Virgil Păunescu, consilier prezidenţial: Suntem la al patrulea proiect european pe celule stem

0

Delia Budurcă

Consilierul prezidenţial prof. dr. Virgil Păunescu, în acelaşi timp unul dintre primii cercetători români implicaţi în studiul celulelor stem, consideră că, deşi amplu discutat în media, acest subiect este încă marcat de multă confuzie. Virgil Păunescu evocă studiile făcute la Timişoara pentru tratarea cu celule stem hematopoetice a cazurilor de infarct miocardic acut, care s-au bucurat de un mare interes la nivel european, şi principala problemă a transplantului de celule stem în România, Registrul Naţional al Donatorilor de Măduvă, care face foarte dificilă găsirea unui donator compatibil cu pacientul.  >>>

p12_15_1

– Ce înseamnă terapiile celulare  ?

– Terapia celulară se referă la acea procedură medicală care presupune  administrarea  la nivel local sau general, pe cale intravenoasă, a unor celule sau amestecuri de celule.

Cea mai cunoscută formă de terapie celulară este aşa-zisul transplant de măduvă care, în fapt, înseamnă administrarea pe cale intravenoasă de celule stem hematopoetice în vederea reconstituirii ţesutului medular hematogen.

Dacă ne referim la celulele stem trebuie făcute câteva precizări pentru că, de multe ori, termenul este folosit în mod incorect. Există mai multe tipuri de celule stem şi este foarte important să înţelegem la ce ne referim.

Cele mai multe şi cele mai spectaculoase discuţii din mass-media au făcut referire la celulele stem embrionare care provin din sacrificarea unor embrioni umani sau animali.

Referitor la celulele stem embrionare umane a existat şi există încă o dezbatere de natură etică în care s-a implicat şi biserica, aceasta opunându-se cercetărilor ce utilizează celule stem embrionare. Această dezbatere de natură etică a făcut ca pentru câţiva ani, în SUA, acest gen de cercetări să fie mult îngreuiate şi chiar oprite.

Problema etică ţine de faptul că celulele stem embrionare umane se obţin cu preţul sacrificării unor embrioni umani.

Cu toate acestea, în prezent celulele stem embrionare umane, ca şi cele animale, se găsesc pe piaţă şi se comercializează ca orice altă linie celulară şi pot fi utilizate în scop de cercetare de orice laborator care are facilităţile necesare unor astfel de studii.

Până în prezent cercetările pe celule stem embrionare nu s-au finalizat cu un rezultat terapeutic, ele având însă un important potenţial ştiinţific care ne-ar putea permite înţelegerea diferitelor mecanisme ce controlează multiplicarea şi diferenţierea acestora spre diverse alte linii celulare.

Terapia celulară presupune înlocuirea unor celule distruse dintr‑un anumit ţesut cu celule viabile de acelaşi tip sau cu celule stem care au capacitatea de a se diferenţia în direcţia dorită şi de a înlocui ţesutul care, din diverse motive, a murit.

Spre exemplu, în infarctul miocardic celulele miocardice şi endoteliale distruse ar putea fi înlocuite prin injectarea la nivel local de celule stem care, teoretic, se pot diferenţia şi pot înlocui ţesutul afectat de infarct. Acelaşi tip de raţionament se poate aplica şi în bolile de ficat, în diabet şi în diverse alte boli degenerative.

p12_15_2

Cercetările pe celule stem embrionare umane ne permit să punem la punct tehnologiile de diferenţiere specifică a acestora spre diverse linii celulare, în perspectiva unor potenţiale terapii.

Dincolo de problemele de etică, celule stem embrionare pun şi o problemă  greu de depăşit şi care este legată de faptul că ele provin de la un alt organism şi sunt practic un transplant. Organismul le identifică ca fiind străine şi le respinge.

În ţările occidentale, în momentul de faţă, celulele stem embrionare nu sunt utilizate în scopuri terapeutice, atât din motive etice cât şi datorită riscurilor legate de terapia imunosupresoare. Celulele stem embrionare sunt adevăratele celule stem pe care noi ca şi organism le-am avut în viaţa intrauterină o scurtă perioadă de timp. În afară de aceste celule stem embrionare mai există şi celulele stem adulte care se găsesc şi pot fi recoltate atât din măduva hematogenă a diverselor oase, dar şi din alte ţesuturi cum ar fi: ţesutul adipos, ţesutul hepatic etc.

În ţara noastră există în desfăşurare astfel de cercetări de laborator? Se pun şi aceste probleme de bioetică corelate  ?

În România există, după ştiinţa mea, la ora actuală două sau trei laboratoare care deţin şi pot face cercetări pe celule stem embrionare umane sau animale, în principal de la şoareci. Noi, la Timişoara, în laboratorul de imunofiziologie şi biotehnologii deţinem şi lucrăm în scopuri ştiinţifice pe linii celulare embrionare umane cât şi de şoarece, de mai mulţi ani.

Liniile celulare pe care le deţinem au fost cumpărate de pe piaţă, de la companii specializate în producerea şi comercializarea acestora.

Reamintesc că, deşi nu sunt utilizate, celulele stem embrionare reprezintă un instrument de cercetare foarte important. Aceste celule au capacitatea de a se diferenţia spre orice alt tip de celule şi permit identificarea mecanismelor care stau la baza formării şi dezvoltării diferitelor ţesuturi. Rezultatele obţinute sunt deosebit de importante pentru pacienţii cu diverse afecţiuni degenerative, începând cu infarctul miocardic, aşa cum am mai precizat, diabetul zaharat, insuficienţe hepatice şi diverse boli neurologice.

Din cauza problemelor de natură etică, în SUA, în timpul mandatului preşedintelui Bush, a fost o perioadă în care studiul celulelor stem embrionare a fost interzis, dar datorită presiunii comunităţii ştiinţifice americane s-a revenit asupra deciziei iniţiale.

Cercetătorii americani, ca şi autorităţile, au înţeles că fără accesul la acest tip de cercetări ar fi avut un mare handicap din punct de vedere ştiinţific şi tehnologic faţă de ţările care permit cercetări pe celule stem embrionare.

În Timişoara, în ultimii trei ani, am desfăşurat o serie de cercetări pe celule embrionare umane cât şi animale în vederea stabilirii şi optimizării tehnologiilor de cultivare şi diferenţiere a acestora în direcţia celulelor producătoare de insulină.

Din considerente de ordin financiar am fost însă nevoiţi să stopăm temporar aceste experimente.

Deci deocamdată nu putem vorbi de utilizarea celulelor stem embrionare ca şi terapie  ?

Nu, din câte cunosc. Dincolo de aspectele etice sunt încă multe necunoscute legate de comportamentul celulelor stem embrionare odată injectate într-un alt organism şi, în plus, ele sunt teoretic recunoscute ca fiind străine şi respinse de sistemul imun al gazdei.

Cum pot fi folosite celulele stem adulte  ?

În afară de celulele stem embrionare mai există şi alte tipuri de celule stem numite celule stem adulte pe care le avem cu toţii de-a lungul întregii vieţi. Definiţia şi caracterizarea acestor tipuri de celule stem adulte face de asemenea obiectul unor studii ample la nivel mondial. Putem spune însă, fără rezerve, că există cel puţin două tipuri de celule stem adulte.

Primul tip sunt aşa-numitele celule stem hematopoetice, care se găsesc în măduva oaselor late şi care se pot diferenţia spre linia celulelor roşii sau a celulelor albe din sânge, sau spre celule endoteliale. Aceste celule stem hematopoetice se folosesc la transplantul de măduvă. Practic se recolteaza măduva hematopoetică prin aspiraţie. Măduva care  conţine un număr suficient de mare de celule stem hematopoetice adulte se prelucrează şi se transferă fie unui alt organism (alotransplant), fie aceluiaşi organism, caz în care e vorba de un autotransplant.

Procedura în sine este mult mai complexă, eu am încercat să o simplific pentru o înţelegere mai uşoară a lucrurilor.

p12_15_3

În afara acestor celule, tot în măduvă, dar nu numai, mai avem şi celule stem mezenchimale care sunt tot celule stem adulte. Acestea seamănă foarte bine cu fibroblastele, celule foarte răspândite în organism. Celulele stem mezenchimale se pot cultiva uşor şi se diferenţiază în celule aparţinând ţesutului adipos (grăsime), ţesutului osos (osteoblaste) şi chiar în ţesutul muscular.

Diferenţa dintre celulele stem embrionare şi celulele stem adulte este că celulele stem embrionare se găsesc doar într-o anumită fază de dezvoltare a organismului, şi anume în viaţa intrauterină, şi au capacitatea de a se transforma în orice alt tip de celule. Celulele stem adulte  sunt prezente de-a lungul întregii vieţi, deci şi la organismul adult, şi au o capacitate de diferenţiere mai limitată spre alte tipuri de celule. Fiecare tip de celulă stem adultă are o anumită predeterminare către anumite linii celulare şi prin urmare diferenţierea lor este mai restricţionată.

Celulele stem adulte au în schimb avantajul că pot fi utilizate în scop terapeutic, nu există impedimente de ordin etic, şi se pot recolta şi administra aceluiaşi organism. Este vorba de un autotransplant, caz în care este exclusă reacţia de respingere şi terapia imunosupresoare.

Care sunt aplicaţiile practice  ?

În cazul celulelor stem adulte există deja câteva aplicaţii la îndemâna medicilor practicieni.

Prima aplicaţie a fost în cazul celulelor stem adulte hematopoetice recoltate din măduvă şi care poartă numele de transplant medular. Între timp s-a descoperit o a doua sursă de celule stem hematopoetice utilizabilă şi anume sângele din cordonul ombilical şi placentă.

În placentă, la momentul naşterii, se află o cantitate de cca.
150 ml. de sânge bogată în celule stem hematopoetice care pot fi congelate şi stocate pentru o perioadă de cca. patru – cinci ani. Ele pot fi utilizate în principal pentru copilul de la care s-au recoltat, într-un anumit număr limitat de boli cum sunt, spre exemplu, leucemiile. Celulele stem hemato-poetice fac obiectul unor cercetări ample la nivel mondial şi este posibil ca în următorii ani să constatăm că sunt utile în mult mai multe boli decât cunoaştem acum. În momentul de faţă principala lor utilizare este de autotransplant în cazul unor boli maligne sau iradieri masive. Există indicaţii rare dar foarte grave şi  marea problemă  în aceste cazuri este lipsa unui donator compatibil. Practic, stocând sângele din cordonul ombilical al copilului se creează o rezervă de celule stem hematopoetice.

De ce doar patru-cinci ani  ?

Pentru că transplantul de măduvă este condiţionat  de raportul celule stem transplantate/kg.corp, peste vârsta de patru – cinci ani nu mai sunt suficiente celule stem stocate, raportat la greutatea corporală, pentru ca un transplant să fie eficient. De aceea, după patru -
-cinci ani el devine problematic.

În afară de autotransplant, aceste celule din cordonul ombilical pot fi utilizate şi la alte persoane compatibile imunologic, cel mai adesea fraţi sau surori.

La Timişoara, două echipe de medici, una de medici pediatri şi hematologi, coordonată de d-na prof. dr. Marghit Şerban, şi alta coordonată de mine, formată din medici aparţinând laboratorului de imunologie, au realizat în premieră naţională primul transplant de celule stem hematopoetice autolog în anul 2000 şi primul transplant alogen între două persoane în anul 2002.

Laboratorul pe care îl conduc s-a ocupat în principal de prelucrarea şi stocarea celulelor stem hematopoetice. Marea problemă a transplantului de celule stem hematopoetice în România a fost şi este Registrul Naţional al Donatorilor de Măduvă, care  face foarte dificilă găsirea unui donator compatibil cu pacientul.

Tot celulele stem hematopoetice au fost utilizate în ultimii ani şi în tratamentul infarctului miocardic. La Timişoara s-a derulat un studiu la care au participat Institutul de Cardiologie – condus de prof. dr. Ştefan Iosif Drăgulescu – şi laboratorul nostru, care a constat în administrarea de celule stem hematopoetice proprii la 11 pacienţi cu infarct miocardic acut extins.

După colectarea unei anumite cantităţi de măduvă osoasă s-a izolat un număr de două – opt milioane celule stem hematopoetice viabile care apoi au fost injectate intracoronarian, în zona de infarct. Studiul s-a desăşurat în anul 2004 când la nivel european se raportaseră circa 100-200 de cazuri, ceea ce a făcut ca raportul nostru pe cei 11 pacienţi să fie important.

Care au fost concluziile  ?

Prima concluzie este că procedura nu este periculoasă: nici un pacient nu a decedat, chiar dacă a fost făcută sub anestezie generală. Pe de altă parte este însă greu de tras o concluzie fermă din 11 pacienţi. La nivel european încă există o dezbatere pe tema terapiei cu celule stem hematopoetice în infarctul miocardic. Deşi pacienţii se simt evident mai bine şi procedura este sigură (s-au făcut controale la trei luni, șase luni, un an), există întrebări referitoare la cât din succesul final s-a datorat procedurii şi cât unei reparaţii spontane, pentru că toate ţesuturile au până la un anumit punct o capacitate de reparare. Încă se caută cea mai bună indicaţie.

Prima noastră observaţie a fost că dacă nu se intervine cu această metodă în primele trei zile după infarct nu se mai obţine efectul scontat. Cu cât  te îndepărtezi de infarct lucrurile sunt mai greu de realizat, regenerarea e mai redusă. Premisa este una care porneşte din cercetare. S-a văzut în laborator că celulele stem hematopoetice au capacitatea de a se transforma în celule epiteliale şi în celule musculare, astfel că ar avea efect în infarct.

O altă direcţie de cercetare  şi-a propus să utilizeze al doilea tip de celule stem adulte, cele mezenchimale. De aici ajungem la cercetările care au luat avânt în ultimii ani, cele pe celule stem mezenchimale, care se găsesc în principal în măduva oaselor late, dar şi în ţesutul adipos şi în muşchi. Din măduvă le izolăm cel mai uşor şi le cultivăm. Din trei-patru celule se obţin sute de mii de celule uşor diferenţiabile în alte direcţii.

– Ce ar trebui să ştie medicii în legătură cu celulele stem  ?

Noi am fost preocupaţi încă din anul 2000 în Timişoara de cercetarea celulelor stem, în principal de celulele stem adulte. Cred că am fost primii din ţară şi acum ne poziţionăm la fel, şi am văzut că acest lucru a luat amploare.

Există însă multă confuzie în rândul populaţiei şi al mass-media. Pentru a aborda celulele stem sunt necesare dotări complexe de sute de mii de euro şi de colective de oameni formaţi în ani de zile, capabili să izoleze şi să diferenţieze celulele stem. Sunt foarte sceptic când văd oameni care nu aparţin unor centre universitare sau unor colective de cercetare serioase vorbind de celule stem. Nouă ne-a luat zece ani pentru a începe să vorbim despre acest lucru şi pentru a fi luaţi în serios de cei din Occident. Suntem deja la al patrulea proiect european pe celule stem  şi am intrat în aceste consorţii de nivel european după mulţi ani de încercări şi punere la punct a tehnologiei din România.

M-aş fi aşteptat ca măcar lumea academică şi centrele universitare să ia din când în când atitudine când televiziunile promovează diverse persoane care vorbesc despre celulele stem în necunoştinţă de cauză. Pe noi, cei din UE nu ne-au luat în seamă decât după un efort financiar şi de organizare uriaş. Practic, din cele 20 – 30 de persoane din Centrul de Imunofiziologie şi Biotehnologii Timişoara, nu există nici unul care să nu fi avut ani buni de cercetare în străinătate. Centrul se află în cadrul Spitalului Judeţean şi deserveşte şi unităţile clinice de transplant de măduvă şi de rinichi din Timişoara.

– Sunt promovate tratamente spectaculoase cu celule stem în China sau în Ucraina. Ce puteţi spune despre acestea  ?

Am văzut că există anunţuri şi oameni care fac eforturi supraomeneşti de a merge în China sau Ucraina pentru a face tratamente cu celule stem. Am încercat să aflu de la cei care au fost acolo despre ce e vorba exact şi am constatat, spre surprinderea mea, că este vorba de celule stem hematopoetice din cordonul ombilical. Nu se cunoaşte sursa, probabil că provin din unităţile lor şi este cel mai probabil vorba de sânge recoltat din cordonul ombilical. Nu cunosc condiţiile în care sunt izolate celulele, însă aceste celule care nu aparţin organismului sunt injectate în diferite zone ale corpului. <<<

Curriculum Vitae

2006  –  prezent Consilier prezidenţial
• Profesor de Imunologie, UMF “Victor Babeş” Timişoara, doctor în ştiinţe medicale
• Director, Centrul de Imunofiziologie şi Biotehnologii Timişoara (centru CNCSIS)
• Medic primar Imunologie clinică, medic primar medicină de Laborator

2006  –  Secretar de Stat, MS

2000  –  Preşedinte, CNAS

1997-2000  –  Director al Direcţiei Resurse Umane şi Formare Profesională, MS

1987  – absolvent UMF Timişoara
• coordonator al echipei de imunologi la primul transplant autolog (2000) şi la primul transplant alogen (2002) de măduvă osoasă din România

• 15 articole cotate ISI (factor de impact total = 31,31)

• 11 articole cotate PubMed

• peste 150 de publicaţii, dintre care 5 cărţi

• două brevete de invenţie

• participant în şase proiecte de cercetare internaţionale (FP6, SANCO, FP7), 28 de proiecte naţionale

About Author

Medica Academica

Leave A Reply