Spitalul Colentina: Prima prelevare de organe de la donator în moarte cerebrală

0

surgery-1049588_1920La Spitalul Clinic Colentina s-a realizat recent prima prelevare de organe de la un donator în moarte cerebrală. Echipe specializate de la Institutul Clinic Fundeni au prelevat ficatul și rinichii de la un donator în vârstă de 58 de ani, organele salvând viața unor pacienți aflați pe lista de așteptare la centrele specializate de la Fundeni.

“Spitalul Colentina a reușit să înregistreze această premieră medicală datorită eforturilor importante depuse în ultimii opt ani. În acești ani am atras în spital mulți medici tineri, precum și medici cu experiență din alte unități, am instruit personalul pentru această operațiune complexă, am creat o terapie intensivă capabilă să susțina acest tip de pacienți, precum și structurile speciale din neurologie care să inițieze acest demers. Operațiunea de prelevare s-a derulat într-o structură nou-creată, blocul operator destinat neurochirurgiei, unde sunt asigurate condițiile pentru prelevare.  Am reușit să avem o colaborare interdisciplinară perfectă între secția de ATI I, condusă de dr. Lelia Iliescu și cea de Neurologie, condusă de Prof. dr. Bogdan Popescu, cu atât mai mult cu cât toată operațiunea s-a desfășurat într-o noapte de sâmbătă spre duminică, atunci când spitalele sunt cel mai vulnerabile. Colectivul interdisciplinar din Colentina a colaborat perfect cu echipa de prelevare de la Fundeni şi cu echipa condusă de Andreea Antonie,” a spus dr. Bogdan Andreescu, managerul unitatii medicale.

Medicii de la secţia ATI I au fost cei care au identificat donatorul în moarte cerebrală şi au menţinut organele în stare optimă până în momentul prelevarii, iar consimţământul familiei pentru donare a fost obţinut de echipa condusă de Andreea Antonie.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.