Author: Delia Budurca

Vorbim mult despre boli, și nu zic că nu e normal să le studiem – de câte feluri sunt, cum se manifestă, la cine, când, cum și de ce. Dar sănătatea, Sănătatea de câte feluri e? Nu cumva nu o mai vedem de multitudinea bolilor?! Nu cumva uităm să o trăim, să o recunoaștem, să o experimentăm așa cum este, mereu relativă, niciodată perfectă, ca tot ce este legat de om și de ceea ce e omenesc?! Nu cumva uităm să ne bucurăm de Sănătate, privind mulțimea droburilor de sare pe care le-am pus pe sobă și la care ne…

Read More

Refolosesc titlul unei cărți în engleză care are prea puțină legătură cu revista noastră – e o carte de beletristică – pentru sintagma din titlu care poate fi aplicată și în sistemul de sănătate românesc, unde se mai găsesc și insule de oameni sau de colective care își respectă profesia și încearcă să facă – chiar dacă nu întotdeauna reușesc, sau nu reușesc atât de plenar și fără compromisuri pe cât și-ar dori – performanță. Într-un loc, da, care prea puțin recunoaște performanța și o încurajează. Cu toate că avem sute de note de zece la Bac sau sute de…

Read More

Compania franceză Boiron, producător de medicamente homeopatice, a aniversat frumoasa vârstă de 90 de ani. În iunie 1932, doi frați gemeni, farmaciștii Jean și Henri Boiron, demarau o afacere de familie care avea să atingă în 2021 venerabila cifră de afaceri de 455 milioane dolari, 52% din aceasta fiind realizată în Franța. Michele Boiron, farmacist, fiica lui Jean Boiron, spune că principalele trei elemente care au marcat istoria companiei sunt “hotărârea neclinitiă a fondatorilor”, “șefi ai promoțiilor lor de farmaciști, absolvenți de științe și pasionați de sănătate”, o istorie de familie în slujba companiei, condusă de frații Christian și Thierry…

Read More

Am fost la un eveniment care își propunea să atragă atenția asupra agresiunilor asupra solului. Zilele trecute, în tramvai, am văzut o tânără îmbrăcată în verde cu un mesaj mare scris pe spate: “Love your mother Earth”. Earth era scris puțin mai jos, cu literă mare, dar întâi îți sărea în ochi îndemnul simplu și de bun simț, loc comun pentru toată lumea, să-ți iubești mama. Îmi amintesc de o emisiune PORTRET pe care am făcut-o cu cosmonautul Dumitru Prunariu (o regăsiți pe canalul meu de youtube) și în care îmi spunea că se lucrează la tehnologii circulare pentru spațiile…

Read More

Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a organizat în perioada 16-18 mai 2022 evenimentul NeurotechEU 3rd Board of Rectors Meeting, cea de-a treia reuniune a rectorilor universităților fondatoare ale consorțiului The European University of Brain and Technology (NeurotechEU). La eveniment au participat rectorii și președinții unora dintre cele mai importante universități din zece state din Europa, prorectori, manageri de proiect și studenți. Cele opt universități partenere din cadrul consorțiului NeurotechEU sunt: Univ. Oxford (Marea Britanie), Karolinska Institutet (Suedia), Univ. Radboud (Olanda), Univ. din Bonn (Germania), Univ. Miguel Hernández (Spania), Univ. Boğaziçi (Turcia), Univ. din Debrecen (Ungaria) și UMF “Iuliu…

Read More

Producătorul de medicamente Zentiva a aniversat 60 de ani de producție neîntreruptă pentru situl său de producție din București, de fapt fosta Fabrică de medicamente București, înființată în 10 mai 1962, al cărui destin este revelator pentru istoria economică și politică a acestor decenii. Compania a anunțat cu acest prilej o cifră de afaceri de 203 milioane euro pe piața românească în 2021, reprezentând 11% din total, în timp ce pe piața mamă – Republica Cehă – aceasta se situează la 8%, conform oficialilor companiei. Alte piețe importante pentru grup sunt Germania (15%), Franța (15%), Marea Britanie (8%). De asemenea,…

Read More

Îmi aduc aminte de un manual recent pentru școala primară care a stârnit controverse pentru că micuții elevi trebuiau să opereze cu noțiunea de “esofage”. Un plural neobișnuit pentru că în firesc e să ai mai multe mere, pietre, creioane, nicidecum nu te întâlnești în viața obișnuită cu pluralul unui segment al tubului digestiv. Mulțimea oamenilor care discută despre “esofage” sau au o preocupare pentru subiect se suprapune cu a chirurgilor sau a unui grup restrâns de specialiști. Poate doar dacă cumperi gâturi de pasăre – cum se găseau cândva în alimentare – poți să îți mai pui problema de…

Read More

Congresul Mondial de Ozonoterapie va avea loc la București, în perioada 5-7 mai, la Hotelul Marriott din Capitală. Programul celor trei zile ale evenimentului, aflat la a 7-a ediție, include peste 30 de speakeri și participanți din 17 state ale lumii, cu prezentări din mai multe domenii ale sănătății, între care recuperare, chirurgie, boli autoimune. Emil Vancea, secretar al Societății Științifice Române de Oxigen Ozono-Terapie, a subliniat diversitatea temelor prezentărilor, și a evidențiat interesul cu care sunt așteptate contribuții din Cuba referitor la terapia post-covid, boala care a polarizat preocupările științifice mondiale în ultimii doi ani. Organizația mondială de ozonoterapie…

Read More

Pe 18 aprilie a încetat din viață Prof. Dr. Adrian Restian, medic primar medicină de familie, fondator al Catedrei de Medicina Familiei din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, Președinte al Societății Academice de Medicină a Familiei, membru al Academiei de Științe Medicale. “Este o pierdere pe care, personal, o consider ireparabilă pentru medicina românească! Adrian Restian era un geniu al genelor. Era fascinat de genetică, de “povestea noastră umană” care începe cu informațiile genetice primite de la părinți… A fost un suflet nobil, un om modest, despre care prea puțini știu că a contribuit major…

Read More

“Ziua Națională a Transplantului”, eveniment care s-a desfășurat vineri, 15 aprilie 2022, la Bucureşti, și-a propus să contribuie la conştientizarea faptului că transplantul salvează vieţile unor oameni care nu au o altă şansă la viață. Evenimentul este organizat în conformitate cu atribuțiile Agenției Naționale de Transplant privind promovarea activităților de donare și transplant organe, țesuturi și celule umane, precum și cu directivele și recomandările Uniunii Europene. Din 2003, la propunerea Consiliului Europei, în statele membre se sărbătoreşte anual “Ziua Naţională a Transplantului”, iar la noi din 2005, la iniţiativa Prof. Dr. Irinel Popescu, la acea dată representant al României la…

Read More