Sindromul Alagille este o maladie genetică transmisă autozomal dominant, dar poate apărea și de novo, fiind determinată de modificări la gena JAG1 (codificare Jagged1). Este caracterizată prin asocieri ale bolii hepatice cronice cu posibile malformații cardiace, faciale, oculare, osoase, renale sau pancreatice. Ambele sexe par a fi afectate în egală măsură. Primele cazuri au fost raportate de către Alagille și colaboratorii în 1969, ulterior de către Watson și Miller în 1973, și din nou de Alagille în 1975, ceea ce avea să se finalizeze prin stabilirea criteriilor de diagnostic.
Prevalența raportată este de 1:70 000 nou-născuți vii, pe baza prezenței hepatitei neonatale, dar incidența este, probabil, în mod semnificativ subestimată, deoarece nu se ia în considerare variabilitatea și penetranța redusă a bolii, care au devenit clare prin studierea familiilor bolnavilor (A H-C) și prin analiză genetică. Majoritatea cazurilor (97%) sunt cauzate de “insuficiența haploidă” (haplo-insuficiența) genei JAG1, având locus 5,6 pe cromozomul 20p11.2-20 p12 (codificare Jagged1), fie datorită mutațiilor (marea majoritate) sau delețiilor de locus. Un procent mic (0,1%) sunt cauzate de mutații ale genei NOTCH2; în acest grup malformațiile renale pot fi mai frecvente. Ambele gene sunt componente ale căii de semnalizare NOTCH.
Mutații noi apar frecvent (până la 60%), și rata de mozaicism poate fi, de asemenea, destul de ridicată.
Clinica sindromului Alagille
Diagnosticul clinic este, în esență, bazat pe semnele clinice ale numărului mic de ducte biliare (provocând colestază cronică ) și ale bolii cardiace congenitale. Organele implicate sunt: ficatul, inima, scheletul, fața și ochii, dar afectarea este variabilă, atât în cadrul aceleiași familii, cu o diferență a interesării organelor între diferite familii. Retardul de creștere este întâlnit la majoritatea bolnavilor. Principalele caracteristici clinice și malformații întâlnite în sdr. Alagille:
• Colestază cronică din cauza numărului mic de ducte biliare intrahepatice;
• Malformații cardiace congenitale care afectează în primul rând artera pulmonară;
• Vertebre “în fluture”; facies caracteristic, cu o frunte lată, embriotoxon posterior și/ sau anterior (anomalii ale ochilor) și retinopatie pigmentară. (pe Radiografie: vertebre “în fluture”)
• Manifestări suplimentare pot fi: hemoragie intracraniană și rinichi displazici.
Diagnostic pozitiv
• Ficat: colestază, icter cu hiperbilirubinemie conjugată în perioada neonatală, de multe ori cu scaune acolice.
• Facies dismorfic: fruntea lată, ochii depărtaţi, adânciți în orbite, uneori cu fisuri palpebrale; urechi proeminente, nas drept și bărbie ascuțită, ce dau feței un aspect triunghiular.
• Malformația congenitală cardiacă: Cel mai frecvent se întâlneşte stenoza izolată, terminală, de arteră pulmonară. De asemenea, mai pot fi întâlnite: atrezia pulmonară, defectul septal atrial, defectul septal interventricular și tetralogia Fallot.
• Uneori sunt rinichi mici, chisturi renale, malformații obstructive uretero-pelvice.
• Anomalii vertebrale: Vertebrele “în fluture” pot fi văzute pe radiografia antero-posterioară. Pe radiografie se mai pot identifica, ocazional: hemivertebre, fuziune de vertebre adiacente și spina bifida ocultă.
• Anomalii oculare: “embriotoxon” posterior (în imaginea alăturată). Pot fi găsite defecte de cameră anterioară a ochiului sau, cel mai frecvent, în regiunea posterioară. Embriotoxonul este o proeminență a inelului Schwalbe la joncțiunea dintre iris şi cornee.
Puteti citi articolul integral in varianta print a revistei Medica Academica.
