Dr. Manuel Chira, chirurgie cardiovasculară pediatrică, Cluj-Napoca: Trei chirurgi operează inimile nou-născuților în România

0

România are trei medici care pot să opereze inimile celor 1000 de bebeluși care se nasc anual cu malformații congenitale – doi la stat și unul în privat. Împreună, operează aproximativ 400 de copii. Ne confruntăm cu situația paradoxală în care, pe de o parte, declarăm că avem mare nevoie de specialiști, pe de alta însă nu-i plătim – după 17 ani de formare – decât la nivel de junior într-o multinațională. Peste toate, nu-i folosim decât la jumătate din capacitate.

 

 

 

Pare că începe să demareze activitatea de chirurgie cardiovasculară pediatrică în România. Ce a ținut în loc până acum dezvoltarea acestui domeniu?

Chirurgia cardiacă pediatrică există în România de 30 de ani. Predecesorii mei, prof. Pop de Popa, prof. Bârsan, prof. Făgărășeanu, prof. Socoteanu au făcut și înainte operații. Însă numai după ce Dl Profesor Bârsan a trimis o echipă la un master în Italia în 1995 – 1996, am putut să începem în anul 2000 un program de chirurgie cardiacă pediatică la nou-născuți.

Totuși, până acum un an – doi nu operam decât un sfert dintre copiii cu malformații cardiace în România.

Noi am inițiat chirurgia cardiacă pediatrică la Cluj – eu și Dl. Prof. Bârsan – pe nou-născuți, în anii 2000, datorită specializării noastre la masterul din Italia. Și de atunci facem copii, mai mulți sau mai puțini, cam 100 – 200 pe an. Pe urmă a-nceput și la Tg. Mureș, prin 2005 – 2006. La ora actuală chirurgia cardiacă pediatrică în România se face în două centre: la Cluj și Tg. Mureș. La București vine o echipă italiană și mai operează din când în când. Se fac întâi cazuri mai simple, apoi din ce în ce mai complexe.

Totuși, ceea ce se face acum e mult sub ceea ce ar trebui.

În fiecare an în România se nasc cam 1000 de copii cu malformații cardiace, și cele două centre, Cluj și Tg. Mureș, pot să opereze cam 400 – 500 de copii pe an. Restul, Dumnezeu cu mila! Din cauza asta există încercări să se facă și la București, și la Iași profesorul Tinică a-nceput să opereze copii mai măricei. Cauzele sunt, pe de o parte, cele financiare, deoarece chirurgia cardiacă pediatrică este foarte scumpă. În al doilea rând, nu există specialiști! În toată România asta există trei chirurgi care fac regulat operații pe nou – născuți.

Dumneavoastră, Prof. Horațiu Suciu de la Tg. Mureș…

…și Dr. Mircea Cotul care operează la clinica Monza din București, și care e plecat tot de la Cluj. Există disponibilitate din partea Ministerului să finanțeze operațiile, însă în primul și în primul rând e o problemă de personal. Suntem trei chirurgi care operăm, e o mână de specialiști care știu să dea anestezie și să îngrijească în ATI nou-născuții.

Cum vedeți rezolvarea acestei probleme?

În primul rând ar trebui să se specializeze mai mulți oameni pe această ramură chirurgicală. Eu am format și formez încă, sunt la al treilea pe care îl formez. Este o chirurgie foarte grea și foarte prost plătită. E-adevărat, toți doctorii sunt prost plătiți. Și-atunci, un chirurg care vrea să facă chirurgie cardiacă optează pentru chirurgia de adulți, care e mai sigură. Acum, trei chirurgi reușesc să facă jumătate dintre copii; iar unul este în privat.

Spunea Prof. Suciu că la 5 milioane de locuitori ar trebui să fie un centru.

Ar trebui să fie patru centre. Deocamdată sunt două. Pentru un nou centru nu e suficientă dotarea, ci trebuie să fie personal, nu numai chirurg, ci personal care se specializează în ani de zile. Trebuie specializate asistente, în străinătate, pentru că bolnavul nou-născut poate să fie operat perfect, dar dacă nu e bine îngrijit în terapie intensivă piere. Sunt probleme foarte – foarte mari din punct de vedere al personalului medical și mediu.

În cât timp se poate pune la punct un asemenea centru?

În ani de zile, în ani de zile! Noi am făcut un master în Italia, după care ne-au mai trebuit ani până am format echipa. Am început cu cazuri simple, cu copii mai mari, cu malformații mai simple și apoi tot am coborât limita de greutate și vârstă până am ajuns la nou-născuți. Dar asta a durat, după ce ne-am întors, încă 5 ani.  Dacă socotim: 6 ani facultatea, 6 ani specializarea în chirurgia cardiacă, cam un an supraspecializarea și pe urmă câștigarea experienței – durează cam 17 ani până formezi un astfel de om, un profesor de chirurgie cardacă pediatrică care să fie pe picioarele lui și să opereze fără altă îndrumare.

De ce v-ați întors de la privat la stat?! De regulă e invers.

Pentru că în privat eu nu am găsit înțelegere asupra faptului că este nevoie de o echipă întreagă, de formarea acestei echipe și că nu se poate, în această specialitate, să obții profit imediat. Durează 4 – 5 ani de zile până obții profit sau măcar ajungi la o balanță zero, astfel încât ceea ce investești să și scoți. 75% dintre părinți sunt părinți amărâți, cu o condiție financiară mai slăbuță, care nu-și permit să plătească într-un spital privat costurile unei operații. La noi, în privat, în funcție de complexitatea operațiilor, prețurile oscilau între 2000 și 5000 de euro, preț cu care acopeream materialele și salariile. Oricum e un preț foarte mic în comparație cu străinătatea, unde o operație de genul acesta e taxată la 20.000 – 30.000 de euro. Și, cu toate că am pus acest preț mic am operat puțini copii. Deocamdată, în România, doar statul este în stare să susțină aceste operații, în opinia mea!

La Cluj-Napoca câți copii reușiți să operați?

Pe finanțarea pe care o avem la ora actuală am putea opera 150 de copii pe an. Aș putea opera mai mult. 150 de copii pe an înseamnă 2 – 3 copii pe săptămână. Nu operez în fiecare zi. Aș putea să operez în fiecare zi un copil sau pot face două operații mai ușoare pe zi, iar eu fac două sau maxim trei operații pe săptămână.

Deci sunteți folosit la jumătate…!

La mai puțin de jumătate… Institutul Inimii are de toate 60 de paturi. Iar pentru chirurgie pediatrică are de toate 10 locuri. La terapie intensivă nu avem o terapie intensivă specială, de copii, și atunci îi amestecăm cu adulții. Un copil stă mult în terapie, eu nu mai pot opera pentru că nu am paturi. Dacă eu operez doi copii, nu mai pot opera alții pentru că n-am loc în terapie. Și-atunci suntem limitați și aici. Ar trebui făcută o secție separată de chirurgie pediatrică într-un spital de pediatrie, care să-mi furnizeze copiii și în care eu să operez la maxim.

Pe de-o parte ne plângem că nu avem specialiști, pe de alta facem o asemenea risipă…

În mine statul român a investit foarte mult. M-a pregătit la facultate, m-a pregătit la specializare, m-a trimis în străinătate și pe urmă nu sunt folosit la capacitatea mea maximă, sau chiar submaximală…

O altă pierdere vinde din faptul că o parte dintre copii se operează în străinătate, la costuri de 30 de mii de euro.

Ăsta e un aspect. Pe de altă parte părinții care ar putea să vină în sistem – familiile care au totuși ceva posibilități – n-au încredere în sistemul medical românesc. Populația din România nu are încredere în sistemul medical românesc, cu toate tarele sistemului. Un aspect foarte important este că această chirurgie cardiacă depinde foarte mult de sistem. Este o chirurgie în care oricât de buni ar fi chirurgii și echipa depind foarte mult de organizarea sistemului, de promtitudinea cu care copiii sunt deserviți către chirugia cardiacă, pentru că mulți dintre ei sunt urgențe. Depinde deci de sistemul medical, de pediatriile și neonatologie din teritoriu. Sunt mulți care nu pleacă cu formularul 112, efectiv merg pe banii lor și se operează ba în Ungaria, Italia, Austria, Germania, pentru că românii nu au încredere în sistemul medical românesc. Nu neapărat în oameni, dar mai ales în condițiile din spitale.

Se pierd copii pentru că nu au fost trimiși la specialist sau chiar medicii își trimit pacienții direct afară?

Există ambele situații. Există zone mai slab dezvoltate în România în care nu se știu foarte multe despre ce se face în România în chirurgia cardiacă pediatrică. Oricum, asta s-a mai remediat în urma numeroaselor congrese la care vorbim pediatrilor și neonatologilor despre rezultatele noastre. În al doilea rând există medici care nu au încredere deloc în sistemul medical românesc și care sfătuiesc părinții să plece afară. Asta este o problemă pe care nu o putem rezolva decât prin câștigarea încrederii populației prin ceea ce facem noi. Este un proces lung și de durată, pentru că ne luptăm cu impresia generală despre sistemul medical românesc, nu neapărat despre chirugia cardiovasculară pediatrică.

Până la urmă de ce e atât de greu, de ce nu se poate?

Nu se poate pentru că trebuie să existe oameni care să vrea să muncească în acest domeniu.

Pe banii pe care poate să îi ofere sistemul…

Da. Din cauza asta nu se găsesc oameni care să facă această meserie, care e foarte grea, cu riscuri imense și cu un consum psihologic foarte mare. Pentru că se-ntâmplă că operezi foarte bine un copil și din varii motive, care țin de sistem, nu de oameni, copilul piere. Și, în aceste cazuri, consumul psihologic al medicului care își face treaba din plăcere și cu pasiune este foarte – foarte mare. Și nu dorește nimeni așa ceva. Va fi foarte – foarte greu să găsim oameni care să vrea să facă această meserie – am spus-o și o să spun în permanență. A fost un medic pe care l-am pregătit și care mi-a spus: “Dle Doctor, decât să-ndur ce îndurați Dvs, mai bine nu fac meseria asta.”

A plecat afară?

Nu, dar lucrează medicină de adulți. L-am format cinci ani, începuse să opereze și la un moment dat mi-a spus: “Decât să-ndur ce îndurați Dvs… Nu pot să fac așa ceva!”

Asta e o meserie pe care ori o faci din pasiune, ori n-o faci deloc. S-o faci așa, din obligație, asta nu se poate!

 

About Author

Delia Budurca

Leave A Reply