Răspunderea civilă a furnizorilor de servicii medicale se poate aplica sub trei forme, respectiv pentru fapta proprie, pentru fapta altuia și pentru produsele defectuoase utilizate.
Răspunderea civilă pentru fapta proprie are la bază răspunderea civilă a persoanei juridice care răspunde solidar cu angajaţii săi responsabili de toate prejudiciile cauzate de aceştia cu prilejul executării atribuţiilor de serviciu.
Răspunderea civilă a persoanei juridice este atrasă pentru fapta săvârşită de un angajat, dacă aceasta a fost realizată cu prilejul exercitării funcţiilor încredinţate. Dacă fapta ilicită a fost săvârşită de organele de conducere ale persoanei juridice cu prilejul exercitării funcţiei, fapta trebuie să se afle într-o conexiune cu funcţia, chiar dacă au fost depăşite limitele legale ale acesteia. În cazul în care scopurile urmărite în săvârşirea faptei nu sunt în concordanţă cu cele ale persoanei juridice, iar fapta a fost săvârşită prin abuz de funcţie, făptuitorul va răspunde singur pentru repararea prejudiciului, fără atragerea răspunderii persoanei juridice.
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prevede că „unităţile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale răspund civil, potrivit dreptului comun” (art. 644 alin. 1), punându-se problema răspunderii civile pentru fapta proprie în toate cazurile în care activitatea de acordare a asistenţei medicale cauzează prejudicii pacienţilor, prejudicii care pot fi imputate nu doar personalului medical, ci şi unităţii sanitare respective. Proba tuturor elementelor necesare angajării răspunderii pentru fapta proprie cade în sarcina victimei prejudiciate.
Relaţia unitate sanitară – pacient poate avea ca izvor fie contractul de asistenţă medicală, fie stipulaţia pentru altul, răspunderea civilă a furnizorului de servicii medicale putând fi contractuală sau delictuală. Astfel, în cazul existenţei unui contract de asistenţă medicală/îngrijiri de sănătate încheiat – prin sistemul asigurărilor de sănătate – între unitatea sanitară şi pacient, dacă fapta nu a fost săvârşită cu intenţia de a înşela/cauza un prejudiciu, răspunderea unităţii sanitare pentru prejudiciile cauzate pacientului de către cadrul medical pe care aceasta l-a desemnat să efectueze actul medical va fi obligatoriu întemeiată pe contractul încheiat, cu accent pe neexecutarea obligaţiilor ce rezultă din textul acestuia. În cazul în care fapta ilicită nu are nicio legătură cu contractul de asistenţă medicală, răspunderea unităţii sanitare pentru angajatul său se va întemeia delictual.
Răspunderea pentru produsele defectuoase este consecinţa încălcării obligaţiei de securitate asumate de către unitatea sanitară faţă de pacienţii săi. Această obligaţie de securitate a fost prevăzută în Directiva nr. 85-374 CEE, conform căreia „produsele şi serviciile, în condiţii normale de utilizare sau în alte condiţii rezonabil previzibile pentru un profesionist, trebuie să prezinte securitatea la care în mod legitim să se aştepte oricine şi să nu aducă atingere sănătăţii persoanelor”.
Art. 646 din Legea nr. 95/2006 prevede că unităţile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale şi producătorii de echipamente şi dispozitive medicale, substanţe medicamentoase şi materiale sanitare răspund potrivit legii civile pentru prejudiciile produse pacienţilor în activitatea de prevenţie, diagnostic şi tratament, generate, în mod direct sau indirect de viciile ascunse ale echipamentelor şi dispozitivelor medicale, substanţelor medicamentoase şi materialelor sanitare, în perioada de garanţie sau de valabilitate a acestora. Astfel, unitatea sanitară are o obligaţie de securitate faţă de pacienţi în ceea ce priveşte utilizarea dispozitivelor medicale, a medicamentelor, aparaturii, obligaţie a cărei încălcare atrage răspunderea acesteia, în condiţii identice cu cele ale producătorului.
Prevederile art. 646 se aplică în mod corespunzător şi furnizorilor de servicii medicale sau nemedicale subcontractate de către unităţile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale, în cazul prejudiciilor aduse pacienţilor în mod direct sau indirect, ca urmare a serviciilor prestate.
Astfel, prin contractul de asistenţă medicală încheiat între unitatea sanitară şi pacient, unitatea sanitară îşi asumă obligaţia de securitate faţă de pacient în privinţa produselor şi medicamentelor furnizate.
După ce plăteşte despăgubirea cuvenită persoanei prejudiciate, persoana juridică are dreptul să pretindă, pe calea acţiunii în regres, obligarea solidară a tuturor angajaţilor săi – care au fost autori ai prejudiciului – la restituirea integrală a despăgubirii plătite. Trebuie avut în vedere şi faptul că persoana juridică va suporta partea de despăgubire a cărei recuperare nu a fost posibilă din cauza insolvabilităţii sau a dispariţiei autorilor direcţi ai prejudiciului.