În cadrul Ponderas Academic Hospital, parte a rețelei de sănătate Regina Maria, se pot face intervenții robotice de protezare ortopedică robotică cu ajutorul primului asemenea echipament din Europa Centrală și de Est. Lansat în 2016 în Statele Unite, robotul Mako este destinat intervențiilor chirurgicale ortopedice pentru implantarea de proteze personalizate de șold și de genunchi. “Pentru că utilizează un model virtual 3D, robotul ne permite preoperator să dezvoltăm un plan chirurgical personalizat pentru fiecare pacient. În timpul operației, planul inițial este reverificat computerizat și poate fi ajustat, în timp ce brațul robotizat permite execuția medicală ideală”, a declarat Dr. Vlad…
Author: Delia Budurca
E greu să analizezi detașat când abia ce ai trecut pe lângă un uriaș monstru de frică și de necunoscut. Când încă vezi de pe alte meridiane și latitudini cum vin imagini cu șiruri lungi de gropi dreptunghiulare… Dar poate este important să încercăm o privire de pe celălalt trotuar, sau măcar de la un metru distanță, să punem în context și în lumina experienței pe care mulți dintre noi o avem, să privim la cifre cu aceeași privire lucidă cu care ne uităm și la alte boli, la cancerul de col uterin, de sân, de plămân, la hepatită, la mortalitatea infantilă și la câte și mai câte… Să analizăm date, să le punem…
“În orice criză e o oportunitate!” era o zicere pe care o consideram mai mult consolatoare, în ideea de a găsi totuși pe undeva partea plină a paharului, chiar atunci când aceasta nu reieșea de niciunde. Ca să fiu și mai explicită, nu credeam deloc că o criză poate fi o oportunitate. Am integrat acum la un nivel mult mai profund această sintagmă, pentru că această criză a SARS-Cov-2 ne-a împins cu viteză de la spate să facem în sistemul sanitar lucruri care erau amânate de 30 de ani. Ne-a obligat să ne organizăm, să ne dotăm, să găsim bani,…
În acești zece ani de Medica Academica, am scris de mai multe ori despre normalitate, ca ideal de atins, încercând să îmbunătățim, să perfecționăm, să ajutăm, să promovăm bune practici în sistemul de sănătate și să le sancționăm pe cele rele. Nu știam atunci că însăși normalitatea, așa cum era și cum o știam, va fi pusă cândva sub semnul întrebării, pornind de la gesturile simple de a ieși din casă și de a respira. Am încercat mereu să susținem, să construim, pentru că a da cu noroi, cu pietre, a dărâma e foarte ușor. A-ți asuma o construcție e…
Între 10-15% dintre cancere sunt genetice, astfel că testarea genetică este prima linie de apărare împotriva cancerului, au relevat specialiștii clinicii Personal Genetics din București, cu prilejul Zilei Internaționale a Cancerului, marcată pe 4 februarie. Cancerul este a doua cauză a mortalității la nivel global, după bolile cardiovasculare, cauzând 9,6 milioane decese în 2018 – la nivel mondial, unul din 6 decese este determinat de cancer. Prezentarea la medic în stadii terminale ale bolii este principalul motiv pentru care cancerul se soldează cu deces. Odată cu secvențierea genomului uman, s-a urmărit legătura între cancer și genom, apărând teste genetice care…
Prof. Gheorghe Peltecu, renumit specialist in obstetrică-ginecologie de la Spitalul Filantropia, București, a deschis împreună cu echipa sa de tineri medici formați în străinătate pe supraspecializări înguste din domeniu o clinică pentru femei în centrul Capitalei. Nativia se adresează sănătății femeii, oferă pachete de prevenție, consultații de ginecologie oncologică, uroginecologie, infertilitate și a doua opinie pentru indicațiile de intervenție chirurgicală. Cât despre obstetrică, Nativia oferă monitorizarea sarcinii, medicină materno-fetală, consultații post-partum și a doua opinie pentru sarcinile cu risc crescut. Clinica permite de asemenea depistarea cancerului de sân prin mamografie și ecografie, precum și stabilirea planului complex de tratament. Nu…
Compania Boehringer Ingelheim a lansat în Europa Centrală și de Est Respimat inhalator pentru pacienții cu bronhopneumopatie cronică obstructivă (BPOC) într-o formă mai eficientă și mai prietenoasă cu mediul, pentru că inhalatorul nu mai este de unică folosință, ci poate fi reutilizat de până la 6 ori. Compania farmaceutică germană a anunțat, prin vocea lui Lars Murawski, vice președinte pentru sustenabilitate și aspecte legate de mediul înconjurător, un amplu program pe termen mediu cu scopul de a reduce ambalajele, amprenta de carbon, cantitatea de plastic și cu multe alte elemente care sunt parte într-o strategie integrată la nivelul companiei. Intitulat…
Activitatea de transplant care salvează viețile pacienților aflați pe listele de așteptare este una dintre prioritățile mandatului noului ministru al Sănătății, Dr. Victor Costache, a anunțat acesta cu prilejul celei de-a IX-a Reuniuni naționale a coordonatorilor de transplant și KDP (Key Donation Person) din România, eveniment onorat de prezența Prof. Francis Delmonico, o adevărată legendă a transplantului la nivel mondial și susținător al activității de transplant din România. “Una dintre prioritățile acestui mandat în Ministerul Sănătății este de a revigora și a dezvolta și mai mult activitatea de transplant din România. Suntem în Europa și trebuie să aducem activitatea de…
În perioada 16-18 octombrie a avut loc la București al 18-lea Congres național de ortopedie și traumatologie, SOROT 2019. Prof. Gheorghe Popescu, președintele congresului, în cuvântul către participanți, a punctat oportunitatea pe care o au tinerii de a-și actualiza cunoștințele, de a-și exersa abilitățile practice și de a-și prezenta contribuțiile științifice originale în cadrul sesiunii de postere specialiștilor în domeniu, membri ai Societăţii Române de Ortopedie și Traumatologie. Principalele teme abordate au fost reviziile în artroplastia de șold și genunchi, infecțiile în ortopedie, tratamentul fracturilor genunchiului, cu următoarele secțiuni: recuperare medicală în afecțiunile ortopedice, chirurgia ortopedică pediatrică, artroscopie. “A devenit deja o…
Capacitatea de a învăța din greșeli este o măsură a inteligenței. Toți am căzut de zece mii de ori înainte de a merge, am vorbit peltic sau am ratat de nu știu câte ori până când, la a 101-a încercare, am reușit ceva. În medicină vorbim de curba de învățare și ne dorim să atingem cât mai rapid acel loc fericit în care eroarea să aibă probabilitatea minimă de a se întâmpla. Dacă la nivel individual putem să controlăm cumva mai bine lucrurile, pentru că sunt în mâna noastră, la nivel de sistem și/ sau societate lucrurile sunt mult mai…