Acum câțiva ani, când mi-am luat viza de Statele Unite, era acolo un tânăr adolescent specialist în calculatoare, bun vorbitor de engleză, de pe undeva din Moldova. Era tânăr, sărac și plin de speranță. Alături de el, la un pas în spate, părinții lui, în vârstă, puțini la trup și îmbrăcați în negru. Pentru ei, speranța pleca. Rămâneau niște telefoane rare de peste ocean. Îl priveam cu luare-aminte, înțelegere și cu o profundă tristețe. Copilul lor, inteligent, frumos și făcut la bătrânețe, rod al multor eforturi și speranțe, pleca pe drumul fără întoarcere al străinătății, ca să cucerească America. În…
Author: Delia Budurca
Deși votate de politicieni prin asumarea unor Directive Europene, screeningurile pentru cancerele de col uterin, sân și colon au rămas în mare parte pe hârtie. Dacă pentru primele două s-a mai făcut câte ceva, pentru cancerul de colon nu s-a făcut mai nimic. Prof. Marcel Tanțău, gastroenterolog, renumit specialist în endoscopie digestivă, vorbește despre cauze, stil de viață, mortalitate și incidență, care s-a triplat în ultimii 30 de ani, creșteri în fața cărora suntem înarmați cu designul perfect al screeningului. Din păcate, doar pe hârtie. Ce puteți să ne spuneți despre incidența și mortalitatea cancerului colorectal? Unde suntem față de…
Pare cam ciudat titlul acesta de editorial, și destul de previzibil. Dar este un risc pe care mi-l asum, pentru că mult prea des nu realizăm cât de bine ne este decât când nu mai suntem, nu mai avem, nu mai putem. Se pare că nu apreciem decât prin lipsă, decât atunci când am distrus punți și, uneori, chiar ceea ce am clădit chiar noi înșine cu mare efort. O fi doar… natura umană?! Despre medici se spun atâtea câte se pot spune despre orice domeniu și despre orice om. Lumini și umbre în proporții atât de diferite, câți suntem…
Rețeaua de sănătate REGINA MARIA a investit între 2010 – 2017 peste 70 de milioane de euro în modernizare și extinderea locațiilor și în dotarea cu aparatură medicală. Luând în calcul și achizițiile făcute, suma se ridică la peste 100 de milioane de euro, a precizat Fady Chreih, CEO Regina Maria. Demersul investițonal realizat este menit să dubleze cifrele actuale legate de numărul de pacienți și abonamentele medicale în numai trei ani, până în 2020, în condițiile în care ritmul de dezvoltare al pieței de medicină privată este de peste 8%, pentru acest an. Furnizorul de servicii medicale este prezent…
Lupta dintre vacciniști și nevacciniști a atins proporțiile internetului și rețelelor de socializare, dar totul e coroborat cu lipsa de experiență, cu lipsa de răspundere în fața cuvântului scris și, mai ales, cu eludarea opiniilor specialiștilor. Informația circulă repede, dar și fals și nu e chiar atât de «accurate» pe cât ne-am dori. Eu am fost vaccinată într-o perioadă în care nu te întreba nimeni dacă vrei să fii vaccinat, părinții nu semnau nicăieri pentru că n-aveau de ce să își ia răspunderea; și‑o luaseră deja atunci când deciseseră că vor să crească un copil aici, în România. Efectele secundare…
Prof. dr. Irinel Popescu a fost desemnat președinte ales al Asociației Europene de Chirurgie (European Surgical Association – ESA), în urma adunării generale care a avut loc cu prilejul congresului ESA, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute la București. Peste 200 de chirurgi, nume sonore din acest domeniul la nivel european, s-au reunit în perioada 4 -6 mai la București pentru cea de-a 24 ediție a acestui eveniment. Ca președinte ales al organizației chirurgilor europeni, Prof. Irinel Popescu își va exercita mandatul în perioada 2018 – 2019. Reuniunea de la București a chirurgilor din Europa a însemnat, potrivit…
De ce trebuie să ne luăm medicamentele din străinătate, prin rețeaua de prieteni? De ce trebuie să renunț la un medicament care îmi face bine doar pentru că a fost retras de pe piață de o firmă din rațiuni de marketing? De ce nu pot să mă tratez cu medicamentul de care am nevoie? De ce firma renunță să-l mai aducă? De ce statul nu poate obliga firma să-l aducă? De ce statul e dependent de o singură firmă? De ce pacientul român trebuie să audă de la medicul lui: “Aveți prieteni în Franța? Vă scriu o rețetă și o…
Prof. Alexandru Georgescu a lăsat Bucureștiul pentru Cluj-Napoca, pentru a crea aici o clinică de chirurgie plastică și reparatorie extrem de bine ancorată în viața științifică internațională a domeniului, cu priorități naționale și chiar internaționale. A făcut primele implante de sân și lipoaspirații din România, are priorități internaționale în chirurgia mâinii, a format peste 100 de specialiști în ultimii 25 de ani, împărtășește din experiența sa tinerilor americani. Ultima provocare?! Sistemul românesc de sănătate, care i-a înjumătățit recent fondurile și din cauza căruia trebuie să-și refuze pacienții și să facă alegeri dificile de conștiință profesională. Sunteți în toiul pregătirilor legate…
Toată lumea s-a inflamat la Raportul făcut de Academia Română care contabiliza, în fine, amploarea exodului de creiere și de forță de muncă pregătită, între care medicii au o pondere importantă. 36.000 de medici, stomatologi și farmaciști au plecat din 2007 până acum din România, pentru a profesa pe alte meleaguri și a se îngriji de sănătatea altora. Mai trist este că pleacă încă oameni de 40 de ani, care au fost deja formați aici și iată, sunt încă atât de dezamăgiți de ce se întâmplă la noi încât își iau lumea în cap la momentul în care sunt specialiști…
“Lumea încă nu o percepe, însă lipsa oamenilor va fi cea mai mare provocare a sistemului sanitar”, spune Prof. Doina Dimulescu, managerul Spitalului Elias, care a scos de patru ori la concurs postul de farmacist șef. Greu a găsit și medici pediatri, asistente medicale, personal ATI. Și vorbim de Spitalul Elias, de buricul Bucureștiului… Coroborat cu nerecunoașterea elitelor și aducerea realizărilor lor în derizoriu, dezvoltarea sistemului sanitar la un nivel apropiat de cerințele în creștere ale pacienților – din ce în ce mai bine informați – devine o misiune imposibilă. Elev și student de nota 10, Dna Profesor Dimulescu, cardiolog,…