Încerc mereu să transmit un mesaj pozitiv, optimist, plin de energia de care toți avem atâta nevoie la începutul unei zile, al unui proiect, al unei operații, al unei discuții cu un pacient, vechi sau venit pentru prima dată să-și spună durerea.
Pentru că astfel de texte care mă încarcă cu energie îmi doresc și eu să citesc, să le atrag, să le folosesc ca pe niște mici baterii pentru funcționarea zilnică. Așa cum încerc să trec, ușor alunecând cu privirea peste textele proaste, știrile proaste, senzaționalul de prost gust grefat pe durerea unui om și expus nerușinat în văzul tuturor, peste risipa de cuvinte, de imagini, peste oamenii răi, peste bârfe și răutăți de toate felurile, mici sau mari. Ca și cum toate astea nu m-ar putea atinge decât dacă vreau eu să le las să intre în zona mea de protecție, pe culoarul meu de mers către visul pe care îl am în minte. E greu. E și asta o luptă, să faci în fiecare zi un pas mic către ținta ta, chiar dacă mii de lucruri mici te abat, te întrerup și îți afectează coerența drumului.
Sunt oameni care au reușit și inspiră. Am văzut la Filantropia un vis împlinit de spital occidental, am văzut 20 de ani de transplant renal sărbătoriți la Cluj, lansarea unui Tratat modern de otorinolaringologie după 50 de ani, am văzut cum Europa vine și ne cere să găsim bani pentru rezolvarea problemei tuberculozei, și găsim, cum a început programul de screening pentru cancerul de col uterin – sunt insule de excelență și reușite construite cu migală și care răzbat peste multa zgură a fiecărei zile.
E greu, pentru că mai avem foarte mult de mers și până la normalitate.
Îmi scrie un prieten despre mama lui, care are o boală gravă și nu mai poate lucra. Și care trebuie să fie examinată anual pentru pensie. Și cum dosarele sunt examinate pentru 100 de euro, dacă pui 50 primești dosarul înapoi. Zice și el că “poate e normal în sistem”, dar… Normal?! La fel de normal cum e să iei de la farmacie medicamente cu pastila, să nu ai un contract individual cu Casa de asigurări, ca medicul să-ți spună că da, ai dreptul la medicamente compensate dar mai ușor e să ți le iei direct, pe bani tăi, de parcă nu ai fi cotizat ani de zile la CNAS, ca medicul să fie plătit cu un salariu de mizerie și ca mii de tineri medici să plece afară după ce și-au făcut studiile aici.
Realitatea este complexă, iar normalul oscilează într-o bandă largă, între un vis prea îndepărtat și proza aspră a fiecărei zile.