Sistemul de neuroreabilitare din România se află încă la început de drum, sunt foarte multe de făcut pentru a pune lucrurile la punct şi primul pas este legislaţia. Efortul pentru neuroreabilitarea pacienţilor cu AVC, dar şi cu toate celelalte patologii neurologice, trebuie făcut de toţi actorii din sistem, deoarece vorbim de nevoi speciale şi de tratamente care pot dura ani de zile. “Niciun sistem public din lume nu îşi poate permite să suporte toate costurile neuroreabilitării, trebuie să fim creativi şi să luăm ceea ce e mai bun de la fiecare”, spune prof. dr. Dafin Mureşanu, preşedinte al Societăţii de Neurologie din România (SNR) şi preşedinte al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN). Interviul a fost făcut cu prilejul celui de-al patrulea Curs European de Neuroreabilitare, care a avut loc la Cluj-Napoca în perioada 26-29 iunie.
Cum vedeţi organizarea sistemului de neuroreabilitare în România?
Exact precum în celelalte ţări din lumea civilizată. Primul şi cel mai important aspect este legat de o atitudine profund colegială şi înţeleaptă, reflectată de munca într-o echipă interdisciplinară. Fiecare specialitate este indispensabilă realizării unui act medical corect şi complet. Neurologul, specialistul de medicină fizică şi recuperatorie, fizioterapeutul, specialistul în terapie ocupaţională, logopedul, psihologul, asistentul social, specialistul în nutriţie şi toţi ceilalţi membri ai echipei multidisciplinare, după caz, au un cuvânt greu de spus. În tot acest context, nu trebuie să uităm esenţa: este vorba de neuroreabilitare, deci de un pacient cu o suferinţă a sistemului nervos, în toată complexitatea ei. Aceasta poate fi acută, ameninţătoare de viaţă, sau de tip cronic evolutiv. În ambele situaţii, se creează contexte clinice individualizate, cu grad înalt de dificultate. Decizia asupra oportunităţii, tipului şi momentului introducerii intervenţiei specifice de neuroreabilitare aparţine – în mod firesc – neurologului. Rolul specialistului de medicină fizică şi recuperatorie este esenţial pe tot parcursul procesului. Nu trebuie să pierdem din vedere, deşi acest lucru se întâmplă frecvent, că neuroreabilitarea înseamnă, în egală măsură, recuperare fizică şi cognitiv emoţională. Fără dimensiunea cognitiv-emoţională, întregul demers este sortit eşecului; pacientul nu numai că nu se poate reintegra social, dar poate genera şi grave probleme socio-familiale. Prin urmare, în majoritatea situaţiilor, neuroreabilitarea trebuie iniţiată în secţiile clinice de neurologie. Infrastructura acestora trebuie completată cu compartimente de neuroreabilitare, aceasta dând şansa atât continuării terapiei din compartimentele dedicate accidentului vascular cerebral acut, cât şi patologiei neurodegenerative cu evoluţie progresivă. De asemenea, trebuie avută în vedere organizarea neuroreabilitării pe termen lung, în centre specializate, publice sau private.
Câte asemenea centre ar trebui să fie?
În fiecare oraş mare şi în fiecare spital judeţean trebuie să existe un centru de neuroreabilitare. Aceste centre pot fi organizate într-un sistem public sau privat, important este să fie conduse de profesionişti. Există spitale dedicate conceptului de reabilitare, unde sunt secţii specializate de neurologie. Indiferent de sistemul spitalicesc care administrează secţii sau compartimente de reabilitare, pacientul este admis pentru o perioadă determinată de timp. De cele mai multe ori însă, aceste intervenţii trebuie continuate timp îndelungat, în vederea menţinerii rezultatelor obţinute. Acest lucru se poate realiza în centre specializate de tip spital de zi sau ambulator. Şi acestea pot fi administrate în sistem public sau privat. Următorul nivel de organizare al acestor servicii medicale este bazat pe intervenţia la domiciliu a unor echipe multidisciplinare mobile.
Ca să ajungem aici, la acest sistem complet şi complex de neuroreabilitare, care ar fi prima măsură?
Prima măsură ar fi ca toate aceste aspecte să fie reglementate complet prin norme legale detaliate, inclusiv cu crearea unei competenţe specifice în neuroreabilitare, aşa cum este este tendinţa la nivel european. De asemenea, trebuie definită echipa, competenţele membrilor ei şi modul lor de interacţiune. Bugetarea trebuie să fie corectă, iar pachetele de servicii bine definite. Este nevoie de acreditarea instituţiilor furnizoare de asemenea servicii medicale, instituții nu au trecut până în prezent prin procese de evaluare.
Există nişte embrioni ale unor asemenea reglementări?
Ne implicăm, la nivelul Comisiilor Ministerului Sănătăţii. Sperăm pentru început într-o bună cooperare între Comisia de Neurologie şi Neurologie Pediatrică şi Comisia de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie. Este nevoie de cooperare şi cu celelalte grupuri profesionale menţionate anterior.
Dacă ar fi un model pe care să îl importăm, care ar fi acesta?
Nu există un model absolut care să fie transpus identic. Trebuie să fim creativi, să luăm ceea ce mai bun în lume, să adaptăm totul la posibilităţile reale şi modelul nostru cultural. Este nevoie însă să avem reguli clare!
V-aţi referit puţin şi la zona de costuri. Cine ar trebui să acopere aceste costuri, pentru că putem vorbi uneori de tratamente de ani de zile?
Niciun sistem nu va putea să susţină singur toate costurile şi nici pacientul, bineînţeles. Soluţia viabilă constă într-o acţiune convergentă, cu utilizarea concomitentă, stratificată a mai multor tipuri de asigurări publice şi/sau private, la care, după caz, să se adauge coplăţi ale pacientului. În orice context, medicul trebuie să îşi facă meseria cu pasiune şi dăruire. Dacă nu există componentă emoţională, calitatea actului medical scade. Aspectele financiare legate de costurile sistemului sunt foarte importante. Astăzi, din păcate, ele domină complet activitatea noastră. Medicul trebuie să ţină seama de ele, dar nici să fie complet apăsat de această dimensiune nu este bine, deoarece gândurile lui nu vor mai fi orientate predominant spre conţinutul actului medical şi implicit spre binele bolnavului. Întotdeauna trebuie găsit un echilibru astfel încât actul medical şi relaţia medic – pacient să nu fie alterate.
Pacientul poate fi, până la urmă, privit ca o afacere?
Pacientul în sine nu trebuie să fie niciodată o afacere, pentru nimeni. Actul medical, din păcate, este însă tratat tot mai mult, în ultima vreme, ca o afacere. Un stat puternic are afacerile în alte domenii, iar prin susţinerea sistemului de sănătate îşi întăreşte resursele umane pentru succesul acelor afaceri în viitor. Învăţământul şi Sănătatea nu ar trebui privite numai ca afaceri, deoarece sunt domenii strategice formatoare cu consecinţe pe termen lung. Realist însă, niciun sistem nu poate lucra pe pierderi financiare tot timpul, nici măcar în numele unor idealuri înalte.
Câteva detalii despre programele ample de cercetare în care sunteţi implicat?!
Sunt programe de cercetare în care colaborăm cu mulţi parteneri din Europa, din Statele Unite şi din Asia. Atenţia noastră este îndreptată spre creşterea ponderii cercetării clinice. De fapt, de aceea am şi hotărât să înfiinţăm centrul de cercetare RoNeuro.
În câte programe de cercetare sunteţi implicat în momentul de faţă?
Sunt 11 proiecte internaţionale de cercetare în care suntem implicaţi. Unele sunt aproape finalizate, pe altele abia le-am început.
Care a fost cel mai spectaculos program de cercetare în care aţi fost implicat şi dacă puteţi să ne spuneţi câte ceva despre concluzii.
În general, lumea umblă după spectaculos şi asta ne duce în situaţia în care suntem. Tendinţa este de a prezenta spectaculos proiectele de cercetare fundamentală. Nu întâmplător avem şi noi câteva proiecte de acest tip. Le-aş menţiona pe cele care se ocupă de studiul efectelor nanoparticulelor asupra sistemului nervos, unde derulăm parteneriate cu US Air Force şi US Army. Cercetarea în medicină însă ar trebui să plece predominant de la nevoile directe ale pacientului, să aibă o puternică bază raţională clinică. Clinicienii trebuie să genereze direcţia acestei cercetări. Din păcate, strategia actuală de gestionare a sistemelor de sănătate, prin modelul simplificat, pragmatic, nu este prielnică dezvoltării cercetării clinice.
Ce aţi vrea să transmiteţi abonaţilor noştri, medici?
Cât de importantă este păstrarea relaţiei medic-pacient(…!) Trebuie să acordăm atenţie acestui fapt pentru a nu lăsa forţele interesate de tensionarea relaţiei medic-pacient să îşi facă jocul de promovare a percepţiilor de tipul “medicul – duşmanul pacientului” sau “pacientul – ameninţarea medicului”. În prezent, există o presiune mediatică permanentă asupra acestei relaţii. Este şi aceasta o potenţială piaţă din care unii ar dori să câştige mulţi bani, din multe procese, şi se bazează în special pe naivitatea şi ignoranţa populaţiei, pe stimularea “luptei de clasă”.
Prof. dr. Dafin Fior Mureşanu, medic primar neurolog
Dafin F. Mureșanu, MD, PhD, MBA, este Profesor de Neurologie, Medic Primar Neurolog, Director al Departamentului de Neuroștiințe, Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, Președinte al Societății de Neurologie din România, Președinte al Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității (SSNN), Membru titular al Academiei de Științe Medicale din România, secretar al filialei Cluj a ASM.
Este membru a 12 societăţi ştiinţifice internaţionale (membru corespondent al American Neurological Association din 2012) şi a 7 naţionale, îndeplinind funcţii de conducere în cele mai multe. Este specialist în leadership şi management al sistemelor de Cercetare şi Sănătate (specializare în Management şi Leadership, Institutul Arthur Anderson, Illinois, 1998, precum şi numeroase cursuri şi stagii internaţionale de pregătire în specialitate, cercetare, management şi leadership). Este coordonator în programe educaţionale internaţionale de tip Master European (European Master in Stroke Medicine, University of Krems, Austria), organizator și co-organizator a numeroase proiecte educaționale: școli și cursuri europene și internaționale (International School of Neurology, European Stroke Organisation Summer School, Danubian Neurological Society Teaching Courses, Seminars-Department of Neurosciences, European Teaching Course on Neurorehabilitation) și științifice: congrese, conferințe, simpozioane (International Congress of the Society for the Study of Neuroprotection and Neuroplasticity (SSNN), International Association of Neurorestoratology (IANR) & Global College for Neuroprotection and Neuroregeneration (GCNN) Conferences, Vascular Dementia Congresses (VaD), World Congresses on Controversies in Neurology (CONy), Danube Society Neurology Congresses, World Academy for Multidisciplinary Neurotraumatolgy (AMN) Congresses, Congresses of European Society for Clinical Neuropharmacology, European Congress of Neurorehabilitation).
Activitatea sa include o multitudine de studii clinice și proiecte de cercetare naţionale şi internaţionale, peste 200 de participări în ultimii 7 ani ca “invited speaker” la manifestări științifice naționale și internaționale, un portfoliu semnificativ de articole științifice (104 lucrări indexate ISI-Web of Science, H-index:12), precum și contribuții la monografii și cărți publicate de către prestigioase edituri internaționale.
Drept recunoaştere a rezultatelor activităţii sale profesionale şi ştiinţifice, Prof. Dafin F. Mureșanu a fost onorat să primească Premiul “Carol Davila” / 2011 pentru Ştiinţe Medicale – Acordat de Academia Oamenilor de Şiinţă din România pentru contribuţia la cartea “Tratat de Neurochirurgie” (vol.2), Editura Medicală, Bucureşti, 2011; Premiul “Octavian Fodor” pentru cea mai bună activitate ştiinţifică a anului / 2010 – Acordat de către UMF “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, 2010; Premiul “Gheorghe Marinescu” pentru contribuţia internaţională la dezvoltarea conceptelor în neuroprotecţie şi neuroplasticitate / 2009– Acordat de către Academia Română.
