Sau poate… cu boală! Ambele variante ar putea fi valabile. Sunt medici care stau de veghe în lanul de sănătate și care se străduiesc să facă tot binele pe care îl pot face. Operând inimile nou‑născuților, consultând un vârstnic și privindu-l cu simpatie, învăluindu-l cu o lumină caldă, empatică, în ochi. Pacientul nu e dușmanul, ci rațiunea de a fi a medicului. Totuși, relația aceasta profundă este grav și adânc viciată de tot felul de agresiuni și limitări. “Bine, avem și noi uscăturile noastre!”, îmi spunea unul dintre cei intervievați în cadrul acestui număr. Dar nu uscăturile fac pădurea. Sau…
Author: Delia Budurca
O creștere a bugetului de talasemie de numai 10% ar asigura testarea pentru talasemia minoră a tinerilor care doresc să se căsătorească, astfel încât să poată fi evitată situația gravă când ambii soți sunt purtători de tară, ceea ce induce un risc foarte mare pentru copil ca să aibă talasemie majoră. Talasemia majoră este o boală genetică hematologică foarte gravă, care se poate trata în zilele noastre cu transfuzii și medicamente chelatoare de fier, pe care pacientul trebuie să le facă toată viața. În lipsa tratamentului pacienții mor tineri. Dacă ambii părinți au talasemie minoră există un risc de 25%…
Cel de-al 4-lea Curs European de Neuroreabilitare, care a avut loc la Cluj-Napoca în perioada 26 – 28 iunie, a reunit în România peste 250 de participanți, specialiști de top din vestul Europei și profesionişti ai domeniului din ţara noastră însă, ca o dezvoltare faţă de ediţiile din anii anteriori, au fost prezenți foarte mulți cursanți din Estul Europei şi din state din Asia. “Universitatea din Cluj devine din ce în ce mai mult o interfață între Europa de Vest și Europa de Est și devine din ce în ce mai vizibilă în lume. Neuroreabilitarea este o subspecialitate de graniță…
Este printre vârfurile generaţiei sale şi face cercetare de top în domeniul HIV la unul din cele mai renumite spitale din Europa. La numai 31 de ani, Ruxandra Oana Călin este investigator principal în două studii clinice şi câştigător a două importante proiecte de cercetare, dintre care unul cu o importantă componentă de cercetare fundamentală. În prima linie a eforturilor de cercetare pentru vindecarea HIV, dar şi alături de pacienţi, spune că se simte încă acasă în România şi nu exclude să se reîntoarcă. Însă nu e clar “în ce măsură sistemul o va primi…”. Avem medici foarte buni, comparabili…
Noul Country Manager al Pfizer România este Nolan Townsend, care a condus anterior filiala multinaționalei din Ucraina. Townsend îi succede în această poziție lui Gregory S. Reeder, numit Director de Marketing, Europe Vaccines în cadrul Pfizer. “Am primit cu entuziastm numirea în funcţia de Country Manager în România deoarece înțeleg o mare parte din provocările şi oportunităţile cu care piaţa farmaceutică locală se confruntă. Acest lucru, combinat cu angajamentul Pfizer de a continua să se concentreze pe asigurarea nevoilor pacienţilor, autorităţilor şi furnizorilor de servicii medicale din România, îmi dă o mare încredere că vom continua parteneriatele şi colaborările încheiate…
Când mă gândesc la multele evenimente la care am participat și care au avut ca subiect lista de compensate, taxa de clawback şi tot felul de alte evenimente destinate situaţiei sănătăţii de la noi, mai mult sau mai puţin de ansamblu, nu pot să nu îmi amintesc de ritualurile de împerechere pe care le vedem la Discovery sau Animal Planet. Fazanul sau pasărea paradisului îşi scutură aripile frumos colorate până la pământ şi îşi înfoaie penele şi îşi roteşte coada, făcând cercuri – cercuri şi bătând step în faţa femeiuştii, o pasăre de regulă mult mai ponosită şi arătând…
De la lansarea Programului Naţional de screening pentru cancerul de col uterin, în iunie 2012, până în martie 2014 un număr de 606.132 femei au beneficiat de screening pentru cancerul de col uterin. La peste 32 600 dintre acestea au rezultat teste pozitive, iar la 1312 au fost depistate leziuni maligne. Programul Naţional de depistare a cancerului de col uterin va continua şi în acest an, prin implementarea programului urmărindu-se depistarea bolii în stadii cât mai precoce, vindecabile şi îndrumarea pacientelor cu leziuni precursoare sau incipiente pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. “Am luat decizia de a continua acest…
Jacopo Murzi, Managing Director Janssen România, compania farmaceutică a Johnson & Johnson, a preluat filiala locală de la începutul acestui an. Ceea ce părea atunci o chestiune de zile – actualizarea listei de medicamente compensate – a ajuns să fie subiect al unei permanente amânări. Noul şef de la Janssen spune că pierdem din vedere cel mai important lucru: perspectiva pacientului român! Care are dreptul la aceleaşi oportunităţi şi opţiuni în sănătatea sa ca şi oricare alt cetăţean european. În ţara lui! Aţi fost în Polonia pentru câţiva ani, puteţi face o paralelă cu România în domeniul sănătății? Cred…
Suntem fiecare unici, dar şi asemănători. Identici, dar şi atât de diferiţi. Boala capătă la fiecare dintre noi caracteristici individuale, răspundem diferit la tratament şi ne îmbolnăvim şi ne vindecăm diferit. Unii se fac bine cu un medicament, pentru alţii acelaşi medicament e de nesuportat. Ce înseamnă să ai o boală rară? Să nu mai fie nimeni ca tine, medicul să se uite neîncrezător când îi povesteşti despre simptomele tale, pentru că e puţin probabil să mai fi văzut un al doilea pacient la fel în toată viaţa lui profesională. E extrem de puţin probabil ca cei…
Din acest an, serviciile psihologice pentru copiii diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist şi psihoterapia vor putea fi decontate de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ceea ce reprezintă o premieră pentru România. Dacă în Germania asiguraţii au dreptul la patru şedinţe gratuite la psiholog în caz de divorţ, fiind trimişi la psiholog direct de către medicul de familie, pentru România decontarea unor asemenea servicii reprezintă o premieră. Din iunie, copiii cu autism şi alte persoane vor putea beneficia de anumite servicii psihologice decontate de către CNAS – psihodiagnostic, consiliere psihologică, psihoterapie şi psihopedagogie specială. Reprezentanţii Colegiului Psihologilor din…