Taxa pe creștere nu este o invenție nouă, și nu e a noastră. Ca să descurajeze expansiunea consumului de medicamente, autoritățile din statele dezvoltate au introdus mecanisme care să o limiteze: un anumit procent din creștere este asumat de producători. Însă în Vestul Europei vorbim deja de piețe așezate, în care fiecare pastilă se știe de unde a fost emisă, cine a indicat-o și în ce farmacie a fost efectiv ridicată de pacient. Banul asiguraților e urmărit atent și există responsabilitatea asumată a cheltuirii acestuia.
Tăierea consumului după buget pare o reglementare absurdă, atunci când bugetul se află în vecinătatea supraviețuirii. Seamănă cu legea după care Procust reteza extremitățile celor care depășeau măsura patului său, sortind pieirii oameni nevinovați.
Să incriminezi creșterea este o măsură absurdă atunci când aceasta este un fenomen natural. Să crești un bonsai acolo unde ar trebui să se dezvolte un arbore e iarăși un nonsens, sancționat de legile simple ale naturii. Să arunci însă integral toată responsabilitatea acestei creșteri, parte din ea naturale, pe umerii unei singure verigi din tot lanțul de distribuție al medicamentelor, la care participă inclusiv medicii, care o activează, și inclusiv pacienții, care o determină, este nedrept.
Aaa, și noroc că mulți dintre noi ne considerăm suficient de sănătoși și nu mergem la medic sau la screening, că am sufoca cu toții și cu totul și sistemul, și bugetul.
Ne plângem că a crescut bugetul de oncologie, dar și că anual sunt descoperite 3000 de noi cazuri de cancer de col uterin. Majoritatea în stadiul III și IV. Iar 2000 de femei mor. Spunem că nu putem face screening, pentru că sistemul nu poate duce mai mult de 300.000 de analize pe an. Și ar trebui testate anual de trei ori mai multe femei, asta dacă fac un test la fiecare șase ani, nu mai des.
Întrebare: Dacă vin anual de trei ori mai multe femei la medic, timp de șase ani, de câte ori va crește bugetul de oncologie?
Măsura – noul clawback – poate fi însă sănătoasă, dacă este corelată cu un întreg evantai de decizii care să sprijine pacientul și medicul în lupta lor zilnică pentru sănătate. Între care prima importantă, și nu foarte îndepărtată în timp, trebuie să fie creșterea bugetului.
Pentru că altfel, despre patul cui mai vorbim?!