângeau și de fete înspăimântate. … Apoi, când am deschis ochii, mai că mi-am pierdut firea, văzând cum în fiecare parte a mea, ele îmi luaseră marama și își acoperiseră cu ele capetele ca și cum se apărau, ca și cum ar fi fost copiii mei.”

Zguduitoare este scena descrisă de către Principesa Ileana. Singura protecție împotriva bombelor ce cădeau din cer era marama românească, atât pentru ea, cât și pentru româncele care o înconjurau și o percepeau ca pe o adevărată mamă ocrotitoare. Putem să spunem că ea, o Prințesă Hohenzollern și Arhiducesă von Habsburg, era în fapt ceea ce i-a răspuns Prințului Știrbei: “- Sunt româncă!”. Era, cum fusese înainte de bombardament, cât și după, o adevărată fiică a poporului român până în ultima ei genă. Genă care într-adevăr era românească, mușatină, fără ca ea să știe.

Distrugerile în oraș, în urma bombardamentului, erau foarte mari, iar străzile erau pline de gropi. “Am găsit gara cu zidurile încă în picioare, dar în rest complet ruinată. Liniile de tren erau și ele doar o masă de oțel îndoit, iar vagoanele distruse și arse erau împrăștiate peste tot. Din rezervoarele cu combustibil țâșneau limbi lungi de flăcări. … Întrucât, din fericire, dispensarul era încă întreg, deși fără ferestre, am putut să mă ocup de câțiva răniți chiar înainte să ajungă ambulanța, folosindu-mă de ceea ce aveam într‑o trusă de prim ajutor pe care o duceam cu mine întotdeauna.”

De la gară, Ileana s-a dus împreună cu Generalul Nicolae Tătăranu (1890-1953) la Spitalul Militar, “… ca să găsesc acolo o scenă într‑adevăr îngrozitoare. Vaietele, gemetele de agonie și priveliștile imposibile în care nu puteai distinge bărbat de femeie, mort de viu, erau suficiente încât să înspăimânte pe oricine; totuși, nevoia imperioasă, acel ceva trebuie absolut cu care ne confruntam făcea chiar și cea mai mare oroare insignifiantă. … și, când m-am aplecat, un jet de sânge a țâșnit deodată dintr-o rană mică din pieptul rănitului, iar șuvoiul cald și lipicios mi-a sărit pe gât și apoi mi s-a împrăștiat pe piept. În momentul acela am pus repede podul palmei peste rană și am apăsat tare, dar una din arterele principale era perforată și eforturile mele erau în van. Atunci chiar mi s-au înmuiat genunchii; dar curând, plânsetul unui copil care se afla chiar lângă mine mi-a alungat groaza provocată de sânge, ca să pot să am grijă de el. Bietul micuț stătea întins, fără să fie rănit, pe targă, lângă mama lui moartă, desfigurată. L-am luat de acolo, simțindu-mă încă zăpăcită și cam pierdută, și l-am dus, temporar, în patul unui soldat binevoitor, unde a rămas până târziu, când i-am găsit un loc mai bun. … Așa am continuat să lucrăm toți cei care am fost în stare până am făcut puțină ordine în haosul de acolo; dar între timp începuseră să fie aduși răniți din satele învecinate”. Erau victime colaterale ale celor două valuri de bombardament, nu doar din oraș, ci și din satele din vecinătatea Brașovului!

La sfârșitul primei zile de Paște, 16 aprilie 1944, Principesa Ileana consemnează în Memorii ce a mai făcut: “… și apoi am luat copilul de la soldatul la care îl lăsasem și l-am dus într-o casă de copii. După care am fost liberă să mă întorc la familia mea … . Și atunci Ștefan și Minola au dat buzna în camera mea, palizi și îngroziți. Văzuseră deja destule ca să-și poată imagina cam cum putea arăta Brașovul după o asemenea Zi de Paști și ascultaseră la radioul pe unde scurte comentariile despre știrile zilei. Vocea comentatorului ajunsese la ei …: Orașul Brașov din România și-a primit astăzi ouăle de Paști!” Vă lăsăm pe dumneavoastră să identificați, postum, ce post de radio emitea în timp de război pe unde scurte, post al cărui crainic a transmis în eter această “metaforă” sinistră!

Continuarea în numărul următor

Bibliografie SELECTIVĂ:

Ileana, Principesă de România, Arhiducesă de Austria – Trăiesc din nou; Credința lăuntrică; Introducere la Rugăciunea lui Isus; Tatăl Nostru, Ediția a treia, Editura Humanitas, 2008
Scurtu Ioan – “Istoria Românilor în timpul celor patru regi – FERDINAND I”, Editura Enciclopedică, 2011
Scurtu Ioan – “Istoria Românilor în timpul celor patru regi – CAROL al II-lea”, Editura Enciclopedică, 2011
Ion Dorin Narcis – “Carol al II-lea al României, un rege controversat”, vol 1-5, Muzeul Național PELEȘ, 2020
Wolbe Eugen – “Ferdinand I, ÎNTEMIETORUL ROMÂNIEI MARI”, Editura Humanitas, 2006
Gauthier Guy – “Missy, Regina României”, Editura Humanitas, 2006
Regina Maria a României – “Însemnări Zilnice”, vol. III, IV, Editura Humanitas, 2006
Duca I. G. – “Memorii”, Editura Machiavelli, 1992 – 1994
Argetoianu Constantin – “Pentru cei de mâine: Amintiri din vremea celor de ieri”, volumele 1-11, Editura Machiavelli, 1997-1998
Lupșor Andreea – Povestea Principesei Ileana, copilul Preferat al Reginei Maria – https://historia.ro
***Movileștii: istorie și spiritualitate românească. Vol I-III, Ed. a 2-a, Suceava: Mușatinii, Sfânta Mănăstire Sucevița, 2013
***Ileana, Principesă a României, https://ro. Wikipedia.ro
***Princess Ileana of Romania, https://en wikipedia.en
***HRH Ileana von Rumanien, g.w.Geneanet.org
***HI&RHA Anton von Ostereich-Toskana, g.w.Geneanet.org