Tema din acest an a campaniei “World Kidney Day” (9 martie) este “Boala renală și obezitatea” și promovează educația despre consecințele negative ale obezității și asociarea acesteia cu afecțiuni renale, pledând pentru un stil de viață sănătos. Asociația Transplantatilor din România (ATR) este partener al campaniei, prin evenimentul “Cu mic cu mare, la plimbare”. Datele statistice arată că obezitatea se prezintă ca o epidemie la nivel mondial. În 2014, peste 600 milioane de persoane erau afectate de obezitate, iar pentru următorii 10 ani se preconizează o creștere cu 40% a acestei cifre. Obezitatea și excesul ponderal reprezintă al cincilea cel…
Author: Delia Budurca
Ocupați cu vocea străzii, politică și întrezăritul printre perdelele de manipulare, am uitat de tot de subiectele din sănătate, de plecarea medicilor, de lipsurile de medicamente, de pacienții aiuriți de drumuri și diagnostice, de lipsa vaccinurilor, de premiere medicale și de rutină, deși în spitale tot așa se operează, tot așa ajung pacienții la medic și tot așa ajung – sau nu ajung – medicamentele la pacienți! “Vrem o țară ca afară!” Deși, uneori, nu e chiar așa de bine afară. O doctoriță cardiolog s-a întors din Statele Unite ale Americii, după ce își dăduse toate examenele și putea profesa,…
Asociate de obicei cu vârsta înaintată, bolile reumatismale cresc în incidență ca urmare a măririi duratei de viață, în general, dar suferă totodată și un proces de “întinerire”, în sensul că apar la vârste din ce în ce mai tinere, neobișnuite pentru aceste afecțiuni, spune conf. Cătălin Codreanu, reumatolog, președintele Societății Române de Reumatologie. Stilul de viață occidental își pune amprenta asupra organismului și prin bolile reumatismale – cazurile de gută s-au dublat sau chiar s-au triplat în ultimii 30 de ani, iar artrita reumatoidă a ajuns la 1% din populație. Cât privește artroza, această boală afectează nu mai puțin…
Dragi cititori, În acest editorial vreau să vă spun o poveste: Despre doi medici de familie, tată și fiu, cu cabinet de medicină de familie în București, cu listă de pacienți și coadă la ușă. Tatăl a lucrat toată viața în sistemul medical românesc – a obosit de toate reformele, a participat la unele dintre ele, a sperat și a fost dezamăgit, s-a entuziasmat și a obosit… Fiul, și el tot medic de familie, la 40 de ani, decide să plece cu soția și copilul în Franța. Nu mai e un tinerel, e un medic format, cu experiență de ani…
Învățământul medical privat a împlinit 25 de ani în România, iar a face o Facultate de medicină de la zero este o adevărată provocare. “Este foarte greu să construiești o facultate de medicină de la zero și să o ridici până la standardele actuale ARACIS, care nu fac diferența între învățământul particular și cel de stat”, spune prof. Dan Florin Ungureanu, președintele Senatului Univ. Titu Maiorescu, implicat încă de la început în înființarea Facultății de Medicină. Preocuparea pentru calitate este o constantă și acum, după 25 de ani de la înființare, începe să dea primele roade. Sunteți absolvent al…
Am participat la un experiment jurnalistic interesant, în care a trebui să aleg, în limita unui buget restrâns, un singur copil care să fie operat de o malformație cardiacă congenitală, condamnându‑i pe ceilalți trei la moarte. Sau, în cel mai bun caz, la amânare. Am primit pe masă dosarele unor cazuri reale, ale unor copii care existau într-adevăr, cu toate că erau tăiate din fișe datele de identificare ale copiilor. Un medic cardiolog ne era alături pentru a ne traduce mai bine implicațiile diagnosticului. În general erau cazuri sociale, născuți în familii pentru care 5000 de euro era o sumă prea…
D-na Profesor Monica Pop ne-a primit într-un birou mic năpădit de dosare, dar și de flori. A fost ziua ei?, o întreb. “Nu, așa e tot timpul la mine!”, răspunde directoarea Spitalului de Urgențe Oftalmologice. De 23 de ani. “Eu am o politică așa, mai liberală, în ceea ce privește cadrele!”, îmi spune, înainte de a apuca eu să-i pun vreo întrebare. “Cum așa?”, întreb. “Medicul care are de operat vine la spital când vrea, pentru că el știe când poate opera cel mai bine, dimineața sau după-amiaza. Avem noroc că sunt 8 mese de operație, și fiecare chirurg are…
Revista Medica Academica premiază excelența în sănătate cu prilejul evenimentului anual “Gala Premiilor de excelență Medica Academica”, în cadrul căruia vor fi acordate premii pentru realizările marcante în domeniul sănătății din cursul anului trecut. Aflată la a 7-a ediție, Gala Premiilor de Excelență Medica Academica a onorat realizări deosebite în chirurgie, cercetare fundamentală, proiecte de management, reprezentanți ai pacienților, apariții editoriale sau întreaga activitate desfășurată în deomeniul medical. Între premianții edițiilor anterioare s-au aflat savantul român prof. Gheorghe Benga, descoperitorul proteinei canal a apei, prof. Vladimir Beliș, prof. Constantin Ionescu-Tigoviște, prof. Alexandru Vlad Ciurea, prof. Șerban Bubenek, acad. Leon Dănăilă,…
Carența de fier afectează până la o treime din populația globală, arată datele Organizației Mondiale a Sănătății, şi este cel mai des întâlnită la vârstnici şi la pacienții cu boli cronice precum boala cronică de rinichi, insuficiența cardiacă sau bolile inflamatorii intestinale. Are un impact major asupra calității vieții şi poate influența rezultatele tratamentului. Pe 26 noiembrie se marchează, de doi ani, Ziua Internațională a Carenței de Fier. “Carența de fier este o afecțiune des întâlnită care, mai ales în cazul pacienților cu afecțiuni cronice, este de multe ori ignorată. Carența de fier este o afecțiune medicală determinată de…
Am ales ca titlu pentru editorialul de octombrie titlul unui film artistic din 1963, O lume nebună, nebună, nebună, singura comedie în regia lui Stanley Kramer – nominalizat de 80 de ori la Oscar și premiat de 16 ori pentru filmele sale – în care o cursă nebună pentru o sumă de bani îngropată într‑un parc pune în fața competitorilor oglinzi dure în care caracterele apar nude, în toată splendoarea cruzimii lor. Alegerile declanșează, la fel, goana după aur și în această goană competitorii se dezbracă de orice ca să pună mâna pe comoară. Sănătatea este cea mai bună mască,…