Am fost la un eveniment care își propunea să atragă atenția asupra agresiunilor asupra solului. Zilele trecute, în tramvai, am văzut o tânără îmbrăcată în verde cu un mesaj mare scris pe spate: “Love your mother Earth”. Earth era scris puțin mai jos, cu literă mare, dar întâi îți sărea în ochi îndemnul simplu și de bun simț, loc comun pentru toată lumea, să-ți iubești mama.
Îmi amintesc de o emisiune PORTRET pe care am făcut-o cu cosmonautul Dumitru Prunariu (o regăsiți pe canalul meu de youtube) și în care îmi spunea că se lucrează la tehnologii circulare pentru spațiile orbitale, care se umplu în timp cu gunoi pe care fie îl aruncă în spațiu, fie umple pas cu pas până la dispariție spațiul stației.
Ar trebui să vedem Pământul ca pe-o navă cosmică pe care suntem îmbarcați și călătorim în Timp și Spațiu. Nu prea avem unde să aruncăm gunoiul, decât pe Pământ, în Apă sau în Aer. Însă aici este spațiul nostru vital, care se umple cu gunoi.
Să învățăm de la Natură, cel mai bun și mai adevărat profesor, din tot ce este purtător de Viață. Să ne luăm lecții de la minunea de mașinărie care este Omul, despre care pe măsură ce învățăm mai mult ne dăm seama cât de puțin știm.
Organismul a dat aceeași importanță aparatelor de excreție ca și celor de asimilare. Dacă nu eliminăm toxinele, acestea se adună și otrăvesc mașinăria spre moarte în numai câteva zile. Ceea ce eliminăm se integrează în sol și devine pat, naștere și din nou viață pentru alte organisme. Tot ce e viu – inclusiv omul – putrezește ca o frunză și devine sol și bază de naștere și hrănire pentru viitoare organisme. De‑aia nu s-a umplut pământul de cavouri și putem acum să ne plimbăm prin poieni.
Omul vrea să fie durabil, să creeze ceva care să rămână după el până la sfârșitul veacurilor. A inventat cimentul și plasticul – ultimul îi supraviețuiește 800 de ani. Merită să ne umplem casa de plastic?! Vrea cineva să își umple CASA de plastic?!
Cu-o moarte toți suntem datori! Aș că zice fiecare suntem datori și cu o vizită la groapa de gunoi! Vom deveni mai conștienți de ceea ce excretă civilizația noastră, noi înșine, tu și cu mine, atunci când producem și mai ales atunci când cumpărăm. Putem să ne derobăm de responsabilitate, spunând că altul trebuie să facă, să schimbe ceva – statul, autoritățile, ministrul mediului, partidele, primarul, producătorii, civilizația, lumea etc. Dar asta nu o să rezolve problema, ci o să o adâncească. Dacă oamenii vor refuza să cumpere brânză ambalată în plastic producătorii vor fi nevoiți să găsească alte soluții, până la urmă.
Plasticul nu e infailibil. Lumea a trăit și înainte de civilizația plasticului, a cutiilor și cutiuțelor pentru fiecare masă și Om, stăpân al Lumii.
Când se umple coșul de gunoi îl ducem repede Afară, să ne păstrăm Casa curată. Ei bine, afară e tot Casa noastră și e Viața. Inclusiv a noastră.