Ruxandra Oana Călin, Paris: Avem medici foarte buni, comparabili cu cei mai buni din Franţa. Ghidurile sunt aceleaşi, dar mijloacele sunt foarte diferite.

0

Este printre vârfurile generaţiei sale şi face cercetare de top în domeniul HIV la unul din cele mai renumite spitale din Europa. La numai 31 de ani, Ruxandra Oana Călin este investigator principal în două studii clinice şi câştigător a două importante proiecte de cercetare, dintre care unul cu o importantă componentă de cercetare fundamentală. În prima linie a eforturilor de cercetare pentru vindecarea HIV, dar şi alături de pacienţi, spune că se simte încă acasă în România şi nu exclude să se reîntoarcă. Însă nu e clar “în ce măsură sistemul o va primi…”. Avem medici foarte buni, comparabili cu cei mai buni din Franţa, doar că mijloacele sunt foarte diferite: afară, ai ce să le propui pacienţilor…

 

Citind CV-ul Dvs. impresionant, nu pot să nu îmi reprim o undă de regret că un medic atât de titrat nu ne va trata pe noi, în România, ci pe francezi, la Paris. Şi, în plus, aţi lucrat la Institutul Matei Balş, unul dintre spitalele de top din România. Când şi de ce aţi ales să plecaţi?

La Institutul “Matei Balş” am avut parte de dascăli excepţionali şi de colegi care îmi lipsesc foarte mult. De altfel, dacă nu aş fi fost formată la Institutul “Matei Balş” probabil că nu aş fi ajuns aici. Prima oară am plecat cu o bursă de patru luni pentru că îmi doream să mă perfecţionez. Am aplicat pentru o bursă de la Societatea Europeană de HIV, am câştigat şi am ales spitalul Pitié-Salpêtrière pentru că ştiam că este unul dintre cele mai bune. După bursa de 4 luni am mai beneficiat de o bursă de un an şi pe urmă mi s-a propus să rămân în continuare, nu fără sacrificii… Decizia de a rămâne în continuare a fost bazată şi pe motive de ordin personal.

 

Ce vă place în Franţa – din punct de vedere profesional – şi vă lipsea în România? Care ar fi critica pe care aţi face-o sistemului medical din România – sau principalele critici, că probleme sunt multe?

În România există medici foarte buni, comparabili cu cei mai buni din Franţa. Ghidurile sunt aceleaşi, dar mijloacele sunt foarte diferite. Medicina în Franţa este mai mult «bazată pe dovezi» şi mai puţin speculativă. Poţi ajuta oamenii mai mult pentru că înţelegi mai bine ce li se întâmplă şi ai ce să le propui.

 

Dacă ar fi să schimbaţi ceva în România în sistemul sanitar, în primul rând, ce aţi face? Eventual poate am putea importa anumite măsuri, reglementări, etc.

Cred că în România – ca şi în Franţa, de altfel – multe dintre decizii sunt politice şi de aici un sentiment de neputinţă dăunător. Poate ar trebui să ne fie mai puţin frică de provocări, să fim mai mult dornici să schimbăm lucrurile şi să avem curajul să şi facem ceva în acest sens.

 

Mulţi consideră că intrarea la Facultatea de Medicină este un paşaport pentru străinătate, de altfel şi statisticile o dovedesc. A fost o decizie luată pe parcurs sau aveaţi această idee de la început?

Eu nu am văzut în niciun caz Facultatea de Medicină în acest fel. Nu mi-am propus niciodată să plec, dimpotrivă, eram convinsă ca se poate reuşi şi în România. De altfel nu exclud nicio clipă posibilitatea de a mă întoarce, dacă oportunitatea se va ivi. Întrebarea este în ce măsură sistemul din România mă va mai primi…

Aveţi şi o activitate importantă de cercetare, aţi câştigat numeroase granturi. Pe ce se concentrează cercetările Dvs.?

În momentul de faţă lucrez mult în cercetarea HIV, în domeniul a ceea ce se numeşte rezervor viral. Este vorba despre virusul care rămâne ascuns în celule şi nu poate fi atins de tratament, şi care reprezintă obstacolul esenţial în calea vindecării de HIV. Este un domeniu în care progresele se fac cu paşi foarte mici, dar este un domeniu foarte activ.

 

Cum se desfăşoară cercetarea clinică în Franţa, spre deosebire de România? Ce am putea învăţa?

Lipsa de bani este o problemă peste tot. În Franţa sunt poate mai organizaţi şi fiecare Departament are echipe de cercetare care, printre altele, se preocupă şi de atragerea de fonduri. În cercetarea clinică este mai complicat decât în cercetarea de laborator, pentru că specialiştii clinicieni trebuie să integreze şi această dimensiune muncii lor, şi nu este întotdeauna simplu.

 

Rezultatele şi eforturile pe care le faceţi au la bază, cu certitudine, multă pasiune. Este o pasiune, medicina?! Ce vă place la meseria Dvs.?

Consider că am norocul de a avea o meserie în care nu cred ca te poţi plictisi, nu pe termen lung în niciun caz. Dinamismul şi faptul ca ai un grad mare de independenţă îmi plac mult.

 

În decembrie anul trecut aţi câştigat un grant european de cercetare de la BMS – o româncă în cercetarea de vârf la nivel european. Ce ne puteţi spune despre acest proiect? Credeţi că noi, românii, ar trebui să avem complexe în context european?

În niciun caz, şi cred că trebuie să vrem să fim cât mai vizibili. Proiectul despre care vorbiţi este axat tocmai pe cercetarea în domeniul rezervorului viral HIV şi are o mare parte de cercetare de laborator, fundamentală.

 

Care sunt legăturile pe care le aveţi cu România – inclusiv din punct de vedere profesional?

România este încă acasă. În România am familia mea şi a soţului meu… Din punct de vedere profesional am colegi care îmi sunt dragi şi cu care îmi doresc să pot colabora în proiecte viitoare.

 

Cum se defăşoară o zi de muncă? La noi medicii lucrează în general şi la stat, şi la privat, cum e în Franţa?

Şi aici sunt medici care procedează aşa. În principiu, într-un spital universitar, ziua începe la ora 8:30-9 şi se termină atunci când treaba pentru ziua respectivă s-a terminat. Asta poate însemna 19, 20 sau 21…

 

Proiecte de viitor? Ce vă doriţi pentru viitor?

Energie şi sănătate; planuri se găsesc întotdeauna.

 

Care a fost cel mai frumos moment al carierei Dvs de până acum, sau ultimul moment de care vă amintiţi şi a fost corelat cu o realizare profesională care v-a făcut fericită?

Cu siguranţă cele mai frumoase momente sunt acelea în care îţi dai seama de un diagnostic dificil sau acelea în care simţi că ajuți într‑adevăr un pacient şi schimbi ceva semnificativ. Sunt momente rare, dar foarte preţioase…

About Author

Delia Budurca

Leave A Reply