Trăim prea mult în trecut. Ne uităm mereu în urmă și încercăm, de ani de zile, să închidem uși, fără a ne ocupa vreun moment de cele pe care ar trebui să le deschidem. De 20 de ani România se luptă cu trecutul, de frica asumării viitorului. În timp ce responsabilitatea trecutului poate fi ușor pasată, asumarea viitorului este o chestiune de curaj și de viziune managerială. Or, e pare ca nouă ne lipsește, cu desăvârșire, această capacitate de a împinge căruța înainte.
Se vorbește deja de foarte mult timp de legea pensiilor, de cât ar trebui să fie o categorie sau alta de pensii, de cine a fost mai brav cu un bănuț decât altul, de cine a contribuit mai mult sau mai puțin. Toată discuția publică este, în general, acaparată de teme parazite. A mai apărut și problema legii lustrației, ca și când după condamnarea comunismului ar fi avut loc o creștere economică puternică ce ne îndeamnă acum la repetarea unui gest similar.
În timpul ăsta, în Parlament se dezbate Legea învățământului, o lege care ar trebui să ne asigure calitatea forței de muncă pentru următorii 20 de ani. Este o lege cel puțin discutabilă, ca să nu spunem proastă, după cum s-au exprimat mai mulți parlamentari și specialiști implicați în redactarea ei. Cu toate că ar trebui o dezbatere publică pe marginea ei, nimeni nu amintește nici măcar un cuvințel de această lege. Mai mult, parlamentarii au primit un termen scurt în care să o adopte, deși este vorba de o lege mamut.
Concomitent cu ea ar trebui să se mai discute un subiect despre care nimeni nu îndrăznește să vorbească nimic. Ba mai mult, Dan Voiculescu, care are o initiativă legislativă în acest sens a trimis-o, confidențial, unor lideri de opinie, neîndrăznind să aducă direct, în dezbaterea publică subiectul, deși ne privește pe noi toți. E vorba de măsuri pentru creșterea natalității. Nu neapărat o lege antiavort, ci o lege care să stimuleze în mod real natalitatea, pentru că altfel peste 20 de ani școlile vor fi goale, iar peste o generație nu va mai avea cine să asigure fondul de pensii, pentru ca nu va mai exista forța de muncă. Vom fi o nație bătrână, probabil bolnavă, deci o țară total neinteresantă. Probabil ca nici nu vom fi vreun paradis a emigranților.
Din păcate, aceste lucruri, care țin de supraviețuirea noastră ca popor, sunt trecute undeva în planul doi de politicieni. Ni se vorbește de Constituție, de reforma instituțională, de ținte de inflație și felii ale PIB-lui, fără ca cineva să observe că în timpul discursului sala se golește. Cei tineri au ieșit după primele discursuri, cei de vârstă medie își caută exitul iar cei bătrâni adorm în fața ecranului. După cum vedeți, viitorul nu sună bine!.
CORINA DRĂGOTESCU